Parfum si gust de cafea

Capitolul 5.

— Mamă!

    Femeia scoate un suspin, îşi înaltă privirea spre persoana pitită la picioarele ei, moment în care strânse batista cu putere în mâinile gălbejite.

— Tu...De ce ai venit? Să te bucuri de victorie, eşti precum el! Nu ai nimic special, vei arde în Iad alături de el!

   Aida făcu un pas în spate, lacrimile amare îi impazeau ochii negrii, inima i bătea cu putere dar refuză să mai asculte. Cu paşi repezi se îndreaptă spre uşile grădinii unde doctorul privea oarecum pasiv toată această nebunie.

— Îmi pare rău...Nu pot face asta, e prea mult! Cu mâna sprijinită de perete îşi întoarse preţ de o clipă înspre femeia din scaun, râsul ei malefic o face pe Aida să se cutremure. Clipise scurt lasan-d şi ultima lacrimă caldă şi sărată să se prelingă pe obrazul neted.

— E în regulă D-ra Aida, starea mamei dumneavoatra se va ameliora...cu timpul spune privin în jos. Deşi sunt şanse că această depresie să se agravaze de la o zi la altă. E prea devreme să ne pronunţăm însă va asigur că ne vom ocupă corespunzător de ea. Cred că ar fi mai bine o perioada dacă nu o veţi mai vizită...

— Poftim!...E tot ce am! De când Maria nu mai e, ea a fost singurul motiv care îmi dădea forţă să lupt. Nu îmi cereţi asta va rog! Sunt sigură că e o altă cale...trebuie să fie!

Doi doctori tineri trecu pe lângă cei doi, apropiandu-se de femeia din curte, îi aşezase cu grije cămaşă albă împânzită cu mici cureluşe.

— Ce înseamnă asta? Daţi-i drumul strigă spre cei doi.

— Va rog D-ra, e înspre binele ei. Mama dumneavoastră e instabilă emoţional şi se poate răni uşor. Acea cămaşă e o măsură de precauţie. Nu va faceţi griji...totul e bine. Acum dacă nu va deranjează am de vizitat pacienţii. Colegul meu va v-a conduce spre ieşire.

   Ajunsă din nou la poartă mare şi ruginită îşi deschide maşină şi urcă. Prinse volanul maşinii cu putere dan-d frâu liber lacrimilor, simte cum mii de pumnale îşi străpunge-au sufletul. Scoase un strigat de durere lovin-d cu capul marginea dura a volanului. Sprijinandu-şi capul de volan, corpul firav îi era zguduit de suspinele neîncetate, simţea că aerul nu i mai ajunge iar pieptul i era apăsat de durere. Nimeni putea să i alunge acea durere, doar ea ştia că aşa era cel mai bine indiferent cât de tare avea să doară.       Scoase un şervet de hârtie din torpedoul maşinii când observă micul revolver lucind la lumina slabă. Închise cu putere torpedoul, şi îşi şterse ultimele lacrimi uscate. Îşi privi chipul obosit în oglindă după care porni motorul. Cerul era brăzdat de nuanţe roşiatice iar vântul rece de toamna îşi făcea simţită prezenţa, îşi seta căldură în maşină şi porni înspre casă, avea să mediteze lung asupra situaţiei lângă un pahar de vin la gură şemineului. După jumătate de ora se află în centrul oraşului blocată în traficul infernal. Observă în oglindă un S.u.v negru, bătăile inimi îi creşteau constat şi începu să bată ritmic cu degetele în volan, panică o cuprinde uşor şi se ruga să apară culoarea verde a semaforului. La naiba! Porni în trombă printre participanţii la trafic facan-d slalom, privea oglindă în speranţa că va scapă de maşină din spatele ei. Trase de volan în stânga şi intră pe o alee slab luminată, rasulfla uşurată când ajunse în faţă casei. Coboară din maşină cotrobăind în geantă după chei şi urcă pe scări. Privirea i se opri pe silueta din faţă ei, simţi că nu are aer suficient iar inima sărind peste câteva bătăi.

— Tu! Cum ai... Cuvintele refuzau să iasă şi tot ce putea face e să privească persona din faţă ei. Nu credea că e posibil. Cum a găsit-o? De unde ştia unde stă? Îşi simţea picioarele tremurând şi stomacul făcut ghem. O stare de greaţă o cuprinse şi regretă enorm că a lăsat armă în maşină. Ştia că nu avea nici o şansă în faţă lui. Ultima dată s-a ales cu două coaste rupte şi multiple vânătăi. Privea cu coadă ochiului distanţă dintre ea şi maşină, înghiţi în sec şi înalta capul. Alea era pustie şi încet se întunecă, îşi întoarse privirea în speranţa că va găsi ceva o cale de scăpare.

— Uşor Bambi, nu e cazul să fugi. Ţi-am spus că poţi fugi...dar nu te poţi ascunde! Rotea briceagul în mâna inaintan-d cu paşi apăsaţi spre ea. Ce sr fi să discutăm puţin, că pe vremuri. Râsul malefic îi îngheţa sângele Aidei, nu credea că după atâta timp încă mai avea acesta putere adupra ei. Ochii lui de un albastru spălăcit i scanau corpul firav.

— Ce e iubito? Credeai că vi aici şi vei trăi fericită? Schimbându-ţi numele nu te-a ajutat. Aida Calypso...frumos însă nu eficient! Mâna lui aspră se împleti în coama neagră a ei forţând-o să îşi lase capul pe spate, lăsând la vedere gâtul dezgolit. Îşi apropie buzele de urechea ei muscand-o brusc..

— Mi-a fost dor de parfumul pielii tale frumoaso. Eşti doar a mea! Ai auzit târfă mică! Doar a mea! Apasă lama cuţitului pe gâtul ei inspirând mirosul pielii ei. Intră în casă! Şi nici să nu îţi treacă prin cap să fugi spune împingând-o în faţă.

— Jack ! Te rog , da-mi drumul, mă doare!

— Asta e doar începutul iubito! Intră în casă!