Ultima noastră cursă: Lasă-mă să te iubesc

Prolog

"Programele radio anunțau o vreme neobișnuit de caldă pentru luna mai a orașului Chicago, soarele strălucind destul de puternic spre sfâșitul zilei. Pleoapele mele erau lipite una de celaltă, iar somnul forțat la care am fost supusă noaptea trecută nu a făcut decăt să îmi provoace o stare puternică de somnolență. Eram nevoită să mă scarpin constant și să îmi înnăbuș căscatul în timp ce pielea mea era alintată cu delicatețe de degetele lui. Privirea îmi era ațintită asupra chipului de la care nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi fi nevoită să îmi iau rămas bun într-un timp atât de scurt. Știam că țin la el mai mult decăt țineam la oricine altcineva. Știam că îl iubesc.

Mi-a sărutat lung fruntea, lăsându-ma în cele din urmă să mă alint printre lenjeria ce îi purta mirosul, precum o pisică ce se juca fericită cu ghemurile de lână. Deși îmi plăcea să mă bucur de momentele mele copilărești, știam că părea foarte abătut și cu siguranță nu puteam vreodată să îl neglijez. Era neobișnuit de tăcut și singurele momente în care mă privea erau atunci când încercam să îi atrag atenția cu mângâierile mele stângace. Îmi dădea impresia că ceva rău urma să se întâmple, ceva ce și el simțea, dar prefera să îl țină ascuns.

După puțin timp, a pășit în cameră la fel de abătut, plimbându-și atent privirea spre tabloul ce afișa o imagine surprinsă împreună cu țoți prietenii noștrii pe care îi cunoșteam de o viața: Kyungsoo și Jongin se priveau ca și când era prima dată în care s-au văzut, Skyler era lipită de corpul lui Jongdae, acesta strângându-i ușor vizibil talia, Joon Myun era sprijinit de motorul lui în timp ce îmi saruta obrazul, iar Luhan părea retras într-un colț în timp ce Baekhyun se chinuia să facă o poză ce urma să aibă un sens, pe cât posibil. A zâmbit vag și a oftat. Probabil știa că ochii mei îl urmareau atenți în tot acel timp, deși nu încerca să își ascundă starea de spirit. S-a întors ușor pe călcâie făcând doi pași către ușa de la ieșire, apoi s-a întors din nou, de data aceasta privindu-mă atent. Expresia mea facială nu îi aducea niciun semn ca și cum aș fi fost îngrijorată pentru starea lui. Și-a mușcat buzele pentru câteva secunde, parcă încercând să își găsească cuvintele, și într-un sfârșit glasul lui m-a făcut să zâmbesc pentru puțin timp.

- Nu ți-am spus aseară, dar urmează în câteva ore să avem o cursă importantă. Am vorbit cu Jongin și mi-a spus că ei deja au ajuns. Vrei să te aștept sau o suni pe Skyler?

Mi-aș fi dorit să îi spun că voiam să mergem împreună, știind că avea nevoie ca cineva să îl liniștească înainte de o cursă importantă. Știam că oricând avea să se descurce singur, dar trebuia să fiu mereu acolo pentru el. Era mult prea bun.

- E în regulă, oricum eu și Sky nu ne-am pierdut timpul împreună în ultima vreme. Voi fi acolo pentru tine.

Mi-a zâmbit călduros înainte de a-mi săruta lung dosul palmei, îndepartându-mi totodată o șuviță ce îmi acoperea fruntea. Înainte de a pleca, privirea lui m-a studiat îndelung ca și când ar fi fost ultima dată în care mă privea întrutotul. Ochii mei au rămas fixați pentru câteva secunde asupra ușii, imaginându-mi cum avea să se întoarcă și de data aceasta el să fi fost cel care avea să mă liniștească. Cu toate acestea, știam că nu se va mai întoarce.

Cu gândul de a ajunge la telefon, m-am rostogolit leneșă spre partea dreaptă, oprindu-mă exact înaite ca trupul meu să ajungă din nou pe podea, evitând incidentul din urmă cu câteva zile. Fără să îmi dau seama, m-am holbat precum un copil la ecranul telefonului ca și când aș fi așteptat ca acesta să o apeleze singur pe Sky. Pentru câteva secunde am crezut că nu va răspunde, dar în cele din urmă a facut-o.

- Skyler Jhonason, dacă aș fi fost implicată într-un accident și aș fi avut nevoie de tine-

- Nici măcar să nu glumești cu așa ceva. Accidentele îmi dau fiori.