Goblin

Capitolul 13

        O raza de lumina cazu pe fata Evelinei care deschise brusc ochii. Speriata si dezorientata cerceta podul prafuit si plin de panze de paianjeni. Se linisti putin isi masa tamplele cu degetele mari. Imaginile din ziua precedenta erau inca vii in mintea ei.

- Probabil pentru orasul asta nu mai exista speranta.. Parintii mei, strabunica, Horatiu si restul.., lacrimile ii inundara iar ochii, dar, de data asta si le sterse rapid, apoi chipul lui Antonio ii aparuse in minte, ceea ce o mai calmase. Pentru restul omenirii inca exista o speranta: eu.

       Se tara pana la micul geam, cu gandul sa cerceteze imprejurimile. Nu ar fi vrut sa vada iar imaginea cu parintii ei, storsi de sange pe acele scaune, dar nu avea de ales. Raspira si expira de cateva ori apoi arunca o privire. Rasufla usurata sa vada scaunele goale si cadavrele parintilor ei disparusera, dar nu erau singurele, nici goblinii nu se zareau nicaieri.

- Asta e sansa mea, isi spuse si se tara in patru labe pana la mica usita. Deschise usa si constata cu stupoare ca scara disparuse. Pe bune ? La ce naiba le-a trebuit scara mea ?

       Se asezaze in sezut, picioarele atarnandu-i in gol. Erau cam 3 metri pana jos si gandul sa sara nu o prea incanta.

- Pai alta solutie nu am, si sari.

       Impactul o zgudui din toate incheieturile. Se ridica in picioare si ametita, se sprijini de peretele casei. Cotul de la mana stanga ii sangera si se mai alesese cu cateva julituri la unul din genunchi, dar era teafara in rest. Inspecta inca o data imprejurimile dupa goblini. "Oare unde s-au dus ? In fine, nu ma plang. Macar am ocazia sa-mi fac niste provizii.", gandi ea si intra in casa. Nu a fost surprinsa cand a vazut totul vraiste si rascolit. Prima oprire: camera ei. Si-a luat rucsacul si si-a indesat in el cateva haine de schimb, apoi si luat si ea un rand de haine si a intrat in baie sa faca un dus rapid. Dupa ce a terminat dusul, si-a infasurat un prosop in jurul trupului sau firav si a inceput sa isi usuce parul, ceea ce o mai relaxa putin. Insa starea de relaxare nu dura mult si Evelina se incorda brusc la auzire unui zgomot puternic din sufragerie. Se inarma cu o foarfeca gasita in dulap si cu mana stransa pe prosopul cu care era acoperita pasi cu grija spre sufragerie. Se opri dupa perete si asculta cu atentie. Parea ca cineva muta mobila si cauta ceva. Incerca sa isi calmeze tremurul mainilor cu cateva exercitii de respiratie.

- O.K. draga, goblin, te-ai pus cu cine nu trebuia, si se napusti in sufragerie cu foarfeca inainte.

- Stai, Eve, sunt..

       Dar Evelina era deja deasupra persoanei respective amenintandu-l cu foarfeca. Clipi de cateva ori cand constientiza cine era de fapt.

- Antonio ?

- Asa ai de gand sa extermini tu goblinii ? Doar intr-un prosop si cu o foarfeca ?

Evelina simti cum obrajii i se fac stacoji si zambi stingherita.

- Ce faci aici ?, il intreba in timp ce se ridica de pe el si isi aseza mai strans prosopul in jurul trupului.

- Am venit sa fiu amenintat cu o foarfeca si eventual violat de o nebuna. Ce ti se pare ca fac aici ?, o intreba Antonio sarcastic, dar afisand un zambet pervers.

- Haha, credeam ca esti un goblin, ii raspunse Evelina aruncandu-i sageti din priviri.

        Se bucura enorm sa-l vada, dar nu avea de gand sa ii arate asta. Inca era suparat pe el. Antonio era de asemenea fericit ca a gasit-o teafara, dar nu se putea abtine sa nu o cercetezi din cap pana in picioare. Chiar si suparata era frumoasa si al naibii de sexi. Tot ce isi dorea in momentul de fata e sa o imbratiseze si sa o sarute, dar a preferat in schimb sa se ridice in picioare si sa isi mute privirea in alta parte.

- Ma bucur ca esti teafara, a fost tot ce a spus.

- In ciuda a tot, si eu ma bucur sa te vad, raspunse Evelina. Mhm ar trebui sa ma duc sa ma imbrac. Tu du-te in bucatarie si fa niste provizii de mancare si apa, se intoarse si in timp ce iesea in sufragerie ii striga peste umar. Vezi ca gasesti inca un rucsac in dulapul de pe hol.

Antonio nu a mai suportat tensiunea si a fugit dupa ea.

- Stai, Eve, si a prins-o din urma pe hol. A intors-o spre el si a prins-o intr-o imbratisare stransa. Mi-am facut atatea griji pentru tine si imi pare rau pentru felul cum am reactionat la telefon. Evelina i-a raspuns imediat la imbratisare.

- Fratele meu si parintii mei sunt morti, Antonio, ii spuse printre suspine. Plangea, iar si se simtea atat de neputincioasa.

- Shhh, sunt aici, ii raspunse bland Antonio si incepu sa o mangaie pe par. Se desprinse din imbratisare si ii sterse lacrimile. Isi atinti privirea spre buzele ei. Voia cu atata ardoare sa o sarute si nu a mai stat pe ganduri prea mult. Se apleca si isi uni buzele cu ale ei.