Secretul planetelor gemene

Partea VIII - Pericol

Enki o strigă de câteva ori, apoi rămase în linșite. Îşi lăsă capul în mâini şi blestemă printre dinţi. Stricase tot. Nu numai că nu reuşiseră să respecte paşii ritualului, dar, din momentul în care se atinseseră, el uitase de-a dreptul...tot. Ştia că intenţiile lui nu aveau să o alunge - chiar dacă nu mereu ar fi fost aşa - şi cu toate astea, când ea nu s-a retras din atingerea obrazului său, orice gând logic l-a părăsit. De parcă baierele care-l ţinuseră în frâu, bine ancorat în drumul său, dispăruseră fără urme. Iar el se revărsase cu tot ce nu realizase că ţine strâns în el.

Şi-acum ajunseseră aici. El cu legământul spus, iar ea dispărând printre arbori.

Se ridică şi privi în jur. Închise ochii strâns şi mârâi înfundat. Era clar că amândoi îşi scăpaseră de sub control energiile. Aruncă o altă privire prin poiană şi se întrebă care e adevăratul motiv pentru care Nerys-Randa a fugit.

Încercă să îşi alunge agitaţia din corp, dar era în zadar. Totul părea că se duce de râpă cu paşi repezi.

Trebuia să meargă după ea. Oricare ar fi fost motivul, era mai bine să ştie, să fie pregătit...trebuia să încerce să explice.

Nerys-Randa nu mai arunca priviri în spate. Era clar că nu venea în urma ei şi o parte din ea era uşurată, dar doar o parte... O luase la fugă fără o ţintă anumită, alta decât să se îndepărteze de luminiş, de legământ, de el.

Se sprijini de un copac, răsuflând sacadat. Ceva din panica ce o cuprinsese se disipa, şi acum rămânea în loc îndoiala. Încercă să îşi ducă gândurile spre ceea ce se întâmplase, dar şi asta părea a fi peste puterea ei de concentrare. Îşi simţise energia curgând din ea spre el şi cumva şi invers, şi fusese...bine, perfect chiar. Iar momentul în care îşi atinseseră buzele îi scurcircuitase interiorul în aşa fel încât uitase...tot. Dar acel tot revenise cu forţă înapoi.

Nu-l ştia, nu înţelegea ce anume dorea de la ea. Cu ea. Cu arma.

Îşi ascunse chipul în palmele tremurânde şi încercă să-şi adune gândurile. Dar mintea ei părea decisă să se fixeze asupra senzaţiei de care fugise. O linșite şi o armonie, în acelaşi timp în care îşi simţise întreg trupul plin de o energie clocotind, gata să rupă orice barieră o mai ţinea din a se ancora în acel sentiment...de potrivire. Ca şi cum, mecanisme nevăzute îi aşezaseră acolo, întocmai pentru că acolo trebuiau să fie, părţi ale unui întreg, din care nu îşi imaginase vreodată că avea să facă parte.

Dar asta era aproape de neconceput. Astfel de legături se construiau în timp. Astfel de legături erau că apa ce sapă în rocă, cereau vreme şi calm. Astfel de legături erau reciproce şi nu născute în urma unui compromis pentru a descoperi o armă!

Nerys-Randa scutură din cap. Oricâte gânduri logice îşi construia în minte, realitatea fusese alta. Altfel. Şi de aceea fugise. De aceea o ultimă fărâmă de conştiinţă îi oprise pe buze cuvintele ce aveau să încheie legământul. Pentru că, cumva, nu mai părea un joc. Chiar şi în lipsa unei preotese.

Un zgomot îi atrase atenţia şi ruptă din propriul fir al gândurilor încercă să îşi dea seama unde se află. O luase la fugă fără vreo destinaţie în minte şi acum colţul de pădure îi părea cu totul străin. De parcă, până în acest moment, fusese înconjurată de o pelicula ce-i acoperise simţurile şi de-odată totul prindea culoare, sunet, miros.

Dai aproape că apunea, lăsând doar Jordul să troneze pe cer. O adiere furişată învolbură frunzele şi parcă şi vietăţile se auzeau şoptit, atente la ceva nedesluşit încă.

Nerys-Randa încercă încă o dată să se adune. Îşi privi mâinile. Tremurul încă nu dispăruse, ba mai mult, sclipiri de energie scăpărau în căuşul lor. Privi câteva clipe uluită ceea ce nu i se mai întâmplase de când era copil. Doar atunci energia, încă neîmblânzită, îşi trăda existenţa mustindu-i în palme.