Goblin

Capitolul 7

      Linistea era prea apasatoare. Stateau toti trei in bucatarie. Mama Evelinei arata destul de rau. Era imbracata in halatul de casa, pe care si-l incheiase gresit. Avea parul murdar, nepieptanat, incalcit. Ochii ei - orbite intunecate care priveau in gol - se bulbucau din fundul capului semanand cu ochii unui craniu viu. Carnea ii era palida. Ii atarna pe oase. Rontaia o bucata de paine prajita, fara unt si rostea fraze fara sens, rupand sirurile linistii. La un moment dat o spus: ''Cat despre masina aia noua pe care vrem s-o cumparam..''

      Tatal ei se multumi doar sa dea din cap si continua sa manance. Manca ursuleti de cacao. Ursuletii de cacao erau preferatii lui Fabio. Aveau un gust infiorator, insa tot se straduia sa manance. Era imbracat ingrijit, in cel mai bun costum al lui - nu, nu era un costum negru, nu avea un costum negru, dar, cel putin, era unul cenusiu-inchis. Se barbierise, facuse dus si se pieptanase. Arata bine, desi inca se afla in stare de soc.

         Evelina purta niste jeansi si o bluza neagra. Nu-si ura fratele, niciodata nu l-a urat chiar daca parintii ii acorda lui atentie si nu ei, cu toate astea nu l-a urat. Isi iubea fratele. Nu si-a dorit niciodata ca el sa moara astfel. Nu, nu asa, in chinuri. Nimeni nu i-a explicat in ce imprejurari s-a produs accidentul de masina, dar nici ea nu a intrebat. ''Acum urmeaza finalul. O sa mergem toti trei sa-l inmormantam pe Fabio. Toti trei. Ca o familie..'', gandi Ella.

      Tatal Evelinei o duse pe mama ei in dormitor sa se schimbe. Acum era imbracat intr-o rochie neagra, simpla si tinea in mana o gentuta mica din piele de aceeasi culoare. Fabio era depus in capela cimitirului. Inainte ca tatal si mama Evelinei sa intre in capela, ii daduse sarcina sa aiba grija ca fiecare prieten sau ruda sa-si treaca numele intr-o carte aflata pe un pupitru. De pupitru era prins cu un lantisor un pix. Evelina habar nu avea la ce folosea un asemenea obicei aiurit. Banuia ca, atunci cand inmormantarea se va fi incheiat, tatal si mama ei puteau pastra cartea. Si asta era cea mai aiurita chestie din toate. Privi coperta cartii. Nu avea nume. ''Cum s-o numim ?'', se intreba Evelina pe cand astepta amortita, langa pupitru, inceperea petrecerii.''ALBUMUL MORTII MELE ? AUTOGRAFE LA INMORMANTARE ? ZIUA IN CARE L-AM VARAT IN PAMANT PE FRATELE MEU, FABIO ? Sau sa-i dam un nume mai demn cum ar fi O MOARTE IN FAMILIE ?''

      Lumea incepu sa apara. Bunicii din partea tatalui, pe care Evelina ii vazuse doar de vreo 3 ori, aparura primi. O imbratisara scurt si intrara in salon. Stra-bunica venise odata cu cele doua surori ale tatalui ei. Unchi, matusi, veri si verisoare, prieteni de familie, vecini - cu totii venira la inmormantarea lui Fabio. Evelina vroia sa-si duca la bun sfarsit sarcina, dar pe multi dintre oaspeti nici nu-i cunostea. ''Oaspete misterios, semneaza, te rog'', gandi si se apropie periculos de mult de hohote isterice de ras. Dar se opri la timp, uimita sa vada in fata ei colegi si persoane care invatau la acelasi liceu cu ea. Horatiu era si el acolo. II vazuse si pe bunicii lui Antonio, dar Antonio nu se vedea pe nicaieri. ''Imi e cel mai bun prieten si stia ca am mare nevoie ca el sa fie aici, dar n-a venit'' , si simti cum lacrimile ii intepau ochii. Renuntase la sarcina si intrase in salonul mortuar.

      Salonul era mobilat cu scaune pliante, asezate in randuri ordonate. In fata, intr-un spatiu ce parea o combinatie intre naos si alcov, se afla sicriul lui Fabio. Tatal Evelinei alesese modelul din lemn de trandafir, captusit cu matase albastra. Evelina credea ca sicriul era asezat pe un piedestal, insa nu il putea deslusi din cauza florilor si nu avea deloc intentia sa se apropie de el. Mirosul atator flori o facea sa icneasca.

     Fabio a fost inmormantat la ora 15:30, in acea dupa-amiaza. Ploaia care incepuse cu o ora in urma se inteti. Participantii la ceremonie, in majoritatea lor, aveau umbrele negre. Sicriul lui Fabio era asezat pe o pereche de bare cromate, deasupra gropii. Marginile acesteia fusesera acoperite cu un material sintetic ce imita iarba si care era de un verde atat de intens, incat pe Evelina o dureau ochii. Pe aceasta suprafata artificiala si ciudat de vesela pentru acel loc, fusesera asezate cateva vaze cu flori. Preotul rosti ''Amin !'', iar sicriul fusese coborat in groapa. Evelina o vedea pe mama sa zvarcolindu-se si plangand in bratele sotului ei, care avea si el lacrimi ce-i curgeau pe obraji. Apoi actorii parasisera scena. Doar Evelina ramasese nemiscata in acelasi loc. Groparii isi terminasera treaba si plecasera. Era singura. Privi in jurul ei pietrele funerare care o incantau de fiecare data cu jocul ei fantomatic. Undeva, in departare, i se paru ca zareste o umbra pitita dupa un plop. Ceva alb. Ceva care avea chipul unui porc, poate ?