Asasina

Cap. 2

- Ești bine?

   Mă aplec spre tânăra servitoare ce tocmai a căzut, scăpând tava goală pentru băuturi. Am văzut cum Raffael i-a pus piedică, halal prinț. O prind de cot și o ridic cu grijă, stabilizând-o pe picioarele ei.

- Vă mulțumesc, domnișoară! Îmi cer iertare, sunt o împiedicată. își apleacă capul rușinată.

- Ai grijă data viitoare.

   Ea înclină din cap timidă, dar imediat suntem întrerupte de un bărbat ce se afișează în fața noastră.

- Gabriella, fii mai atentă! Ai întors privirile spre tine. Dacă te vedeau domnii, erai zburată de aici deja. spune acesta în șoaptă cu o tentă de nervozitate în glas.

   Mă strâmb în gând la atitudinea sa la fel de grosolană.

- Mulțumesc, Chris! Acum o să mă retrag.

   Face o plecăciune către mine și se îndepărtează. Mă uit în jur, cercetându-i pe toți.

   Oh nu! Unde e Raffael?

   Îmi mut privirea în stânga și în dreapta, ignorându-l pe tipul de lângă mine. Cât mai are de gând să stea așa? Raffael e luat de braț de o fată într-o rochie verde ce îl conduce spre grădina de afară. Dau să plec după el, dar bărbatul se poziționează în fața mea.

- Dacă îmi e cu iertare, domnișoară... Îmi acordați acest dans?

   P-poftim?

   Înghit în sec și afirm tăcută, încercând să fiu drăguță sub privirile curioase celor din jur. Și acum ce? Bărbatul înclină din cap în timp ce îmi oferă mâna. Îi zâmbesc ușor și îmi așez podul palmei peste a sa. Muzica de dinainte se termină când noi începem să dansăm, dar e urmată de alta, un vals. Mâna sa dreaptă o așază încet pe talia mea, simțindu-mă dintr-o dată incomod. Statura lui e una impunătoare, cred că are în jur de 1.80. E îmbrăcat într-un costum negru, mănuși albe și pantofi de lac. Foarte formal!

   Încep să devin încordată cu fiecare pas pe care-l facem. Nu mă uit în ochii lui, îmi caut prin minte altceva la care să mă gândesc, în afară de apropierea corpurilor noastre. Poziția mea e una fermă, mâna așezată pe umărul său începe să-mi tremure în timp ce cealaltă cu care îl țin îmi transpiră.

   Oh Doamne, fă să se termine odată!

   Se apleacă spre mine, ajungând cu buzele lângă urechea mea.

- Dacă îmi permiteți să vă spun cât de frumoasă sunteți!

   Glasul său e aproape șoptit, o voce groasă, încrezătoare ce-mi dă fiori pe șira spinării. Înghit în sec cu greu.

- Vă mulțumesc!

   Nu-mi dau seama dacă bărbatul din fața mea e de viță nobilă sau e unul dintre servitori, deghizat foarte bine că să mă ia în derâdere. Trebuie să-l găsesc pe Raffael.

- Știu ce încerci să faci și nu-ți va merge! Pentru siguranța ta ar fi bine să te retragi.

   Cuvintele sale ferme mi-au atras imediat atenția, făcându-mă să-mi țin aerul în plămâni. Îmi întorc imediat privirea spre el spre a-i întâlni ochii ciocolatii. Rămân impasibilă încercând să respir ușor ca să mă calmez. Părul său are o culoare închisă de șaten, poate prea întunecată, fiind ușor în valuri, aranjat.

- Despre ce vorbiți? pronunț cuvintele cu finețe după ce îi mimez un zâmbet inocent.

   Pe ritmul melodiei facem o piruetă, fiind acum în văzul tuturor. Ne desprindem ușor pentru a mă prinde din nou, învârtindu-mă. Ajungem pe poziții și el își ridică privirea spre cei din jur. Știu că suntem priviți.

- Nu încerca să te minți singură! Îți cunosc intențiile, dar sunt aici să-mi apăr stăpânul cu orice preț. Chiar dacă va trebui să mă ocup de o anumită domnișoară.

   Se uită în ochii mei încercând să mă intimideze, afișând un zâmbet șiret. Nervii mei sunt sensibili, nu știu cât mai rezist la aroganța lui. Nu știu ce știe, dar nu e treaba sa.

- Mă provoci cumva?

   Încă o privire fulgerătoare, o piruetă amețitoare și mă trezesc în brațele sale cu sala aplaudând zgomotos.

   Super! Trebuia să trec neobservată.

   Mă ridică încet, susținându-i privirea și respirând amândoi greoi. Face o plecăciune și eu la rândul meu după care revine în poziție de drepți și mă privește în continuare, rânjind. Îmi ridic poalele rochiei răsuflând încet căci încă mai am pistolul și ies din încăpere, lăsându-l în spate, mergând apăsat.

   Raffael stătea pe marginea lacului, privind în gol spre maiestuoasa lună.

- Kaytlin, tu erai! M-ai speriat! spune după ce mă vede în spatele său.

- Îmi cer scuze. îi zâmbesc.

- E frumoasă, nu-i așa? șoptește cât să-l pot auzi.

- Este perfectă!

- Oh, Kaytlin, mi-ar fi plăcut să petrecem tot timpul așa împreună.

- Poate într-o zi o să avem timp de povestit mai pe îndelete.

   Se întoarce cu fața înspre mine și-mi zâmbește cald. Își ridică brațele de pe lângă corp și mă îmbrățișează strâns la piept. Respir adânc încercând să-mi calmez furia și îl îmbrățișez la rândul meu.

- Raffael, îmi faci plăcerea să ne plimbăm prin labirit? Îmi e tare dor de... acele vremuri. îmi frământ mâinile urmate de inima ce-mi bate cu putere.

- Sigur, orice pentru tine.

   Merg în spatele lui, lăsându-l să mă conducă până-n inima labirintului. Îmi mut mâna pe pistolul de sub rochie și-l desprind ușor din jartiere.

   Începe să te rogi, Raffael!

- Lord Raffael! un glas puternic îl strigă din spatele nostru.

   La dracu'!

____________
   Păreri? ❤