Neprevazut

Poate...

Perspectiva Adei

Mă trezesc amețită.. Ce naiba...ultimul lucru pe care mi-l amintesc e ca am vorbit cu Max și m-am enervat, nimic mai mult. Eh...sunt singură în salon..oare a plecat?...oare m-a lăsat singură? "Vezi, vezi! Ți-am spus ca-ti pasă, ți-am spus euuuuu! Mai asculta si de mine copil tâmpit!"..okeee, am inteles. Acum, ce-o să se întâmple? 

Peste 10 minute...

Doctorul intra pe ușă împreună cu ....cu...cu Max! Omorâți-mă acuuuumm! Vorbesc..ce puii mei vorbesc?!!!..În fine, amândoi își indreapta privirile spre mine..ciudat...
Doc: Domnișoară, Ada, cum va simțiți? Aveți dureri?
Eu: Ăăămm...nu, dar amețesc.
Doc: E normal, o să treacă în scurt timp.
Eu: Când pot să plec? întreb plictisită încercând să nu mă uit la Max.
Doc: Astăzi, v-am prescris medicamentele, trebuie să vă hidratati bine, somn mult, nu mai mergeți la școală săptămâna aceasta, v-am dat scutire, așa că stați acasă și nu mă stresați sau supărați. Multa sănătate!
Iese din salon, rămânând singură cu Max..
Max: Ce faci, piticot? Cum mai ești? se uită poate cu prima dată cu îngrijorare la mine.
Eu: Sunt bine, PITICOT! Acum...vreau sa plec! spun si încerc să mă ridic, dar, fac doi-trei pasi și amețesc gata-gata să cad, făcând cunoștiință cu podeaua..auci! Nu suna prea bine, închid ochii, dar doua brațe puternice mă prind si ma ridică, luându-mă stil mireasă.
Eu: Lasă-mă! Pot să merg si singură! ..."Taci, taci că-ți placee!" poate puțin..dar ăăh!
Max nu răspunde se uita la mine, mergând pe hol, și râde. De ce râde, ce e haios în asta?!!! "Helău! Tu, o tăntăloaică amețită care abia poate să țină un pahar cu apă în mână fără să-l verse, se da mare tare ca poa' să meargă singură în momentul ăsta.. Să fim serioși fatoo!" o să te omor, conștiință! Ajungem la mașina lui și ma așează ușor pe scaunul de lângă șofer. Se urcă repede pe locul șoferului și pornim. Am tăcut, crezând că mă va duce acasă.. De unde...unde mergem?!
Eu: Vreau să merg acasă. Unde ma duci?! întreb puțin speriată.
Max: Stai calmă, nu te răpesc, dacă voiam să fac, o făceam de mult. și afișează un zâmbet pervers.
Eu: Ok...atunci unde mergem?
Max: În Paradis, la Milano, în Turcia!
Eu: Hă?!!!! spun eu oarecum confuză.
Max: La farmacie, femeie! Doamne...tre' să-ti iau medicamentele,  doar ai auzit ce-a zis doctorul. râde ca disperatu'.
Eu: Am și eu bani, nu e nevoie să îmi cumperi tu!
Max: Poate ca ai..dar vreau să ți le iau eu, clar?
Eu: Nu!
Max: Soarta!
Mă uit la el cu o privire " Mă-ta!!!".
Ajungem la farmacie si intrăm. O tipa cu halatul alb până deasupra fundului și un decolteu generos poate chiar mai mult de atât îl întreabă pe Max
F(farmacista): Buna ziua, drăguțule, cu ce te pot ajuta?
Max: Am de luat...(si înșira medicamentele).
F: Acum...semnează, îi întinde o hârtie și se apleacă peste tejgheaua verde.
Mă uit la cei doi de lângă ușă de la intrare și când văd asta, moor! Gata, mă duc eu.
Eu: Las' că semnez eu, ca sunt medicamentele mele! Ii iau pixul lui Max din mână și mă aplec peste foaie, dar târfă aia de farmacistă încă stă aplecată peste tejghea.
Eu: Mă scuzi...o împing înapoi ..îmi stai în lumină.
Max moare de ras încercând să se abțină, dar nu-i iese.
Farmacista se uita la mine ca la felu' 14 și îmi aduce medicamentele.
Max: ...vrea să spună ceva dar eu i-o tai cu:
Eu: Mulțumim! Paaaa! spun si-l trag pe Max după mine până la mașină. Nu mi-am dat seama că îl țin de mână.
Max mă strânge puțin mai tare si eu mă uit în jos și observ ce tocmai am făcut.
Eu: Ău...scuze..spun și îmi retrag mana, roșind. "Super, ești o roșie umblatoaree! Bravo! Revino-ți!".
Max: Ești așa drăguță când roșești!vine spre mine și îmi dă o șuviță de par care-mi acoperea un ochi, peste ureche.
