The Art Of Not Giving a F*ck (on hiatus)

1.Ce naiba?!

Dragii mei,

Stiu ca probabil v-ati saturat de mine si toate alea.. Dar, asa sunt eu, mai nesimtita si imi place sa va chinui.. Asa ca iata va postez o noua tentativa de poveste :))

Va mai amintit de Mel si Stefan? Dar va amintiti de ultimul capitol in care cei doi se reintalnesc si "isi mai acorda o sansa"? Ei bine, atunci inseamna ca va amintiti si ca nu doar Stefan are copii, mai exact o fiica pe nume Alexandra, ci si Mel are. Bine, e infiat, dar tot copilul ei e. Daniel, da da. Vad ca v-ati amintit :))

Ei bine, sa zicem ca asta e povestea noii generatii.

:D

Sper sa va placa. Daca nu va place, spune-ti-mi, iar eu tot o sa continui s-o scriu doar pentru a va enerva :))

Peace&Love

M.

______________________________________________________________________

Ce naiba?!

 

                               

                                -Alexandra, te iert. Doar încetează să te mai comporţi aşa!

                                -Poftim? am intrebat facând ochi mari. –Mă ce?! L-am întrebat din nou. Vroiam să fiu sigură că am auzit bine. Deşi.. cred că era imposibil să fi auzit cum trebuie. Sigur urechile mele încep să aiba probleme..

                                -Te iert, mi-a replicat cu cea mai senină voce. De parcă ar fi fost normal ce spune.

M-am uitat la el serioasă, apoi am pufnit într-un ras nebun. El? Mă iartă? Pentru ce? N-am făcut nimic rău.

Se uită la mine neştiind cum să reacţioneze. Moaca lui ma făcea să  râd din ce în ce mai tare.

                                -Fii serios! Pentru ce ma ierţi? N-am facut nimic rau, i-am raspuns încercând să-mi opresc râsul care părea că vrea să pună stăpânire pe mine pentru totdeauna.

                                -Alexandra! Tocmai ce te-am văzut sărutându-te cu prietenul meu cel mai bun.. Şi pentru că ţin la tine şi nu vreau să te pierd, am vrut să te scutesc de scuze. Mai ales pentru că asta a fost prima şi singura ta greşeală de când suntem împreună. Deci, te iert, scumpică. S-a apropiat de mine şi mi-a cuprins talia cu mainile lui gigantice. Bine, nu erau gigantice.. dar pe lângă ale mele.. erau ceva.

În tot acel timp mă uitam la el cu o faţă gen “wtf?”. Eram sigură că glumeşte. Trebuia să glumească! Adică.. el mă iartă pe mine, când, de fapt eu ar trebui să-i iert pe el? Mă uitam la el şi nu-mi venea a crede cum am putut să fiu cu un aşa afemeiat, narcisist, sexist si toate celelalte care se termină în „ist”. Frate, după ce că el, tot timpul în care am fost împreună , s-a dat la toate prietenele mele, a ieşit fără mine 6 zile din 7 pe săptămână, tot el mă iartă pentru că m-am sărutat cu prietenul lui cel mai bun.

                Dacă ar stii că Paul nu e singurul prieten de-al lui cu care m-am sărutat oare cum ar reacţiona? Hm.. ar trebui să aflăm.

                                -Chiar mă ierţi? L-am intrebat clipind din genele extrem de lungi şi zâmbind dulce.

                                -Mhm, s-a apropiat să mă sărute.

                                -Chiar dacă ţi-aş spune că Paul nu e singurul? L-am intrebat chiar inainte să-şi lipească buzele de ale mele.

S-a tras repede inapoi şi m-a privit uimit. Apoi a început să râdă.

                                -Ce e aşa de amuzant? Am chicotit la rândul meu.

                                -Eşti amuzantă, ştii? M-a întrebat încă râzând. Tu nu mi-ai face aşa ceva niciodata. Eşti prea cuminte pentru a-mi face asta.. În plus, mă iubeşti, a răspuns foarte sigur pe el.

                                -Eşti chiar atât de sigur? l-am întrebat dezvăluindu-i cea mai obraznică privire.

                                -Nu! Nu cred..

                                -Ba să crezi.

                                -Alexandra, ce naiba s-a întâmplat cu tine? Tu.. nu eşti aşa.. Tu eşti dulce şi.. cuminte.. şi crezi orice! Ce naiba te-a schimbat aşa??

                               

                *Să vă spun de unde această schimbare radicală? Ei bine.. Totul a început cu două săptămâni în urmă când după ani întregi de fată cuminte, ascultătoare şi credulă, în sfârşit cineva m-a făcut să văd adevărata lume care mă înconjoară.

În timp ce eu credeam că relaţia mea era toata lapte şi miere, dragul de Tudor mă înşela cu fiecare ocazie pe care o prindea- adică foarte des.  Şi când zic foarte des, mă refer la cel puţin odată pe săptămână.

Atunci, eu- fată deşteaptă (Cine oare m-a făcut atât de deşteapă?), mi-am zis:  Wtf? Doar el s-o facă? Cum ar fii dacă şi eu aş fi la fel de nesimţită şi nepăsătoare ca şi el?  Adică: ce naiba?!?

Şi aşa am început să mă pun pe mine pe primul loc, să nu-mi mai pese de nimeni şi nimic, să profit de orice oportunitate şi să nu mă mai implic emoţional în nimic. Şi ce credeţi? ÎMI PLACE LA NEBUNIE!

Niciodată nu m-am mai simţit atat de liberă! *

                                -Hmm.. păi, să vedem. Mi-am dus degetul arătător la tâmpla şi am început să ma scarpin făcând pe gânfitoarea, apoi am zâmbit şi am arătat cu degetul spre el. TU, i-am zis. Dar stai liniştit, nu mă iau de tine.. De fapt, îţi mulţumesc! Niciodată nu m-am mai simţit atât de bine.

                Mă privea cu gura intre-deschisă, parcă nu-i venea să creadă.  Se vedea că nu e in stare să scoată niciun sunet, oricât de mult ar încerca. Super. Chiar reacţia la care mă aşteptam.

                                -Ah. Încă ceva.

                                -Mai e? A întrebat speriat, de parcă cineva l+ar fi dus la spânzurătoare.

                                -Mă despart de tine, i-am zâmbit si i-am trimis o bezea.

                                -Nu ai putea..!

                                - Priveşte-mă cum plec, i-am răspuns râzând si am plecat în direcţia opusă.

Nu-mi venea să cred cum m-am purtat de nepăsătoare. Doamne! Nepăsarea asta mă facea să mă simt din ce în ce mai bine cu fiecare clipa.

Niciodată nu o să mă mai las călcată în picioare!