Asasina

Cap. 3

- Lord Raffael! un glas puternic îl strigă din spatele nostru.

   La dracu'!

   Scap pistolul pe sub rochie și-l lovesc cu piciorul până ajunge într-un tufiș. Îmi împreun mâinile dintr-o mișcare în timp ce Raffael se întoarce rapid spre vocea din spatele meu. Îmi mușc buza nervoasă și dă Doamne să nu fie cine cred eu!

- Oh Christofor, s-a întâmplat ceva?

- E periculos să plecați pe întunericul acesta. spune ferm bărbatul.

- Kaytlin a dorit să vadă labirintul. Știu cât de mult îi făcea plăcere în copilărie. zâmbește înspre mine Raffael.

   Bărbatul înalt se uită la mine pentru câteva secunde, încruntându-se și nescăpându-mă din priviri. Nu o să-l las să câștige. Dar... acum am rămas fără un pistol și misiunea neîncheiată.

   Super! Ce fac acum?

- Mă scuzați, dar eu o să mă retrag. spun și fac o plecăciune.

- Kaytlin, nu mai vrei să vezi labirintul? mă întreabă Raffael îngrijorat.

- Poate altădată.

- Cu siguranță! Dă-mi voie să te conduc.

   Se aproprie de mine și-mi ia brațul, mergând cot la cot. Cel numit Christofor se încruntă, dar nu ne pierde din vedere. Îi zâmbesc șiret și ne facem intrarea înăuntrul castelului.

- Prințesă Kaytlin!

   La țanc!

- E timpul să ne întoarcem la castel. S-a făcut târziu! îmi spune Melia suflând ușurată că m-a găsit.

- Am înțeles! Raffael, a fost o seară minunată și sper să ne întâlnim din nou cât mai curând. La mulți ani încă o dată!

   Îi sărut obrajii, uitându-mă în spatele său la majordom. Scotea fum și flăcări pe gură, la figurat. Aș fi bufnit în râs, dar m-am bucurat doar făcându-i cu ochiul. Nu o să mai fie o altă ratare și o să am mai multă grijă acum că am aflat că are o gardă de corp.

   Ajung la castel cu servitoarea, intrând pe poarta principală. Deschid ușa, iar  bunica mă întâmpină venind înspre mine.

- Cum a fost, Kay? spune ea cu o voce caldă.

- M-am simțit bine, o să-l mai vizitez în următoarele zile. o mint cu reținere pe bunica, neavând curajul să o privesc în ochi. Te rog să-mi pregătești o baie fierbinte, Melia!

- Imediat, majestate! spune după care iese în fugă din încăpere.

   Urc în camera mea și mă arunc pe pat. Argh, a fost atât de obositor! Așternuturile reci îmi oferă o senzație de relaxare alături de o liniște de mormânt ce-mi bântuie camera goală. Mă ridic în picioare și îmi mut mâinile la spatele rochiei. Mă omoară corsetul ăsta! Trag de multitudinea de sfori cu greu, rochia ajungând să cadă pe jos. Deschid șifonierul și-mi îmbrac o rochie de seară, lungă, de mătase roz.

   Peste zece minute mă aflu în biblioteca castelului. Stând pe un fotoliu roșu lângă șemineul ce arde în continuu, închid ochii ce cu greu îi mai pot ține deschiși. Flăcările transmit o căldură dogoritoare, iar mie îmi oferă un sentiment plăcut și profund.

   Câte s-au întâmplat astăzi! Eram gata să fiu demascată de un amărât de majordom. Deși figura lui îmi e una cunoscută, tot nu mi-o pot regăsi în memorie.

   Cineva bate slab la ușa bibliotecii.

- Intră!

- Mă scuzați, v-am adus fursecuri proaspăt făcute, iar baia este gata. mă înștiințează servitoarea.

- Mulțumesc, Melia, spune-i de asemenea și doamnei Helen că îi mulțumesc! schițez un zâmbet până iese din cameră și mă întorc la cartea mea.

- Mhm, fursecuri! mormăi pentru mine.

- Kaytlin, e ceva ce te supără?

   Bunica apare, ca de fiecare dată pe neașteptate, ia un loc pe canapeaua de lângă mine și mă ațintește cu privirea.

- Nu chiar, bunico, sunt doar obosită. încerc să mimez un zâmbet slab.

- Știi că nu trebuie să iei în nume de rău atitudinea rece a ducelui și ducesei și nici să le porți pică pentru trecut. Oamenii se schimbă!

   La vorbele bunicii simțeam cum îmi vine să explodez. Nenorociții mi-au luat persoanele cele mai dragi mie și nu îi pot ierta cât voi trăi eu. Nu le voi mai permite să continuie să-și bată joc de familia asta și, de asemenea, de regat.

  Scrâșnesc din dinți insesizabil, însă continui să-mi port calmul.

- Așa e, bunico... Doar că, îmi e așa de dor de ei!

   Simt cum câteva lacrimi încep să-mi cadă din ochi, alunecând pe pielea fierbinte a obrajilor. Bunica vine imediat lângă mine și mă îmbrățișează cald. Pieptul mi se strânge brusc și un sentiment de vinovăție mă roade pe interior.

- Nu mai putem da timpul înapoi, dar putem să schimbăm viitorul, Kay! Tu poți face asta, în ziua încoronării vei putea să aduci lumină în regat!

  Bunica se îndepărtează și-mi zâmbește cu greutate. Acum pot observa cu adevărat de ce-mi era cel mai teamă. A îmbătrânit și ea... Timpul se pare că nu ne cruță.

   Ia un fursec de pe tavă și-l gustă precum un copil mic. Gestul ei cu ochii închiși, savurându-l, mă face să fur și eu unul, delectându-mă cu gustul său fin.

- Mhm, cu ciocolată! spunem amândouă în același timp.

  Mă ridic chicotind încet, îndreptându-mă spre baie. Îmi las hainele să cadă de pe mine și intru în apa fierbinte. La atingerea acesteia, mușchii mei reacționează, relaxându-se. Închid ochii și îmi sprijin capul de suportul căzii.

- Mama! Îmi lipsești...

   Chipul femeii tinere de altădată îmi apare în minte, zâmbindu-mi gingaș, cu afecțiune. Mă ține în brațele sale reci, dar totuși calde de dragoste maternă. Îmi sărută obrajii de copil neastâmpărat și-mi șoptește la ureche un cântec lin de leagăn.

- Kaytlin, știi că mama te iubește mult! glasul său cristalin se aude precum un ecou șoptit.

   Zâmbetul său îmi aduce lacrimi în ochii mei reci și verzi, eu continuând să-mi mușc buza dureros de tare. Ochii încep să mă usture așa că îi închid pentru puțin timp.

- Știu mama! Promit că o să vă răzbun!

   Îmi ridic capul cu greu de pe speteaza căzii și mă pun pe picioare. O durere de cap își face simțită prezența, înmuindu-mi picioarele rapid, amețeala cuprinzându-mă de la căldura ce mă învăluie, astfel, trupul meu cade fără niciun control.

- Să fiu a... ! șoptesc cu greu cuvintele înainte să îmbrățișez gresia rece din baie, întunericul îmbrățișându-mă tacticos.

_____________