Goblin

Capitolul 10

- Ce vrei sa faci?, tipa Antonio in receptor.

- Am de gand sa ma duc in subteran si sa-i cer explicatii Maiei.

- Nu poti sa te duci acolo singura, e prea periculos.

- Am nevoie de raspunsuri si nu ma poti oprii din a le obtine.

- Fa ce vrei!, se rasti Antonio si inchise.

     Evelina se prabusi pe pat. La asta nu se astepta. Spera ca Antonio sa o inteleaga dupa ce ii povesti ceea ce patise. "NU conteaza, am nevoie de raspunsuri", isi zise ea. Mai tarziu Evelina se afla deja in tunel. Isi aminti cu usurinta coloana si piatra care deschidea trapa ce duce in subteran. Se opri in fata usii masive din lemn si admira pentru a doua oara pictogramele. "Daca e incuiata ?", se gandi intr-o doara, "Oh, la asta nu m-am gandit". Ella incerca clanta si usa se deschise cu usurinta. Facu un singur pas si ramasese pe loc. Ceva nu era in regula. Unde sunt goblinii ? Evelina se uita in jur, dar casele erau pusti si linistea terifianta. "Poate e ora de culcare sau stau la masa. Da, sigur e asta!", si zambi amuzata de propiile teorii. Vazu, in zare, turnurile palatului si porni in acea directie. Nu se simtea in largul ei inconjurata de pustiu. Ar fi preferat sa suporte ochii curiosi atintiti asupra ei decat linistea apasatoare.

     Coti pe o straduta dar zari imediat in fata ei o multime de goblini si facu trei pasi inapoi. "Am dezlegat misterul, dar de ce sunt toti adunati aici, in fata palatului ?" Hotara sa astepte ascunsa pana intelegea ce se intampla. Fundalul era acoperit de strigate furioase si grohaitauri. Evelina asculta cu atentie si reusi sa distinga cateva fraze:

- Ne-am saturat de stilul asta de viata, vrem sange curat!

- Asta e, goblini, avem dreptul la sange, spuse un goblin care era in fruntea glotei. Evelina ramasese cu gura cascata. Il recunoscu imediat pe goblin. Era unul dintre cei doi care o acostase. Prea-iubitul nostru rege, continua acesta, ne-a ascuns faptul ca familia cu sange nobil inca exista. A vrut sa pastreze sangele doar pentru el si familia regala. Avem tot dreptul sa ne infruptam din el.

- De unde stim ca spui adevarul?, se auzi o voce.

- Chiar eu am intalnit-o pe singura fiica din familia nobila. Ca dovada ca regele a vrut sa ne ascunda asta, putem da ca exemplu faptul ca fata are protectie.

    "Oh, Doamne! Vorbesc despre mine. Familie nobila? Ce naiba se intampla aici si de ce sunt atat furiosi? Oh, oh, oh! Trebuie s-o gasesc pe Maia!"

- Protectie?, se auzi mai multe voci deodata.

- Da.

- Sangele lor.. Cu ce anume se deosebeste de sangele uman?, se auzi o alta voce din multime.

- O sa va aratam, si goblinul facu semn din cap spre alti trei goblini care se indepartara de multime. Peste cateva clipe se intoarsera, purtand pe brate un sicriu. Evelina clipi de cateva ori sperand ca totul sa fie o halucinatie. Simtea cum picioarele i se gelatifiaza si i se face pielea ca de gaina. Involuntar isi duse mana la gura ca sa-si opreasca un tipat. Era sicriul in care se odihnea fratele ei, Fabio. Era sigura de asta, nu putea sa confunde sicriul lui Fabio cu altul. Goblinii dusera sicriul in fata multumii, il lasasera jos si il deschisera.

- Aici, avem un membru al familiei nobile. A murit acum cateva saptamani, dar sangele inca e comestibil, si acestea spuse, goblinul se apleca, scoase un cutit si taie gatul micului Fabio.

     "Nu, nu, nu trebuie sa lesini", se mustra ea singura, dar era in zadar. Simtea cum totul se prabuseste in jurul ei, vazul i se intetosa si ii era greata. Nu voia sa mai priveasca intr-acolo, dar corpul nu o asculta. In momentul in care goblinii se napustisera asupra corpului neinsufletit a lui Fabio, gustand sangele si devorandu-l, Evelina lesina. Simtii vag cum cineva o prinde si o ia in brate.  Deschise ochii sa vada cine e.

- Maia tu.., dar vocea i se franse.

      Se trezi mai tarziu intr-o incapere din piatra. Era asezata pe un pat cu baldachin si asternuturi de culoare rosie. Se ridica in capul oaselor si o vazu pe Maia stand la fereastra.

- Maia?, la auzirea vocii Ellei, Maia se intoarse si o privi cu o mina precauta.

- Cum te simti?, o intreba.

- Nu prea bine.. Maia, il aveau pe fratele meu acolo.. Sange.. Si.. Nu reusi sa-si mai controleze lacrimile si incepu sa planga. Maia se apropie de ea si o lua in brate. Evelina o respinse imediat. Nu! Zi-mi ce naiba se petrece, Maia. Ce-i cu toata povestea asta cu familia nobila si sangele special.

      Maia ofta si se aseza pe pat langa ea.

- Imi pare rau, Evelina. Imi pare rau ca ti-am ascuns toate astea.. Esti membra a familiei nobile si incercam doar sa va protejam.

- Ce naiba mai inseamna si familia asta nobila?, intreba Evelina si acum se simtea de-a dreptul intrigata.

- Imi pare foarte rau.. Dar, of.. Da, cred ca trebuia sa-ti fi spus acum cateva zile adevarul.

- Adevarul?