Parfum si gust de cafea

Capitolul 8

  ...la un pas de moarte. Aceste cuvinte i rasunau tanarului Davis in cap, simtea ca aerul nu e suficient in incapere iar gura i se usca mereu. Ce vroia sa spuna? Nu isi intelegea starile, isi privi palmele transpirate si inghiti in sec. Vroia sa spuna ceva insa cuvintele ieseau mai mult a gemete. Se ridica de pe scaun indreptandu-se care mica fereastra acoperita de gratii albe. Cateva felinare domneau cu micile lor raze portocalii pe strada scufundata in intuneric. Latratul unui caine in indepartare se auzi incet. Intrebarea doctorului i se ivi in cap. Ce amestec avea el in toate astea? Cum s-au intamplat toate fara ca el sa anticipe...

  — Davis! Nu am cum sa te ajut daca nu vorbesti spuse ridicandu-se de la masa.
  — Vreau sa o vad! Spuse intorcandu-se cu o mana in par, defapt nici macar nu stiu ce s-a intamplat spune razand amar. Ieri era bine...era ea. Era acea Calypso care ma calca pe nervi, imi vorbeste ironic si imi facea cafea amara... Ce a patit Rogers? Cum a ajuns in starea aceasta?
     
    Doctorul se apropie de masa luan-d cateva radiografii si le pune pe panou aprinzand lumina.
   — Are doua coaste suturate...semn ca nu ca nu de mult s-au vindecat, spune indicand cu degetul zona. Pacienta a avut nevoie de cateva copci la buze acestea fiind taiate, hemoragie intensa cauzata de multiple lovituri. Insa asta nu e tot Davis spune privind in directia lui.
  — Ce vrei sa spui? Voce ii tremura, oricat incerca sa se stapaneasca simtea ca pamantul il trage in jos. Se aseza din nou pe scaunul din plastic insa ochii ii era pe radiografia de sus. Doctorul ofta zgomotos dupa care isi drege vocea pentru a continua.
  — A fost...a fost agresata sexual! Urme de dinti sunt imprimate pe tot corpul, urmate de vanatai produse de un obiect dur. Ranile se vor vindeca in timp insa cred ca va avea nevoie de consiliere psihologica. Davis, sper sa intelegi ca e un caz de abuz sexual extrem de grav, oricine a facut asta nu cred ca se va opri. Ea are nevoie de protectie, iti pot recomanda un centru pentru femei molestate. Sunt nevoit sa chem politia Davis!
  — Nu! Nu e nevoie, am sa ma ocup eu de tot, tu dor fa ceea ce trebuie sa o pui din nou pe picioare! Tonul lui grav rasuna in micul cabinet. Vreau sa o vad!
  — Pacienta e acum in terapie intensiva...
  — La dracu Rogers! Am spus ca vreau sa o vad!
  — Davis, esti obosit acum si iti inteleg stare, iti recomand sa mergi acasa sa dormi si sa revi maine dimineata!
  Davis se ridica brusc infingandusi mainile in gulerul lui tintuindu-l la perete. Maxilarul ii zvacnea puternic si maraia precum un animal, inchise ochii si rosti grav printre dinti.
  — Vreau. Sa. O. Vad!
  — Fie...cinci minute Davis! Nici un minut in plus! De acord?

   I dadu drumul doctorului si il urma pe holul semi luminat, era cuprins de o stare de nervozitate si emotie, nu stia la ce sa se astepte, tot ce vroia era sa o vada. Nu mai simtise aceste stari din adolescenta. Ajunsi la usa alba cu numarul patru doctorul se opri in fata lui privindu-l oarecum cu mila.
   — Cinci minute!
 
