Parfum si gust de cafea

Capitolul 4.

Razele soarelui pătrund uşor, prin geamul imaculat al biroului, încăperea scufundată în întunericul nopţii, începe să prindă treptat stropi de culoare. Daivis Track privea din tocul uşii trupul micuţ al angajatei lui, privirea îi fuge peste muntele de dosare, toate sortate şi puse precum i poruncise. Nu se stăpâni şi un zâmbet stregaresc i se aşternu pe chip, se apropie cu paşi mărunţi de birou, prinde un dosar de colţ pe care îl trânti cu putere de suprafaţă tare a birolui.

— Calypso! Ţi-am oferit un loc de muncă, nu unul de dormit!

— Isuse!

— Nu, sunt şeful!

— Ce naiba Track! Vrei să mă omorî? La dracu! Am adormit bine, dar asta nu îţi da dreptul să mă trezeşti că pe front!

Avea degetul arătător pe pieptul lui, Davis sesizan-d tremurul mâinii ei.

— Vrei să spui că firma mea e un câmp?

— Ce? Da..adică nu!

— Deci da sau nu?

— Du-te naibi Track!.. prinde paltonul de pe scaun şi iese pe uşa trântind-o cu putere, trece fulger pe lângă colegele de departament fără a ascultă strigătele Sarei. Măgarul dracului! Cum îşi permite să mă trezească în asemenea hal? Doamne până şi picioarele îmi tremură. După câteva minute în care a străbătut holurile infernal de lungi Aida se îndreaptă spre cafeneaua ei.

— Aida?

— Bună dimineaţă Felicity, se aşează cu grijă la masă ei retrasă de lângă geam aşteptând să i se aducă comandă. Pierdută în gânduri îşi privea degetul arătător, în minte i revin clipele în care degetul se contopi cu pieptul lui cald, se întreba cum se simţea inima lui când bate. Închide ochii şi pentru o clipă auzi... bum, bum,bum. Tresări uşor când cafeaua îi fusese adusă, de ce se gândea la el? Doamne Aida dragă, revino cu picioare pe pământ! Omul acela nici măcar nu se uită la ţine iar tu îşi imaginezi cum i bate inima. Clar am înebunit! Îşi scutură capul după care duse cană de cafea la gură sorbind cu poftă. Ar trebui să o sun pe Sară să i spun că merg acasă,am nevoie de o baie fierbinte şi haine curate.Drace! Telefonul e la firma...La dracu cu tine Davis.

***

— Aida! Ce naiba se petrece ! Track urlă de jumătate de ora după ţine.

— Las' să urle până pică jos! Ce îmi pasă mie?

Trece cu o viteză ameţitoare pe lângă Sara tragăn-d după ea şi câteva dosare, însă nu i pasă.Fără să bată la uşa, intră precum un adevărat viking în birou de unde îşi recupera telefonul mobil.

— Calypso!...

Întoarsă cu spatele spre Daivis, Aida închise ochii oftând. De ce? De ce mă opreşte mereu, de ce mă chinuie... .

— Track...Ochii ei cercetători se plimbau asupra lui, parcă caută acel mic semn de regret. Observă maxilarul zvagnind, i se păru o clipă incitant, însă trase aer în piept că mai apoi să îl elibereze printr-un suspin înnăbuşit.

— Du-te acasă şi odihneşte-te. Ea i cerceta încă o dată chipul şi aprobă printr-o mişcare a capului. De ce îmi cere să plec, când eu vreau să rămân? Ieşi pe uşa biroului când vocea lui vibrantă o opri din drum.

— Calypso!

— Track...

— Mulţumesc, pentru...

— N-ai pentru ce, mi-am făcut datoria.

Primul zâmbet, primul zâmbet sincer pe chipul ei. Se simţea bine, se simţea mândră dar şi vulnerabilă în faţă lui.

— Aida pentru numele lui Dumnezeu ce se petrece?

— Oh, Sara de ai şti! Ne vedem mâine şi îţi voi explică totul! Promit!

O ora mai târziu se află în faţă apartamentului când telefonul i distrase atenţia..

— Dr. Ivanov, s-a întâmplat ceva? Voi veni cât pot de repede!

***

Închise portiera maşinii şi îşi înalta privirea spre ultima fereastă a imensei clădiri. Un fior rece i străbătu şirea spinării, niciodată nu ia plăcut acet loc, clădirea de un maroniu spălăcit scufundat în întuneric îi transmitea sentimentul de abandon, mirosul infect i izbi chipul determind-o să îşi astupe nările cu mâna. O cioara neagră cu pene lucioase privi înspre ea, şi atunci simţi cum sufletul i îngheţa, iar inima io lua la goana. Cum avea să treacă şi peste asta? De ce mereu trecutul îşi face simţită prezenţa în prezent? Cu mâna tremurând-a deschide uşa din fier ruginit, îşi miji ochii în intuneriul innecaios şi înainta cu teamă. Holul lung era vag luminat de o lampa agăţată de perete dar totuşi reuşi să observe dezastrul, şi mizeria, în care îşi duceau cei bătuţi de soarta ultimel zile. O mâna rece i atinse umărul iar iar sângele îi îngheţa, simţi părul de la ceafă zburlindu-se, începu să tremure din toare încheieturile însă refuză categoric să se întoarcă.

— Domnişoară Aida!

— Dr.Ivanov! M-aţi speriat...

— Îmi cer scuze, nu asta mi-a foat intenția, avem ceva probleme cu lumina însă nimic de care să va faceţi griji.Va rog, pe aici! Doctorul o conduce pe Aida în spatele spitalului unde se afla o mică curte, acolo într-un scaun o femeie mică de statura şedea ghemuit, fredonan-d un cântec de legăn. Părul cândva roşcat, acum spălăcit şi neîngrijit i dăruise femeii un aspect demn de milă. Cu paşi nesiguri se apropie de ea, parcă temându-se să nu fugă, Aida se piteşte la baza picioarelor ei, obsevand chipul palid şi nasul acvilin. Ţinea în mâna o batista mototolită pe care se observă iniţialele M.G . I cuprinse mâna femeii între ale ei şi cu lacrmi în ochii i mângâia obrazul plăpând şi rece...

— Mama!