Eu stau cu privirea în  pământ, măcar de-ar fi ceva interesant pe jos...nimic!
Max: Hei, aici sunt!râde si-mi ridica bărbia cu doua degete. Se uia fix în ochii mei...o Doamne! Mă pierd în ochii lui și zâmbetul care i-a apărut pe fata...un zâmbet așa sincer si inocent...așa perfect!
Trec vreo 10-15 secunde și îmi dau si eu seama că mă holbez la el ca o proastă.
Eu: Ăm...ăm...m-mergem?mă bâlbâi în ultimul hal.
Max: Hm...fie.
Pornim spre casă mea și în mai puțin de 30 de minute sunt în fața casei mele.
Eu: Mulțumesc... pentru ...absolut t-tot.
Max: Pticot, sunt aici pentru tine, să-ți iei medicamentele!
Eu: Bine, ne mai vedem!
Max: ....pa..și mă sărută scurt pe obraz. Bineînțeles că am rosit.
O, Doamne, o, Doamne! Tocmai m-a sărutat?! Bine...pe obraz, dar totuși m-a sărutat! " Hooo, crizato! Vezi că-ți placeeeeeeee! Yayyy!"bine..puțin..
Intru în casă și mama a sărit imediat pe mine
M(mama): Iubire, scumpo, prințesa mea, când mi-a spus Max am crezut că mor! Știu, știu, că te-ai întrebat de ce nu-s lângă tine, dar Max mi-a spus să stau liniștită acasă ca se ocupă el...e un băiat de treabă. și îmi face cu ochiul.
Eu: Mamă! spun râzând.
M: Bine, hai du-te sus și fa-ti temele.
Fug în camera mea și mă apuc de teme, dap, știu că par o zăpăcită, dar am note bune si nu-i chiar așa de greu la școală. Eh..îmi termin temele și mă pun în pat cu ochii închiși, tresar când simt telefonul vibrând, am primit un mesaj...hmm..cine oare? Max!!!!!! Ce nai...
"Hei, Piticot! Cum mai ești, să nu uiți de pastile, ok? :-* "
"De..de unde ai numărul meu?"
"Hmmm...am profitat puțin de momentele în care dormeai și am făcut un schimb de numere :))) Sper ca nu te superi.."
"Eh...totuși puteai să-mi spui...nu să umbli prin telefon."
"Da...știu, scuze, dar dacă te întrebăm, la ce nervoasă și amețită erai puteam paria ca nu mi l-ai fi dat :))"
"Eh...ai dreptate...:)))"
"E ora 17:35, ai luat pastilele la 17:30, nuuuu?"
"Ăm....sigur..."
"Bun"
"....sigur ca am uitat :))))"
"Ceeee?! Acum, dar, acum lasi tot ce faci si te duci să-ți iei pastilele!"
"Hooo, copilu' acu' mă duc! :)))"
"Bine, ai grija de tine, paaa :-*"
" O să am, și tu, pa ;) "
Ăstuia îi pasă de mine? Wow..l-o trăznit Dumnezeu. Dar e așa drăguț când isi face griji pentru mine. În fine...îmi iau pastilele și mă apuc să desenez ceva cu căștile în urechi si volumul la maxim. Desenez liniștită până când apare Em cu o față de zici c-o calcat-o trenu' să mor eu! Sunt pe jos de râs.
E: De ce puii mei razi! De ce nu m-ai anunțat că ești la spital!?????
Eu: Eu să te anunț?! Eu zăceam cu perfuziile și medicamente si tot eu să te anunt?! Strigă la Max, nu la mine.spun si ma uit la ea cu o sprânceană ridicată.
E: Max? Max, handicapatul care rade de tine la școală. Max...ooo, scumpii, gata a trecut, cred că te-ai lovit la cap rău de tot!
Eu: Nu, el chiar a fost lângă mine, mai tot timpul, mi-a luat medicamente si ma bate la cap să le iau..cred ca-i pasă...spun rosind puțin.
E: Povestește!
Ii povestesc tot ce s-a întâmplat.
E: Awwww...ce draguuuu...va potriviți dacă stau să mă gândesc, amândoi sunteți disperați și zapaciti, râde.
O lovesc cu o pernă...nu m-am gândit că o simplă lovitura de perna poate declanșa o adevărată avalanșă. Ne-am bătut cu perne si am hotărât să rămână la mine. Pe la 1 hotărâm să ne culcam....cum mâine eu nu merg la școală..si nici restul săptămânii, mă pot culca la ce ora vor mușchii mei:)))).
Dimineață
....

Hei, lume! Da... știu că n-am mai postat de mult si îmi cer scuze, dar capitolul acesta îi mai lung, no?😏😏 😂 În fine, am o mulțime de idei pe care vreau să le pun in practica, yeeey!✌😊
Îmi cer scuze pentru greșelile de exprimare sau de scriere (dacă există) și.. ne vedem săptămâna viitoare.❤❤❤❤