Întâmplări Nevinovate

Doar Începutul- capitolul 1

Consider ca nu am avut o copilărie incitanta sau plina de aventura,insa tot timpul m-am plâns de faptul ca am apărut pe acest pamant, mereu am considerat ca nu trebuia sa se întâmple așa,deoarece eu nu ma încadrez in lumea aceasta.

Stiu ce gândiți in acest moment, dap, așa este sunt o nebuna care nu știe sa-si trăiască viața,dar poate ca mi-a fost prea frica ca sa fac asta ....insa totuși am continuat sa trăiesc aceasta viața plictisitoare a mea , pentru ca nu puteam face nimic sa o schimb ,daca eu însumi nu aveam încredere in propria-mi persoana, ......De ce m-as aștepta de la alti sa faca asta ?

De mică.... eram foarte retrasă,timidă și nu prea comunicam, de multe ori lumea credea ca sunt mută, deoarece îmi era frică (ca să zic asa) să vorbesc, nu știu de ce eram așa fricoasa, însă știu ca am dat greș încercând să nu comunic cu nimeni (de ce?), pentru ca anii de școală pentru mine au fost un chin, deoarece toți râdeau de mine ca sunt rușinoasă, ca nu vorbesc și etc.....din clasă 1 și până într-a 5-a eu nu am scos un cuvânt ,decât atunci când mă întreba cineva, dar foarte rar pot spune , în principiu aș putea să zic ca am fost invizibilă pentru toți cei din jurul meu.

Din perspectiva Mayei!

Țin minte ca de fiecare dată veneam plângând acasă, și mă ascundeam de mamă ca să nu mă vadă și să mă certe....

În fiecare dimineață mă prefăceam ca îmi este rău doar ca să pot sta acasă , uneori mergea, alteori deja exageram și mamă își dădea seamă de ceea ce eu încercăm să fac.

Când mama afla ca eu încercăm să scap și să nu mă mai duc la școală mă punea să mă îmbrac forțat și mă ducea până în drum ca să fie sigură ca plecam......

Insă eu aveam noroc ca ea se ducea la muncă de dimineață,iar eu mă întorceam din drum și o luăm pe cealaltă uliță și mă strecuram în casa ...

De multe ori îmi reușea această fază.....
Însă mamă se cam plictisise de jocul meu  și nu am mai continuat fac asta pentru că știam că o voi supăra.

Îmi era așa scârbă de școală, pentru că știam ca toți se vor comporta la fel de urât cu mine .....

Nu voiam să o mai supăr pe mama și mă duceam la școală fără să mai zic nimic,nu era zi în care eu să nu plâng ....însă m-am decis ca trebuia să pun capăt acestor lucruri.

Și atunci am început să pun "piciorul în prag" ,întorcându-le tuturor spatele și dându-le replică la toate răutățile lor.....mă săturasem de toate prostiile și ciudățeniile lor, asa ca din ziua în care am decis să fiu mai încrezătoare în mine ,am pus punct la toate lucrurile care mă făceau să plâng și eu devenisem cea care îi făcea pe ei să sufere.

De atunci pot spune ca mi-am dat seama de ce pot face doar cu puțina încredere în mine ✋😀.

Așa am ajuns să ma ridic și să comunic mai mult , îmi făcusem și "prieteni" sau cunoștințe cum îmi place mie să le zic , știu ca nu erau prieteni adevărați pentru mine dar mă mulțumeam și cu asta .....totuși era mult mai bine să stau pe lângă ei decât singură si plângând .

Aveam o prietenă pe nume Patrician(Paty) care era la fel ca mine.....aproape, totuși ne înțelegeam super bine și pot să spun ca ea m.a făcut să văd o parte mai bună din mine 😊 .

*#
(O să spun mai multe despre ea pe parcurs,cand va fi momentul potrivit).

Deci , așteptam cu nerăbdare liceul , eram atât de fericită ca voi scăpa în sfârșit de școală asta ciudată ....însă nu a decurs așa cum speram eu, pentru ca începusem destul de bine și aveam multe planuri, însă de când m.am îmbolnăvit totul se schimbase în rău .

Viață mea luase o întorsătură groaznică și tot ceea ce făceam era să mă consolez singură, deoarece nimănui nu.i păsa de mine .

Treceam prin momente super grele și nimeni nu era acolo să mă încurajeze și să.mi ofere ,iubirea' necesară .

În fine ......era duminică seară și mă pregăteam pentru ziua cea mare (începerea liceului) era primul meu an de liceu și eram atat de fericită ca în sfârșit ajunsesem unde îmi doream, toată noaptea îmi făceam idei despre cum avea să fie la liceu și multe altele....eram atât de fericită încât nici nu știu când adormisem.