The wrong one

Cap. 16- Walking away.

Am strans din ochi, simtind durerea apasatoare din sufletul meu, mai puternica,  ca niciodata. Am trecut prin foarte multe in viata mea, insa nimic nu a durut asa de tare. Simteam ca intreg sufletul imi era captiv intr-o cutie , din care nu putea scapa decat cu ajutorul lui Harry. Harry era cheita de la cutia in care imi zacea ascunsa cea mai firava parte a mea. Acum, era prea tarziu pentru a scapa, cheita , o pierdusem. Ma simteam ingrozitor stiind ca Harry, Harry fugea din tara... Din cauza mea..."Harry fugea".... "Harry fugea"... Aceste cuvinte mi se repetau continuu in minte, creand o imagine tulburatoare in inima mea. Harry era cel mai puternic barbat pe care il vazusem vreodata, nu imi inchipuiam ca ar putea fugi , insa stiam ca as fi procedat la fel.. Sau cel putin asa vroiam sa cred. In realitate, eram constienta ca as fi luptat in continuare, pe o parte eram la fel de sigura ca Harry nu ar fi ajuns in situatia asta, si ca m-ar fi acceptat, langa el.. Ar fi vrut sa luptam amandoi..

Toate momentele frumoase petrecute cu el, s-au derulat in fata ochilor mei, in timp ce priveam fara sa clipesc usa larg deschisa, lasata de Harry. M-am apropiat incet , clatanindu-ma asemeni unui pinguin,  de usa... M-am sprijinit de tocul usii, si am privit mersul apasat al lui Harry pe sosea.. Mergea cu privirea in jos, facand pasi mari si apasati. Tinea mana  dreapta in buzunarul pantalonilor stramti, iar cea stanga era lasata pe langa corp. Pe strada pustie, numai candelabrele de pe strada luminau soseaua. 

Am vrut sa strig dupa el.. Sa incerc sa-l fac sa se razgandeasca. Insa nu am putut.. Oricat de tare as fi incercat sa scot un cuvant.. Ceva din mine ma oprea...Trebuia sa-l las sa plece.. Numai astfel l-as putea salva.. 

Harry a disparut in intuneric, fara sa mai intoarca capul spre usa din care priveam speriata si nesigura pe mine. 

Timp de 30 de minute am continuat sa privesc in gol , fara sa scot vreun sunet sau sa ma misc. Tacerea tainica a noptii combinata cu peisajul infricosator si cu ochii mei rosii, care nu se mai opreau din plans faceau ca acest moment sa fie destul de infricosator pentru cei ce nu cunoasteau situatia, cei care erau simpli privitori, curiosi, sau trecatori prin viata mea, fara sa-si lase amprenta in vreun fel... 

Dupa aceste 30 de minute de suferinta, amintiri si incercari esuate de a salva situatia, in care tot ce am facut a fost sa privesc tematoare si suferinda catre drumul pe care a plecat Harry, am intrat in casa la fel de trista si indurerata. 

M-am asezat pe canapea, strangand o perna in brate. Nu vroiam sa dorm, nu puteam sa dorm. As fi vrut sa totul sa se termine, ca nimic din toate astea sa nu se fi intamplat. Speram ca lui Harry sa-i fie mai bine fara mine, speram sa isi gaseasca o prietena demna de el pe care sa o iubeasca si care sa il iubeasca. Tot ceea ce imi doream acum, era ca Harry sa fie bine. 

Lacrimile mele curgeau incontrolabil si parca o durere insuportabila imi invaluia intreg capul. Simteam ca meritam tot ce i se intampla acum, nu num durerea de cap, dar si suferinta. 

Nu m-am clintit de pe canapea pana ce nu am auzit un zgomot, si usa deschizandu-se usor. O silueta perfecta, feminina, a intrat tip-til in casa, tocurile sale auzindu-se pe parchet. Deodata luminile se aprind, iar Emily ma priveste infricosata. Se apropie de mine pasind apasat si repede. S-a asezat langa mine asezandu-si dosul palmei drepte pe fruntea mea. 

-Arzi toata. Ce s-a intamplat? A spus Emily pe un ton surprins,

-El... El.. Pleaca...

Emily si-a dat seama ca Harry ma vizitase, neinvitat ca de obicei. M-a strans in brate,, acoperindu-mi mai apoi capul lasat pe umarul sau, cu mana. Mi-am ridicat in cele din urma privirea si am vazut cum o lacrima se prelinge pe fata lui Emily.. 

-Trebuie.. Trebuie sa te duci cu el... 

-C-cat e ceasul? M-am balbait eu printre suspine. 

-E deja 7:00 dimineata.