- Bună dimineața, Angel, Samantha mă salută cu un zâmbet larg și ajunge repede în urma mea.
Ține în mâna agenda ei mov cu unicorni și îmi ia privirea la cât de colorată e.
- Avem ședința la ora zece, apoi trebuie să te întâlnești cu Luis să stabiliți ce flori vor fi luate pentru mâine. Prânzul e stabilit la ora unu cu soții Smith, am pregătit deja toate documentele, sporovăiește de zor și își notează ceva într-un colț al paginii.
- Mulțumesc, Samantha, mă opresc în fața biroului și îi zâmbesc larg. Roagă-o pe Ashley să vină până la mine, te rog, spun și ea aprobă din cap, întorcându-se la recepție.
- Angel, strigă și mă opresc cu un picior în aer. Ai un colet pe birou, e venit prin firmă de curierat și nu a spus cine e expeditorul, zicea serioasă și eu mă încrunt.
Deschid ușa larg și îmi strâng ochii din cauza luminii puternice. M-am gândit de multe ori să pun câteva draperii, dar mă răzgândesc rapid când știu că voi pierde priveliștea. Biroul meu e la penultimul etaj din cele doisprezece din companie, și are un perete format doar din sticlă. Apusurile și răsăriturile de soare pe care le-am prins aici au fost printre cele mai superbe din câte am văzut.
Cutia albă de pe birou îmi atrage atenția și o deschid curioasă. Măresc ochii și mă gândesc cine naiba are chef de glume proaste așa de dimineață. Telefonul meu e așezat deasupra gecii frumos împăturite, și dedesubt e un bilețel cu scris de mână.
" Până la urmă destinul ne face să oferim șanse oamenilor fără să fim conștienți de asta." scrie și pe spate este o carte de vizită.
Erik Tomphson, fotograf profesionist și jurnalist. Strâng din dinți și arunc biletul înapoi în cutie, furioasă. Cine se crede omul ăsta să se bage cu picioarele așa în viața mea? Aprind telefonul și observ câteva mesaje peste care trec repede cu vederea, notându-mi undeva să răspund mai târziu la ele. Nici nu știu dacă să fiu ușurată sau nervoasă că idiotul ăla mi-a stricat seara și mi-a furat lucrurile.
Le-a furat ca să le înapoieze? Ca să dovedească ce mai exact? E un mod și ăsta de a atrage atenția atunci când alte căi nu sunt. O bătaie în ușă mă trage din gânduri și Ashley își bagă capul într-un mod caraghios.
- 'Neața, șefa. Am auzit că ai nevoie de mine, spune și energia ei debordantă mă face să pufnesc în râs.
- 'Neața, Ash. S-a rezolvat între timp, spun și arunc o privirea la telefon, dar un gând mi se înfiripă în minte. Sau... continui și ridică o sprânceană. Am nevoie de un telefon nou, ăsta a fost... corupt, zic și zâmbesc larg.
- Hm, spune și se așează pe canapea. De acela vrei să scapi? își înclină capul spre telefonul din mâna, dar eu clatin din cap.
- Nu, e okay.
- Am înțeles, o să sun azi și până la prânz îl ai sigilat, și cu fundiță, râde și dispare pe ușă de parcă s-a evaporat.
Clipesc des și îmi reazem capul în palma dreaptă, îmi vine să mă învârt cu scaunul prin birou așa cum o făceam când eram mică, atunci când mă aducea tata pe aici. Nu erau așa dese acele momente, dar mereu când aveau loc, tata avea grijă să îmi arate cele mai bune părți ale angajaților lui și a activității. Mereu era de părere că o afacere bună se bazează pe angajați și mai buni și a investit foarte mult în ei. De aceea acum îi prețuiesc pe fiecare în parte, și îi consider o parte din familia mea.
