Parfum si gust de cafea

Capitolul 10

Simțea o greutate pe stomacul ei, o caldura coplesitoare îi inveli trupul, valuri repetate de caldura se revarsau pe pielea ei. Incerca sa traga aer in piept insa simti acel obiect strain pe fata, ridica mana pipaind obiectul, nu îi lua mult sa isi dea seama ce este si o indeparta, isi molfai limba in gura. Isi simtea buzele tari parca erau pietruite. Incerca sa deschida ochii insa imaginea era intunecoasa. Isi duse mana in dreptul ochiului simtind bucata de material. Trase aer in piept simtind vag un parfum ametitor, inclina capul spre stanga zarindu-i privirea calma a lui. Parul negru si sprancenele groase ii conturau buzele carnoase si roz. Barba ii era crescuta dandu-i un aer si mai barbatesc. Inima ii batea nebuneste, privi mana ce ii inconjura abdomenul, chiar daca o durea nu spunea nimic. Statea si il privea, era atat de inocent cand dormea. De ce se afla acolo? Oare de cat timp statea acolo? Ridica mana mangaindui conturul barbiei, inchise ochii bucurandu-se de mirosul lui masculin. Isi dorea sa ramana asa mereu, se simtea bine si protejata. Isi indrepta capul tintuind cu privirea tavanul, pete galbui se vedeau in coltul de sus. Inchise ochii lasand amintirile sa o cuprinda, imagini dureroase isi facu aparitia amintindu-i tot ce s-a petrecut. O lacrima i se prelinse de pe obraz pe chipul lui trezindu-l. Se foii dandui de inteles ca e treaz, isi lasa capul pe o parte intalnindui irisii negri, acei ochi care te fac sa vrei mai mult. Se priveau fara a spune nimic, isi simteau respiratia calda unu altuia. Privirea lui cazu pe buzele ei apoi ridicAndu-se in ochii ei. Ii vede buzele miscandu-se usor. Isi aminti ca avea chipul bandajat si isi indrepta din nou privirea spre tavan. Isi facu curaj lasand vocea ei sa sparga linistea mortuara.
- Cat timp? Vocea ii era atat de ragusita incat nici ea nu o recunoscuse.
- Doua zile...

Davis isi ridica mana de pe abdomenul ei cuprinzandu-i barbia, ii intoarse chipul in spre el.
- Va fi bine, promit.

Vorbele lui atat de calme, atat de suave pronuntate pe buzele lui ii dan-d oarecum sentimentul real de siguranta. Insa ea stia ca nu putea sa se increada in nimeni. Nici macar in ea.
- Imi e sete, imi simt gura uscata. Ce dracu mi-au dat sa manac? Rugina? Tonul ei era iritat insa placut pentru urechile lui. Davis chicoti infundat si se ridica usor avand grija sa nu o doara ceva. Observa cana goala si i facu semn ca merge sa ia apa. Ramasa singura Aida privi tavanul, un scartait usor o facu sa priveasca in stanga ei. Usa se crepa de jumatate lasand la vedere un buchet imens de margarete. Sara isi facu aparitia vioaie de dupa buchet. Se apleca asupra ei saruntan-d obrajii umezi de lacrimi.

- In sfarsit scumpo! Ne-ai ingrijorat destul!
- Multumesc, sunt superbe! Spune privind buchetul, isi curata gatul sec si se ruga ca David sa ajunga azi cu apa.
- Doctorul a spus ca in cateva zile vei fi pe picioare, insa trebuie sa faca inca cateva analize. Isi trase scaunul mai aproape de pat si isi aseza mana peste a ei. Aida, poate nu e momentul insa...ce anume s-a intamplat? Cine ti-a facut asta si de ce?
- E...isi trecuse limba peste buze, sasaii printre dinti. La naiba Track de unde esti? Filtrezi apa? Nu stiu Sara, momentan totul e in ceață, dar iti multumesc...voi fi bine.
- Desigur scumpo! Indiferent de zi sau din noapte, voi fi aici ok?
- Aham...

Usa salonului se deschise, Davis urmat de doctor intrara tacuti, privirea ei dadea de inteles ca nu era tocmai multumita insa stia ca nu avea scapare. Sara si Davis iesira lasandul pe doctor sa se ocupe de ea. O privi scurt in irisi parca asigurand-o ca era chiar acolo, dupa care inchise usa in urma lui oftand.
- Biata Aida...spuse Sara ocupand un loc pe unul din scaunele albe. Ce crezi ca s-a intamplat? Adica, politia spune ca nu a fost un jaf, usa nu a fost fortata. Asta insemnad ca era cineva cunoscut, cineva in care ea avea incredere. Isi freca bratele lasand capul pe spate. In tot acest timp Davis statea razamat de tocul usii meditand la ceea ce i spuse Sara. Avea dreptate dar totusi nimic nu era clar. In tot acest timp de cand lucra la el, nu aflase nimic despre trecutul ei, nu stia nici macar culoarea ei preferata, sau ca îi placeau margaretele. Isi incrucișa bratele si isi rezama capul de tocul usii.
- Aici ma tem ca doar ea ne poate lamuri, incet dar o va face. Spuse aproape soptind.
- Davis...crezi ca e in regula ca ea sa ramana din nou singura? Adica, nu stim cine e agresorul, nu stim daca o va face din nou. Poate ar trebui sa îi luam o camera sau...