  Il dadu deoparte pe doctor si apasa cu grije clanta metalica. Un scartait usor si lent se auzi in momentul cand deschise usa, facandu- sa se strambe. La naiba! Camera era luminata doar de razele lunii ce trona precum o regina pe cerul instelat. Bipaitul aparatelor era singurul zgomot din incapere care ii facea inima sa bata la maxim. Aerul din camera era insuportabil, mirosul desifetantelor si a medicamentelor  ii producea scarba. Ea era acolo, intinsa pe pat conectata la diverse aparate, se apropie cu grija de ea observandu-i masca de oxigen. Huruitul ei se auzea vag semn ca primea oxigent destul. Chipul bland ii era luminat pe o parte de razele lunii, insa asta nu il impidica sa observe si cealalta jumatate. Observa tifonul alb cu mici pete rosiatice ce ii acopera ochiul si buzele. Intinse mana si mangaie cu varful degetelor partea teafara a chipului, pielea ii era calda si catifelata asemeni unei petale de trandafir. Mii de fiori i traversau corpul, se simtea neajutorat in prezenta ei. Ar fi dat orice sa i vada zambetul, i lipsea vocea ei suava ce ii incantau urechile, in schimb tot ce auzea era huruitul ei prin masca de oxigen. Haide Calypso deschide ochii! Spuse in soapta. Ii cuprinse mana micuta in palma lui, parea atat de mica si fragila incat ii era teama ca se va face bucatele. I privea jumatatea de chip luminata de razele lunii, parea o zana adormita, zambi stramb si isi aseza capul pe marginea patului. Mirosul ei ii invada narile, vroia sa o tina in brate, vroia sa o stranga la piept sa i sopteasca ca totul va fi bine. Un scartait usor se facu auzit atragandui atentia, isi intoarse capul privindul pe doctor in usa. Nu ii vena sa creada ca au trecut asa repede cele cinci minute. Un oftat inabusit ii parasi buzele uscate si se ridica, o privi din nou dupa care i aseza un sarut pe frunte. Voi fi aici langa tine...i sopti usor, dupa care parasi camera.
  — Vreau sa fie ingrijita non-stop i transmise doctorului fara al privi. Eu ma voi ocupa de restul! Si vreau sa ma anuntati daca se va schimba ceva...indiferent de ora !

***
    Ajuns acasa, Davis auzi zgomote din bucatarie, se dezbraca mergand alene prin livingul spatios, dupa care intra in baie pentru un dus bine meritat. Era obostit avea doua nopti nedormite insa rezista. Cateva minute mai tarziu iesi din dus, picuri de apa ii predominau abdomenul. Isi sterse parul cu prosopul dupa care isi lua o pereche de pantaloni comozi si un tricou alb, porni cascand spre bucatafie unde vazu silueta micuta si firava a unei persoane. Mirosul de paine prajita i facu stomacul sa scoata zgomote infundate.
  — Buna dimineata Pilar, spune asezanduse la masa.
  — Buna dimineata! Nu te-am auzit...te-am trezit eu?
  — Nu scumpo, abia am venit. Imi e foame spuse facand o fata de copil mic.

  Dupa ce a mancat pe nesuflate, sorbi incet din cafeaua lui neagra, aroma imbietoare i trezira toate simturile. Privea pe blatul bucatariei ziarul de azi, nici nu avea nevoie sa se uite, deja stia ce va gasi in el, mii de speculatii legate de viata lui. Recunoaste ca majoritatea sunt reale, insa poate asa vroia si el. Mereu i-a placut sa fie o persoana independenta, nu vroia sa dea explicatii nimanui, exceptand singura femeie din viata lui. Mama.
  — Sa inteleg ca ti-ai facut temele spune facand semn catre ziar. O privea cum se muta de pe un picior pe altul nestiind ce sa zica, chiar daca se cunosteau de mai bine de doi ani, viata lui privata nu era un subiect care sa fie pomenit sub acel acoperis.
  — Imi cer scuze...era la usa asa ca l-am luat. Il pot arunca!
  — Stai linistita. Ma duc sa dorm putin, tu mai ramai?
  Facuse un semn din cap, avand gura plina cu paine prajita.
  — Voi pleca la amiaz, am studii de la doua. Mai vrei ceva sa fac inainte sa plec?  — Nu, a... cred ca e in regula. Noapte buna spune cascand.
  — Noapte buna Davis!