My Wolf Guardian

-VI-

Atunci aveam să-l cunoaștem pe Lucio,tatăl Ellei.Aveam să ne petrecem următorii 8 ani fugind,ascunzându-ne,fiindu-ne frică de el și ne necunoscut.În 8 ani am plâns,am suferit,am fost bolnavă,dar niciodtă singură.În ultimii 8 ani,Eleanor a însemnat totul pentru mine...Lucio ne-a găsit,ne-am luptat cu el,mi-am riscat viața pentru Eleanor și nu regret nici rănile care oricum s-au vindecat nici pericolul prin care am trecut.Acum...Acum am 27 de ani,Ella are 16.Am crescut împreună,umbrele nu mai există.Clara ne-a dat voie să plecăm.E vremea să mă întorc la prietenii mei...

-Maya!La ce oră e trenul?Nu e cam târziu?Prietenii tăi știu că vii?întreba Eleanor încontinuu.

-Trenul e peste 1 oră.Nu e târziu.

- A mai rămas o întrebare!

- Nu...o să fie un fel de surpriză pentru ei..

-Ești sigură că va fi o surpriză plăcută?

-Ăăăă...nu..știu,sperăm să fie.

-Oau,chiar au trecut 10 ani...         

Îmi las privirea în jos și îmi aduc aminte căt de diferite erau lucrurile acum mulți,mulți ani.Privesc pe geam cum ploaie se izbește cu furie de tot ce în calea ei.Vântul împrăștie frunzele.

-Haide Maya,nu te mai gândi!mă trezi Eleanor din visare.

Eleanor își terminase deja bagajul care nu conținea foarte multe haine și am plecat către gară,unde ne-am așezat pe o băncuță.

-Ce crezi ca s-a schimbat acasa?Crezi ca ei 2 inca te mai asteapta?

-Sincer?Sper.Speranta moare ultima,nu pot sa-i acuz de nimic.Singura vinovata..Sunt eu.

Eleanor isi aseaza mana in palmele mele.

-Hai Maya,vine!

-Cine?inteb eu pierduta printre sutele de ganduri.

-Trenul.

Urcam si mergem in compartimentul nostru.Eleanor scrie,eu citesc.Eleanor rade,eu oftez.Eleanor zambeste,eu...Nu stiu de ce am sentimentul ca pentru toti de acasa eu sunt moarta si ingropata.

Dar mai avem 2 ore si vom afla.

Timpul trece extrem de repede,lasand la o parte plictiseala care ar vrea sa ma contrazica cu inversunare.Coboram din tren,doi tineri ne dau bagajele.Ne urcam intr-un taxi si mergem spre ceea ce imi place sa numesc ''acasa''.

Eleanor coboara prima din taxi adulmecand mirosul proaspat al ierbii,al padurii care acum 10 ani a ars.Cobor si eu.Suntem in fata casei lui Alexander.Ma apropii si bat la usa incet.Din casa se aud glasuri. ''Draga deschide usa!'',''Cine o fi?''.Cineva imi deschide usa.E Alexander.

-M-m-maya?!se balbai el.

-Buna Alexander.

O imbratisare subita ma curpinde fara sa apuc sa-mi dau seama.Toti se aduna in fata usii si repetă gestul lui Alexander.

-Um...ea e Eleanor.

-O...vad ca ai si copii!remarca taios Drake.

-Eleanor nu e fiica mea.Eu am grija de ea.

-Maya au tecut 10 ani omule intelegi?10!exclama Evanora de langa Patrick.

-Ei,si?se auzi glasul plictisit al unei femei.

-Eu sunt Maya,Maya Stewart.Tu cine esti?

-Eu sunt Juliette.

Intrebarea care imi statea in varful limbii era atat de acida incat am preferat s-o tin in minte si s-o repet modificand si adaungand diferite cuvinte pe parcursul timpului in care aflam raspunsul la intrebarea neadresata....anume ''Ce rol are ea aici?''Se apropie de Drake si isi incolaci mainile in jurul lui.Ma bucur.Si Alex are o iubita.Ma bucur.Si eu am pe cineva.Eleanor.Cine se bucura?

Ne punem bagajele in casa si ne asezam in living cu totii.

-Maya,ce s-a intamplat cu tine?Ce s-a intamplat cu buzlele tale,de ce ești așa palidă?se ingrijora Betty.

-Eh....in 10 ani se întâmplă multe.

-Febra!ii lamuri Eleanor in locul meu.

-Waw,tu vorbesti?ii taie vorba Drake cu iuteala.

-Vad,sau mai bine spus,inteleg ca nu suntem bine primite.Pai...la revedere prieteni.

Ne luam inapoi bagajele si iesim din casa.Waw ce durere de cap,ce rau ma simt.Ma sprijin de tocul usii.Drake se repede spre mine.

-Ce ai?

-Nimic.

Incerc sa imi revin dar simt ca pamantul imi fuge de sub picioare si ma prind de stalpul din fata casei.De data asta Alex ma prinde in brate.

-Trbuie sa ramaneti la noI.

-Nu!

-Ai dreptate!Locul tău nu mai e aici!  

-Tu!mă răstesc eu la Drake.Tu ar trebui să te simți vinovat.Te-am așteptat atunci.Dar nu ai mai venit.10 ani te-am iubit fără să mă gândesc dacă sentimentul e reciproc.10 ani Drake!10 ani...

Lacrimile se scrurg una câte una,pe rând șirurilede lacrimi imi pătează fața.

-Tu,nu meriți!strig eu dându-mi drumul de stâlp și coborând scările.

Ies în ploaie și îmi dau jos pantofii.Calc prin iarba și pământul ud.Trag după mine valiza,o iau și pe Eleanor de mână și mergem pe stradă,către pădure.

În buzunar telefonul bâzâie în continuu.Arunc o singură privire și îl văd doar pe Alex care încearcă să vină după mine dar femeia aia îl ține strâns de mână.Locul meu nu mai e aici... O viață plină de suferință și lacrimi,care nu are și nu va avea niciodată un rost.

-Uite Ella!Pădurea!exclam eu veselă.

Intrăm în pădurea care demult era deasă și plină de animale sălbatice.

-Uite!Casa mea!Au refăcut-o.

Deschid ușa și intru în casă.Mama și tata stau pe canapea;se uită la un filmuleț cu noi de când eram mici.

-Mamă!

-Maya!Maya trăiești!

Îmbrățișarea caldă a mamei și a prietenilor din haită mă fac să mă simt bine primită măcar aici...