Cuvintele Sarei au fost intrerupte de doctorul Rogers care iesi din salon cu o tava invelita cu cateva servete albastre. Isi dadu manusile jos privindui pe cei doi.
- Davis vino cu mine, sunt sigura ca domnisoara îi va tine companie Aidei pana atunci. Sara zambi timid aproband precum un copil. Intra in salon cu un zambet tamp pe fata.
- Cineva e bine dispusa, spuse Aida privind spre ea.
- Mda... Dr. Rogers tocmai m-a facut domnisoara! Pff! Trebuie sa recunosc ca mi-a crescut inima.
- Pai ar trebui sa te bucuri. Apropo, cum esti cu Dean?
- Sara ofta lasand privirea in jos. Nici cum Aida, eu incerc sa pastrez acea legatura, macar de dragul lui Kate insa simt ca totul e in van. Oricat ma stradui toate tind sa mearga pe dos. Sti se pare ca pentru unii munca e mai sus decat familia, iar asta minunata mea amica ma face sa inteleg ca am pierdut de mult acea lupta. Sunt doar eu singura pe acel teren minat nestiid incotro sa o apuc. Nestiind daca sa pasesc sau sa tip. Isi aseza capul in poala ei, i-a lipsit aceste clipe alaturi de ea, clipe in care isi varsa oful fara a fi ironizata sau judecata.
- Da stiu cum e. Vocea sugrumata o facu pe Sara sa isi ridice privirea, lacrimile îi curgeau pe obraz insa refuza sa planga. A plans destul si stia ca nu rezolva nimic aratand slabiciune.
- O scumpo, tu suferi iar eu precum o idioata imi vars ofuri-le pe tine. Iarta-ma sunt asa o idioata! Te rog nu mai plange, mi se rupe sufletul!
- E in regula, spune tragandu-si nasul. Pieptul îi tremura de la suspine, asa ca intinse mana luand o gura din paharul cu apa. Davis a plecat?
- Nu e in biroul medicului, probabil îi explica ultimele analize.

***
Jumatate de ora mai tarziu Aida ramase singura in salon, continuînd sa priveasca tavanul galbejit. Nu reusea sa se gandeasca la nimic, ca si cum propriile ganduri i-au fost sterse. Mintea îi era la fel de goala precum sufletul. Nu stia daca sa se bucure sau nu, nu intelegea cum ar trebui sa actioneze. Ce ar trebui sa spuna, asta daca mai era ceva de spus. Inspira adanc, eliberand mai apoi aerul printr-un suspin inabusit. Ce avea sa faca de acum inainte? Sa fuga din nou? Asta a fost candva o optiune insa poate a ajuns la vobele lui Jack. Poti fugi dar nu te poti ascunde, trebuia sa lupte insa isi simtea toate sentimentele ingropate adanc, totul era in ceata.

Davis intra in salon privind-o, aseza o alta cana in care se afla ceai de musetel si o tava cu cateva feli de paine cu gem. Vazand ca nu e observat isi drege voce captandu-i astfel atentia.
- Doctorul a spus ca poti manca ceva, insa sa mesteci bine spune aratand spre tava de pe micul mobilier.
- Multumesc dar nu imi e foame, nu il privea, stia ca arata probabil straniu avand in vedere ca i-a fost inlaturat bandajul de pe fata.
Davis se apropie de geam tragand la o parte draperia si ea galbejita. Privea pe geam cativa pacienti ce stateau afara pe bancute povestind intre ei. Gandul i zbura la cuvintele Sarei, avea dreptate. Aida nu poate fi lasata singura. Se intoarse spre ea privind cealalta jumagate de chip, e prima data cand îi vazu cicatricea inca nevindecata. Se apropie incet asezanduse in partea ei dreapta privindui chipul. Parul negru îi statea rasfirat pe perna alba, ochii ei negrii îi masurau parca asteptand sa isi intoarca capul scarbit de ceea ce vede. Insa nu o facu, îi cuprinse mana intre ale lui palme calde. Vocea lui ragusita spargea linistea mortuara din micul salon acoperind țiuitul aparatelor.
- Cine ti-a facut asta?
- Trecutul de care am crezut ca daca voi fugi voi si scapa.
- Fost sot? Iubit? Spuse fost desi astepta sa îi confirme asa fara sa clipeasca, o privi adanc in ochi, barbia ei micuta îi tremura, stia ca daca ar fi continuat sa puna intrebari avea sa planga, iar ochii ei angelici nu meritau sa fie spalati cu lacrimi. Nu credea ca va fi in stare sa îi vada lacrimi in ochi.
- La naiba Calypso! Indiferent cat va dura, voi afla si singur! Asta nu va ramane asa spuse ridicand vocea cu o octava. In tot acest timp o privi chiar daca ea isi lasa capul intr-o parte incercand sa ascunda acea cicatrice. Se apleca asupra ei presandu-si buzele groase de fruntea ei mica dupa care isi lipi fruntea de a ei.
- Te las sa te odihnesti. Trebuie sa trec pe la firma dar maine voi veni dupa tine. Isi inalta putin privirea sa o vada mai bine insa ea privea inspre geam fara ai da un raspuns. La naiba Calypso spune ceva!
Vazand ca nu îi raspunde se ridica luand sacoul de pe scaun si deschise usa cand vocea ei tremuranda îi incanta urechile.
- Davis!
- Da!
- Ne vedem maine.

Dupa ce inchise usa astepta cateva clipe parca asigurandu-se ca nu se intoarce din drum, lasa sa iasa totata durere ce o invalui. Lacrimile îi curgeau necontenit iar pieptul îi tremura frenetic. Durea, durea tare dar plangand simtea ca isi alina sufletul.

Dragii mei, am postat acest capitol, nu stiu ce a iesit din el insa il voi edita dar tocmai am primit o veste proasta precum o galeata de apa rece dimineata. Sper sa intelegeti ceva din el. Va multumesc tuturor pentru timpul acordat. La media e Aida Calypso. Va doresc lectura placuta!
A.Loredana