Goblin

Capitolul 4

- Ne indreptam spre cimitir ? il intreba Evelina pe Antonio.

- Eu. ... Nu stiu.

        In mintea lui Antonio i se derula iar si iar scena din gradina parasita. Dupa ce Eve lasase sangele sa curca in gura creaturii - "Creatura are nume. Maia. Si e un goblin. Un goblin. ... e o nebunie ! "- rana de la umarul Maiei se vindecase in chip miraculos. Nu durase mai mult de 30 de secunde procesul de vindecare. Iar dupa vreo 2 minute nu se mai vedea nici un semn de pe urma accidentului. Maia se ridicase in picioare si spuse:

- O sa va explic tot ce nu intelegeti, asa cum v-am promis. Dar, pentru asta va trebui sa ma urmati.

       Si iata-i pe cei doi prieteni, urmand un goblin pe nume Maia, prin cimitirul orasului. Soarele asfintise si arunca raze rosiatice pe norii risipiti in vazduhul albastru. Aerul era greu din cauza caldurii care inca se simtea radiind din pamant. Eve mergea tacuta in spatele Maiei, iar Antonio nu intelegea cum putea fi atat de calma. Maia se opri langa o coloana de piatra. In stanga lor, Mausoleul (Monumentul Eroilor) se inalta in toata splendoarea lui. Goblinul apasa o piatra rotunda care se afla la baza coloanei. Un zgomot puternic se auzi si se deschise o trapa ce dadea in subteran. Maia incepu sa coboare scarile. Eve ezita cateva clipe uitandu-se la Antonio. Acesta o privi in ochi si o luase de mana.

- Sunt aici, ii spuse.

- Da, incuviinta, strangandu-l la randul ei de mana, ramanem impreuna.

       Evelina pasi cu grija pe prima treapta in timp ce Antonio era mai sigur pe sine. Coborara, incet, treptele, iar pe ultima treapta, Maia ii astepta.

- Unde ne duci ? intreba Antonio.

- Mai avem putin, raspunse Maia facandu-le semn s-o urmeze.

      Ajunsera si ei pe ultima treapta si privira in fata, unde se desfasura un tunel, nu prea inalt, pe peretii caruia se gaseau, din loc in loc, torte aprinse. Mersera ceva timp pe urmele Maiei. Eve se impiedica, dar Antonio care inca o tinea de mana o prinse inainte ca aceasta sa cada. Eve privi in urma sa vada de ce se impiedicase. Era o radacina groasa. Se uita in jurul ei si observa ca aceleeasi radacini impasleau tunelul. Aveau aceeasi culoare de verde inchis. Evelinei ii veni in minte imaginea cu sangele creaturii care avea aceeasi culoare. Mersera cu ceva mai multa atentie, pana ajunse la o usa masiva din lemn. Parea foarte veche si avea desenate niste semne pe care Evelina nu le putea descifra. In schimb ii aminteau de heroglifele egiptene. Maia trase zavorul si deschise usa. Intrara in urma goblinului si ramasesera pe loc, uimiti.

      Se aflau acum intr-o pestera imensa si foarte inalta. In pereti erau sapate alte pesteri mai mici ce serveau pe post de case. Deasupra lor erau intinse poduri din lemn si pe pereti se zarea cate o scara din acelasi material, treptele erau legate cu sfori ? Nu, erau liane. "Acelasi lemn de culoare verde inchis", observa Evelina. Apoi au vazut goblinii. Erau cu sutele si erau prinsi in diferite activitati, dar la vederea celor doi oameni unii se ascunsera sau priveau cu ochii lor mari si negri ce inspirau curiozitate. Antonio nu se putu abtine sa nu priveasca spre Evelina cu ochii la fel de mari si uimiti.

- O intreaga civilizatie ! exclama la unison cei doi prieteni.

     Maia le zambi.

- Aceasta e lumea in care traiesc.

- E uimitor ! exclama Antonio. De cat timp va dezvoltati aici, in subteran ?

- Am fost aici dinaintea voastra, a oamenilor. Prima datare lasata de stramosii mei, este de pe vremea Cretacicului.

- Wow ! exclama la randul ei Evelina.

- Sa mergem, le spuse Maia, trebuie sa va prezint tatalui meu.