Cap. 17- What the hell?!

671 24 19
                                    

Am urcat inapoi in dormitorul meu si m-am intins in pat. Fereastra deschisa permitea aerului curat sa isi faca voia la mine in dormitor, anumite brize mangaindu-mi pielea. Nu stiam ce sa fac, cum sa iau decizia.. Daca sa risc sau sa merg la sigur. Eram terifiata numai de ideea ca Edi ar putea sa ma urmeasca si ar putea sa actioneze. Gandurile mele au fost intrerupte de sunetul evocat de vibrarea telefonului pe noptiera. Mesaj... Inima mea a sporit numarul de batai pe minut, in speranta ca Harry era expeditorul. Dezamagirea mi-a cuprins inima, sufletul si chipul cand am vazut numele "Edi" stralucind in pixeli pe ecran. Mi-am dat ochii peste cap."Ce mai vrea?!" mi-am rostit in minte. 

"Hei. Ce faci frumoaso?! E totul bine si frumos?!"

Am vrut la inceput sa ignor mesajul, insa eram sigura in sinea mea ca Edi si-ar fi dat seama. Uneori aveam impresia ca ma spiona, ca o pereche de ochi ma vedea mereu, ca imi stia fiecare miscarea, ca imi simtea fiecare rasuflu. Am inceput sa tastez..

"Sigur.. Cum ar putea fi altfel?

Slava cerului, Edi nu mi-a mai raspuns la mesaj. Tot ce facea incepea sa ma enerveze, sa ma streseze si sa ma sperie. Nu mai puteam continua asa, riscam sa imi agravez situatia, insa trebuia sa fac o schimbare.

M-am ridicat hotarata din pat si am scos valiza imensa, de un roz pal de sub pat. Am pus-o pe pat si mi-am deschis larg dulapul. Am inceput sa arunc haine la intamplare in valiza. Nu-mi pasa ce luam..Vroiam doar sa evadez. 

-Ce nai'.... Se aude vocea lui Emily deschizand usa. Um..Ce faci aici? Continua ea. 

-Pai... Plec. Am zis eu afisand un ranjet plin de bucurie. 

-In sfarsit! A exclamat Emily usurata, intreptandu-se spre mine urmand sa ma cuprinda intr-o imbratisare. 

***

-O sa-mi fie asa de dor de tine! Ma cuprinde Em' din nou intr-o imbratisare. 

-O sa-mi lipsesti mult. Multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine!. Am adaugat eu strangand-o cu putere.

Stateam amandoua in fata avionului, care se pregatea sa decoleze. Bagajele fusesera deja puse in hala speciala. Nu-mi venea sa cred ca o parasesc, ceva din mine nu vroia sa o lase singura pe Emily. Speram sa o mai revad. Datorita ei am ajuns aici, fara ea nimic din toate lucrurile frumoase din viata mea nu s-ar fi intamplat. Imi era atat de greu sa o parasesc, sa o las sa infrunte lumea asta singura. 

Ne-am desprins din imbratisare dupa cateva minute in care lacrimile noastre au inceput sa se prelinga usor in jos. Am pasit usor pe prima treapta a scarii ce urca in avion, privind o ultima data chipul angelic al lui Emily. Am soptit usor, astfel incat nimeni sa nu ma auda "Nu ma uita, Em' ". 

***

*Pasagerii pentru California sunt rugati sa coboare din avion. Multumim ca ati ales Blue Air.* Se auzi vocea robotica a unei stewardeze rasunand printr-un emitator in intreg avionul. 

Era timpul sa cobor.Inima mi se ridica in gat de bucurie. Aveam un zambet larg si imi doream sa imbratisez pe toata lumea. Imaginea ce se formase in minte mea, era un perfecta. Ma vedeam alaturi de Harry, intr-un apartament micut, dar totusi perfect pentru noi doi, in balcon, imbratisati , beandu-ne cafeaua de dimineata, privind plaja.

Am coborat pe scari din avion, indrumata de o stweradeza care se afla la usa, dand informatii despre locul de unde ne puteam lua bagajele. Am coborat respirand adanc aerul californian care sse juca placuta cu simturile mele. Era mult mai cald decat in Londra, era mult mai cald decat eram eu obisnuita. Toata viata am fost captiva in Londra.. Nu era ca si cum mi-as fi urat orasul natal, insa in viata mea nu am zburat cu avionul, nu am iesit din tara si rareori ieseam din oras. 

The wrong oneUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum