Răzbunare şi schimbare

Sharingan

Heeeeei, lume ! Mersi că încă îmi citiți povestea ! Înseamnă foarte mult pentru mine. Scuzați-mi greşelile, adică mâncat de litere sau altele...
Sper să vă placă next ul şi să vreți să citiți în continuare.
Spor la citit ! :*

_________________

- S-Sasu-ke...?
Atât pot scoate, datorită nodului din gât care mă enervează la culme. Îmi scutur capul şi încerc să-mi alung extazul atât din privire, cât şi din gesturi.
- Ce cauți aici? De ce ai venit? îi spun, încercând să nu par emoționată de prezența lui aici.
- Sakura...
Numele meu spus de el îmi dă fiori, fiori care, înainte, aveau un impact pozitiv asupra mea, însă acum, mai ales că foloseşte Sharinganul, simt că deja se va întâmpla ceva ciudat... Şi poate rău...
- Te-ai schimbat, îmi zice el. Te-ai mai înălțat.
Mă studiază din cap până în picioare, iar eu fac acelaşi lucru, încercând să nu mă uit în ochii lui care, de câteva secunde se înegriseră. Aşa că, acum sunt în lipsa oricărui pericol.
- Ce vrei, Sasuke? îl întreb, încordată, ducându-mi mâna încet spre locul cel mai apropiat în care am ascuns un kunai.
- V-am văzut pe toți la spectacolul de artificii mai devreme, dar tu mi-ai atras atenția.
"Deci tu erai !" îmi ziceam în gând. "Acea umbră, cu ochi roşii..."
Îmi scutur capul ca să alung nişte gânduri, şi să mă concentrez, să nu mă las pradă sentimentelor mele pentru el.
- Te mai întreb o dată, Sasuke : de ce eşti aici? Ce vrei?
Se uită lung la mine, după care face un pas spre mine, dar îl opresc, îndreptând, fără frică sau reținere, un kunai spre el. Nu voiam să ajungă aproape de mine şi nu voiam să cad în plasa lui pe care o simt că la un moment dat se va declanşa.
- Hm. Eşti foarte precaută, poate puțin prea precaută. Ce-ai mai făcut în ultima vreme? Văd că te-ai maturizat mult...
Îmi ocoleşte întrebarea, ca de obicei. Enervată la culme, îi lipesc un pumn în falcă şi zboară în peretele magazinului de peste drum de mine. Trecătorii mă văd că sunt încruntată în timpul în care ies din gang, şi trec repede, golind strada, fără să pună întrebări sau să se oprească în drum. Sătenii mă cunosc foarte bine şi ştiu ce trebuie să facă când mă văd în astfel de situații. Sunt mândri că mă cunosc şi au bază în mine că o să îmi rezolv treburile de ninja.
Mă apropii de locul în care a aterizat Sasuke. E totul distrus, dar vânzătorul se pregătea să plece, aşa că s-a făcut că nu a văzut nimic. Sasuke se ridică uşor, vizibil rănit şi învinețit, dar nu-mi pasă. Să vină aşa în sat, fară să anunțe şi, mai ales când este întrebat să ocolească să răspundă? Tupeu, nu glumă !
- Chiar...te-ai maturizat...se pare, zice el, punându-se pe picioare. Să te văd, zice şi dispare în salturi spre terenul de antrenament unde a început totul, acum 6 ani.
Noroc că stăteam aproape, pentru că m-am dus să mă schimb în echipament. Nu mă pot lupta în haine de sărbătoare.
Am ajuns la terenul de antrenament. E întuneric şi cam bate vântul, iar pe Sasuke nu-l văd. Îmi închid ochii să îmi concentrez simțurile, un fel de Sharingan pentru mine. Eu nu am fost născută cu asemenea dar şi talent, însă pot spune că mi-am dezvoltat propria metodă de a găsi inamicul, fară vreo tehnică anume, mulțumită lui Tsunade-sama. Pe lângă jutsul medical, am dezvoltat nişte tehnici în plus, şi acelea pentru elementul pământ.
Simt acum până şi ce gâză s-a ascuns printre copaci la un kilometru depărtare, iar pe Sasuke l-am simțit uşor, chiar dacă el a fost atât de silențios încât să nu se mişte frunzele în plus în bătaia vântului. Prin altă tehnică care m-a învățat Tsunade-sama şi îi sunt recunoscătoare că a făcut-o, este tehnica de teleportare. Sasuke nu m-a simțit în spatele lui, decât prea târziu, când pumnul meu a făcut contact cu stomacul său. Simte din plin lovitura, scuipând sângele pe fața mea, dar chiar nu mă deranja.
Mă simt bine pentru că am făcut asta, ca să vadă şi el ce durere am şimțit eu timp de 3 ani încoace... sau măcar ce am simțit în secunda în care am aflat că va pleca.
Lovitura l-a paralizat. Perfect ! Istoria se repetă, atâta că personajul principal nu sunt eu. Chiar dacă simt Conştiința cum îmi spune să mă opresc, pentru că-l iubesc şi îl rănesc, inima îmi ghidează mişcările, nu creierul, cum ar trebui.
Sasuke a ajuns într-un boschete, din care se pare că nu se mişcă, deşi îi aud respirația greoaie. Mă îndrept către el, încruntată, pentru că chiar simt că nu fac bine ceea ce fac, dar vreau să mă răzbun. Aşa că, atunci când ajung în dreptul lui, îl apuc de gât, îl ridic şi îl rezem de copac. Îl strâng atât de bine, încât îi simt pulsul cum începe să crească. Îşi ridică ochii cu Sharinganul spre mine, dar eu mă răsucesc rapid şi-l azvârl în alți copaci, aceştia pleznind şi rupându-se în două. Nu pare să vrea să coopereze la această luptă cu nicio tehnică şi mă enervează la culme. Aşadar, poate îl trezesc cu nişte vorbe.
- Haide, Sasuke ! Doar de atât eşti în stare? Tu, marele răzbunător al clanului Uchiha, ninja fugar al Konohăi şi elev al lui Orochimaru, te laşi bătut de o simplă fată "enervantă"? Ce, Orochimaru pentru asta ți-a dat putere? Să-ți iei bătaie de la mine?! Pentru asta ai plecat?! Pentru asta ne-ai părăsit şi ne-ai tradat?!
Nu puteam suporta că nu reacționează, dar am tăcut puțin să mă liniştesc şi să analizez situația. M-a privit în ochi cu Sharinganul, chiar şi pentru o fracțiune de secundă... Nu cred că genjustul lui m-a putut prinde atât de repede... Sau a putut? Fac sigiliul de eliberare şi observ realitatea. Sasuke stă, în fața mea, cu katana îndreptată spre mine. Nemernicul !
- LAŞULE ! îi strig exaperată, complet dezamăgită şi enervată. LAŞULE ! FOLOSEŞTI GENJUTSU ÎMPOTRIVA MEA?! CINE CREZI CĂ EŞTI SĂ MĂ TRATEZI AŞA?! Hm ! Nici nu mă mir de ce Itachi ți-a făcut acelaşi lucru. El nu era slab. Era plictisit de tine, nu-l interesai, nu?
La auzul cuvintelor mele, aud cum se încordează, şi lasă katana jos, continuând să mă privească încruntat, dar confuz.
- Ce? Orochimaru nu te-a mai învățat nimic înafară de profitarea de pe urma experimentelor lui? Aşa profesor, aşa elev, se pare.
Şi, acestea fiind spuse, mă reped spre el şi, spre bucuria mea nebună, şi el face la fel. Se pare că viteza lui nu prea e mare pe întuneric, dar e bime pentru mine, pentru că am timp să mă feresc de Chidori-ul lui, exact ca în lupta lui la examenele Chuunin, după ce am ieşit din Pădurea Morții.
- Asta e tot ce poți? urlu de parcă zici că-s nebună, şi nici nu ştiu de ce îmi dă atâta satisfacție, dar nu vreau să îmi pese, aşa că mă avânt cu capul înainte în luptă, fară să bag în seamă rănile.

Mă simt atât de rece pe dinăuntru şi nu înțeleg de ce lupt de parcă vreau să-l ucid pe Sasuke. Eu nu eram aşa. Nu înțeleg de ce dau acum în băiatul visurilor mele din copilărie, în cel care mereu m-a protejat, în cel în care mi-am pus mereu încrederea că-şi va stăpâni Semnul Blestemat, în cel căruia mi-am dăruit inima...cel pe care l-am iubit neîncetat, indiferent de rănile adânci pe care mi le-a făcut...
Dau în el ca într-un sac de cartofi şi nu-mi opune rezistență... Nu face nimic ! Doar încasează !
- Sasuke ! Luptă-te cu mine ! Nu m-am antrenat degeaba pentru asta ! Arată-mi... Demonstrează-mi că plecarea ta nu a fost o decizie proastă !
Auzind asta, se ridică greu, şi pregăteşte un Chidori... E diferit, e negru... Începe să mă atace, ceea ce-mi dă încredere în tot ce m-a învățat pană acum Tsunade-sama şi, mai ales, în mine. Nu folosesc Sigiliul celor 100, dar folosesc din puterea lui şi, cu fiecare lovitură îl nimeresc, deşi mai greu, pentru că acum mă ia în serios. La un moment dat ne oprim, ca în mijlocul unui antrenament, să ne tragem sufletul şi îl aud zicându-mi :
- Cine eşti?
Rămân tăcută, reglându-mi pulsul, după care îi răspund :
- La ce te referi?
- La tot. Ce s-a întâmplat cu tine? Eşti... diferită, îmi spune el, ridicându-şi ochii cu Sharingan.
Dar stai... Ăla nu e Sharinganul lui obişnuit, e altceva... Da, țin minte, dintr-o carte despre Uchiha din care m-am documentat, că următorul nivel al Sharinganului este Mangekyo Sharingan. Este mult mai puternic şi dă mai multe bătăi de cap. Nu îl privesc în ochi, mă uit în orice altă direcție pentru că nu vreau să fiu atinsă de forța lui oculară.
- Ce vrei să spui? Că nu mai sunt acea fată slabă de altă dată, căreia înainte îi era frică să se bage într-o luptă? Sau că nu mai sunt aceeaşi fată plângăcioasă pe care o ştiai şi ai ignorat-o mereu, fără măcar să-ți faci griji cu adevărat, pentru că, dacă în misiuni m-ai fi lăsat să mor, n-ai fi putut trăi cu vina şi ai fi spus ca eu eram slabă şi neajutorată, protejându-te pe tine ca să trăieşti fără remuşcări? Tu chiar crezi că, după plecarea ta, te-aş mai fi primit cu brațele complet deschise, lăsând în urmă trădarea şi suferința pe care mi-ai provocat-o?! Pune-te măcar o singură dată, în locul meu, Sasuke, şi imaginează-ți cât de adânc ai înfipt katana în sufletul meu, făcându-mă capabilă încât să te pun la pământ acum !
Mă apropii iar de el, nepăsându-mi de Sharinganul lui idiot şi-l iau de gât din nou, pentru că doar aşa mă pot face auzită.
- Uită-te la mine, cu ochii tăi, nu cu prostia ta de tehnică şi ascultă-mă ! Este prea târziu, Sasuke ! Nu mai poți fi salvat, sau cel puțin, nu de mine. Am încercat tot posibilul să mă pun în locul tău, să simt prin ce treceai şi chiar simțeam : trădarea fratelui tău, ura pe care i-o porți, şi am încercat să-ți fiu prietenă ! Însă tu, orbit de răzbunarea ta, n-ai mai avut ochi şi pentru cei care, în spatele tău, faceau tot posibilul să fie alături de tine ! De ce ne-ai dat la o parte, Sasuke? De ce m-ai ignorat mereu ? De ce n-ai avut încredere, nici măcar în Naruto, care ştie cel mai bine ce şimti ? De ce, Sasuke, ai căutat putere în locul încrederii în tine? De ce ai întors spatele vieții şi ai devenit un laş însetat de putere?
- PENTRU CĂ NICIUNUL DIN VOI NU M-AR FI PUTUT AJUTA !
- DE CE N-AI ZIS NIMIC NICIODATĂ?! DE CE N-AI VORBIT CU NIMENI?! DE CE NU AI AVUT ÎNCREDERE ÎN NOI, PRIETENII TĂI ?! AM FOST MEREU ACOLO PENTRU TINE ŞI TU NE-AI IGNORAT MEREU !
- PENTRU CĂ NU ŞTIAȚI PRIN CE TREC ŞI NU VĂ PĂSA ORICUM !
- MIE MI-A PĂSAT MEREU DE TINE, SASUKE, PENTRU CĂ TE-AM IUBIT CU ADEVĂRAT ŞI ÎNCĂ O FAC !!!
Nu ştiu când sau de unde am scos fraza asta, dar se pare că a avut efect asupra amândurora : mie îmi şiroiesc lacrimi pe obraji, iar Sasuke se uită, pentru prima dată, în ochii mei, tremurând, cu ochi mari şi cu lacrimi în ei...