Asasina

Cap. 8

   În graba mea, ajung la castel numaidecât, urc scările aruncând rochia de pe mine în cameră. Câțiva servitori se opresc nedumeriți când mă văd alergând pe holuri. Cobor scările și ajung în bibliotecă de unde îmi iau două pistoale și un cuțit, pe care le ascund cu grijă să nu mă tai sub echipamentul mov de călărie.

   Nu-mi voi permite o altă greșeală, de data aceasta voi duce treaba până la capăt și nu mă va opri nimeni.

   Nu mi-am dat seama când am început să-mi înfig unghiile în podul palmei decât atunci când am simțit durerea. La naiba, sunt prea agitată!

   Cobor scările câteva secunde mai târziu, fără să scot vreun cuvânt. Iau calul și-i dau bice pornind prin pădure. Mă uit doar o dată înapoi pentru a mă asigura dacă castelul e bine. Sper doar să nu afle bunica și poate voi reuși să mă întorc și la timp pentru sărbătoare.

   Intru în pădure în viteză apoi domolesc mersul. Doar copitele calului se mai aud tropăind pe pământul aspru. Soarele nu mai e la fel de arzător ca acum câteva ore, coborând încet de pe bolta cerească, cerul având o culoare puternică de vișină putredă. Afundându-mă mai mult în inima pădurii, răresc pașii, privind vigilent în stânga și în dreapta.

   E prea multă liniște pe aici, ar fi trebuit să dau deja de tabăra lor.

   Descalec calul și îl leg de căpăstru de un copac de după un tufiș. Îl mângâi pe bot și îi ofer un pupic.

- Rămâi aici până mă întorc!

   Iau o gură de aer să mă calmez și pornesc, ascunzându-mă după copaci. De la depărtare aud niște râsete așa că mă îndrept înspre acolo. Mă pitesc pe după tufișuri ascultând atent.

- Băieți, de data asta o să reușim! Regatul va fi al nostru imediat după miezul nopții. spune un bărbat musculos cu barba mare. Armele sunt pregătite?

- Da, șefu'! Totul e pregătit! îi răspunse un tip slăbănog.

   Îmi ridic capul ca să îi observ pe fiecare în parte și număr ca fiind 8. Așez mâna peste pistolul din față și îmi mușc buza inferioară. La trei!

   Unu... doi... !

   O mână îmi acoperă gura și alta îmi ia pistolul ținându-mă la pământ. Încerc să mă zbat, dar e prea puternic. Ochii mei îl cercetează, căutând o șansă de scăpare, iar picioarele se mișcă nervoase, vrând să-l lovească. Atât  panica cât și adrenalina pun stăpânire pe mine, neștiind cum să acționez.

- Prințesă, eu sunt! șoptește acesta.

   Casc ochii uimită și nervoasă.

- Christofor?! Ce naiba cauți aici? strig în șoaptă răstindu-mă la el.

- Mai important, ce încercați să faceți? Știți în ce vă bagați? Mai ales singură.

- Nu e treaba ta! Retrage-te! îi spun printre dinți.

- Îmi pare rău să te dezamăgesc, prințesă, dar nu primesc ordine decât de la stăpânul meu.

   Mârâi enervată și dau să mă ridic, dar mâna lui încă îmi ține încheietura cu pistolul.

- Dă-mi drumul acum!

   Mă ignoră și-mi întoarce mâna la spate dintr-o dată pentru ca mai apoi să-mi ia arma.

- Să mergem la castel cât încă putem!

   Opun rezistență și palma mea îi întoarce capul în direcția opusă. Scrâșnesc din dinți și-l sfredelesc cu privirea.

- Încetează! Nu ai niciun drept să te comporți astfel cu mine. Nu te mai băga în treburile mele și lasă-mă în pace!

   Își întoarce capul spre mine nervos, ochii săi întunecându-se din ce în ce mai mult. Nu mai pierd timpul și dau să mă ridic de jos, dar sunt trântită puternic de copac. Christofor își lipește dintr-o dată buzele de ale mele, sărutându-mă apăsat. Ochii mi se măresc și inima simt că-mi sare din piept, bătând ca o nebună. Picioarele îmi cedează câte puțin, iar roșeața îmi apare în obraji. Mă ține strâns de ambele mâini încât mă doare, încerc să mă eliberez spre disperarea mea.

- Ia uite ce avem aici! un glas răgușit sparge liniștea.

   Mai mulți bărbați se năpustesc asupra noastră, legându-ne mâinile la spate si furându-i pistolul. Mă aduc în fața bărbatului brunet și cu barbă ce se uită la mine de sus.

- Prințesă! O adevărată plăcere să vă vedem pe aici. Doriți ceva? Un ceai, un pat, dar unde-mi sunt manierele? Nu m-am prezentat. spune acesta ironic.

- Nici nu-i nevoie. Ești un nimeni! mă uit la el, scrâșnind din dinți.

- Se pare că tupeul încă nu te-a părăsit, obrăznicătură! rănjește satisfăcut ca un nemernic.

   Calm Kay, așteaptă momentul!

- Șefu', uitați ce am găsit!

   Unul din oamenii lui îmi aduc calul, trăgând nebunește de el ca să se supună.

- Ai venit cu daruri la noi, prințesă? Începi până la urmă să semeni cu mama ta. începe să râdă precum o hienă.

   Mi-a ajuns!

   Mă proptesc în pământ cu picioarele ca să mă ridic, dar el mă lovește cu piciorul în piept și mă trântește pe spate. Apasă cu putere pe piept și simt cum aerul îmi părăsește plămânii.

- Ah! țip scurt de durere.

- Las-o în pace! Vocea lui Christofor nu întârzie să apară. Nu te mai atinge de ea! Dacă încerci doar să...

- Nu te băga! țip de jos, întrerupându-l. Spune-mi ce vrei ca să-mi lași regatul în pace!

- Astfel îmi vei face munca mai ușoară. Îmi place! Vreau o declarațiile a ta prin care îmi oferi propria împărăție. spune serios.

- N-am să fac asta niciodată! țip dezgustată.

- Păcat, băiatul s-ar putea să nu mai vadă ziua de mâine.

   Nemernicul își îndreptă pistolul meu spre capul lui Christofor, simțind cum inima mi se ridică până în gât. Înghit în sec jucându-mă cu degetele pe pistolul de la spate.

- Am înțeles ce vrei! Ca să nu comitem vărsare de sânge fără rost îți voi scrie declarația.

- Fantastic! tresare brunetul. Kevin, începe să scrii!

   Iau încă o gură de aer până în plămâni și încep să citez.

- Eu, Kaytlin Lea Weston, prințesă a regatului Orleans, prin statutul împuternicit mie, ofer...

- Oprește-te, Kaytlin! Ai înnebunit de tot? Nu poți face asta! Nu te gândești la oamenii din acest ținut deloc? Nu-ți pasă ce se întâmplă cu ei? Christofor strigă la mine, citindu-i teama și nervozitatea pe chip.

- Ce nu pricepi din "Nu te băga!" ?

- Totul!

- Nu mă cunoști, astfel ai fi înțeles unde bat. Nu reprezinți nimic pentru mine și n-am de gând să te mai ascult. îi țip nervoasă uitându-mă la el.

- Nu te cunosc? La naiba, ba bine că nu! Te-am privit crescând în tot acest timp, nu am uitat nimic din copilăria noastră. Atât de ușor ți-a fost să mă ștergi ca pe un cuvânt pe hârtie. Te rog, Kay, adu-ți aminte de mine! urlase până acum fără să-mi lase timp să mai spun ceva.

   Cum adică...?

- Chris...

____________