Asasina

Cap. 6

   După ce mă schimb într-o piesă de îmbrăcăminte ce îmi ajunge aproape de genunchi, îi pot simți parfumul de colonie ce îmi învăluie trupul tremurând. Mă simt inconfortabil...
Ies desculță de după grămada de fân și îl găsesc pe Christofor așezat jos lângă o altă grămăjoară, la bustul gol, cu perechea sa udă de pantaloni. Mă găsește privindu-l. Stăm câteva secunde analizându-ne după care el își întoarce privirea brusc. Ciudatule!

- Poți să te așezi lângă mine. Fânul e uscat...

   Înghit în sec și fac ce spune. Trag de material ca să-mi găsesc căldură. Încep să mă joc cu degetele, iar el îmi observă tremuratul excesiv. Se întoarce cu tot corpul spre mine și începe să-mi șteargă fața udă cu o cârpă uscată. Stau și îi privesc ochii ciocolatii pătrunzători de calzi ce sunt concentrați pe ce face. Cât timp îmi șterge obrajii, simt cum ei devin din ce în ce mai roșii, iar aerul nu mai îmi e bun de respirat. Mă simt precum o păpușă de porțelan. Când trece la uscarea părului, îmi suflă ușor firele lipite de frunte, închid ochii din instinct, lăsându-mi capul pe genunchi.

   Christofor, ești prea aproape!

- Prințesă Kaytlin, ești bine?

   Numele meu conturat de buzele sale sună ciudat.

- D-da!?

   De ce a sunat precum o întrebare?

- Ai febră! Sigur n-ai răcit? palma sa uscată și dură îmi mângâie fruntea fierbinte.

   Cam mult tupeu!

   Îi întâlnesc ochii și mă pierd în culoarea lor incredibil de caldă. C-ce fac acum? Îl văd cum capul său se aproprie de mine, atingându-mi la final fruntea. Inima începe să bată cu putere, vrând să iasă din piept. Respirația mi se oprește, iar buzele le simt crăpate. Degetele sale îmi mângâie obrajii fini până ajunge în colțurile gurii.

    O lumină pe cerul întunecat mă face să scot un țipăt și să închid ochii de frică. Îl iau în brațe pe Christofor, ceea ce-l face să se sperie la rând de gestul meu. Dar nu mă îndepărtează, ci mă strânge la pieptul său cald, punându-și mâinile pe spatele meu înfrigurat.

- E în regulă! Sunt aici.

   Îl strâng și mai tare în brațe când fulgerul devine mai puternic. Lacrimi fierbinți îmi brăzdează chipul.

- Încă vă e frică de ele? surâde încet, mângâindu-mi creștetul capului.

   Stai așa! Ce a spus? Îmi ridic capul și mă îndepărtez de el.

- De unde știi acest lucru?

- Nu știu.

- Dar tocmai...

- Știu ce-am spus! își ridică pentru o secundă tonul asupra mea.

   Își masează fruntea puternic si închide ochii. De ce nu-mi spune adevărul? Mă apropii de el până nasurile noastre se ating, mărește ochii confuz.

- O să aflu ce îmi ascunzi și ce e în neregulă cu tine, de ce te ții după mine și cum de știi tot feluri de lucruri despre mine!

   Mă întorc cu spatele și mă așez pe fânul uscat. Îl aud cum expiră zgomotos și se întinde și el pe spate. Posibil continuă să se uite la mine, dar nu-l mai bag în seamă.

***

   Dimineața apare imediat, zorii zilei vestesc un nou început, mult mai călduros și primitor. Mă ridic încet și îmi îmbrac rochia ce s-a uscat. Îmi scutur părul pentru a-l așeza mai bine și ies din hambar.

   Răsăritul e magnific. Privesc culorile pastelate ce se întrepătrund, norii grei se evaporă, lăsând soarele să urce pe bolta cerească. Trag în piept aerul proaspăt de după furtună și mă întorc în hambar după cal. Christofor deja se ridică, își îmbrăcă haina de mătase și își luă calul după ce-i puse șaua.

   Drumul de înapoi spre casă a fost foarte tăcut. Nu i-am acordat prea multă atenție, iar el nu s-a sinchisit să mă întrebe nimic. Ajunsă la poarta castelului, ne-am dat jos de pe cai. Bunica și Melia m-au văzut imediat și au alergat înspre mine. Fir-ar să fie!

- Kaytlin! Oh Dumnezeule, pe unde ai umblat?

   Bunica mă trăsese în brațele sale într-o îmbrățișare mult mai sufocantă decât mi-aș fi imaginat. Îmi mângâia creștetul capului în timp ce încercam să o liniștesc. Un sentiment profund ce mi-a înseninat zilele din copilărie m-a cuprins. Bunica mă iubește mult și nu pot să cred că eu o dezamăgesc mereu. Chiar dacă nu mi s-a întâmplat nimic cât timp am fost plecată, faptul că am lipsit o zi întreagă a durut-o.

- A fost vina mea, doamnă! glasul lui Christofor își făcu apariția. Am pierdut noțiunea timpului cât timp ne-am plimbat și din păcate ne-am cam îndepărtat de castel.

   Bunica își ridică capul înspre el acuzator și pot să jur că și-a dat seama de ceva.

- Cum te cheamă, tinere? vocea sa e tunătoare.

   Ai dat de naiba, domnule Încrezător!

- Christofor...

- Atunci, îți mulțumesc Christofor pentru că ai avut grijă de micuța mea Kaytlin. Cred că ai observat că e cam încăpățânată din fire. Sper că nu ți-a făcut probleme!

   Stai ce?

- Bunico!

   Simt cum mi se urcă sângele la cap când îi observ rânjetul enervant al lui Christofor, iar soarele acesta nu mă ajută deloc pentru că mă transform într-o roșie umblătoare. Pufăi exasperată și îmi dau ochii peste cap. Îmi împreun mâinile la piept, iar ce spune bunica în continuare mă lasă cu gura căscată.

- Vrei să ne însoțești la cina de deseară?

- În niciun caz!

- Mi-ar face plăcere!

   Faptul că am răspuns în același timp mă înspăimântă și totodată mă face să-i plănuiesc moartea în capul meu.

- Însă, ziua mea liberă s-a terminat de ieri. Trebuie să mă întorc la lordul meu pentru că aceasta îmi e meseria. Poate altă dată!

   Îi sărută gentil mâna bunicii, ceea ce o face să surâdă încântată. Pe bune acum! Când ajunge la mine, îmi prinde mâna dreaptă și o duce la buzele sale. După ce o sărută încet, îmi oferă un zâmbet micuț și mă mângâie pe creștet.

- O zi bună, majestate! face o reverență.

   Se urcă în caleașca pregătită și dispare din cadrul meu vizual. Ajung înăuntru și mă arunc pe prima canapea ce o văd. Îmi iau fața în palme și mârâi frustrată. Îmi trece prin minte momentul anterior ceea ce-mi produce o bătaie rapidă a inimii. Obrajii îi simt foarte calzi, iar mâinile le frământ încontinuu.

- Îl urăsc! țipătul meu îi face pe servitorii ce își continuă treaba în castel să tresară speriați.

___________