The Art Of Not Giving a F*ck (on hiatus)

3. Legaturi de familie

Alex:

                 Duminica. Luam masa in familie. Doemne, urasc momentele astea cand toate rudele se strang acasa la cineva. Mereu imi strica toate planurile! Mel si traditiile ei idioate. Cand stateam doar cu tata o mai vizitam pe bunica din cand in cand, dar nu cinam cu tot familionul. Acum, pe bune, nu-i cunosc nici macar pe jumatate.

Plus! Mi-a spus ca trebuie sa ma imbrac frumos. Adica ce? Eu nu am imbrac frumos de obicei? Cica o rochita ar fi foarte potrivita pentru astfel de evenimente. Dar ce, merg la nunta? Incepusem si eu sa ma obisnuiesc cu hainele sport, iar acum trebuie sa apelez din nou la rochii. Si eu care credeam ca o sa renunt la ele pentru totdeauna. De ce? Nuc a nu mi-ar sta bine, dar.. hainele mai baietesti ma fac sa par mai dura. Nu ca eu nu as fi dura. Am niste muschi.. enormi. Da.. As putea sa fac culturism. Bine, nu e adevarat, dar in fine.

In seara asta, cica o sa-l intalnesc pe tatal lui Daniel, care vine cu sotia si fetita de patru ani si ceva. Va dati seama ca Mel si tata sunt impreuna de aproape un an, dar eu niciodata nu l-am vazut pe tatal lui Daniel? Doar am mai avut mese in familie, dar de fiecare data gasea o scuza ca sa nu vina. Oricum, am auzit ca in tinerete era un mare fustangiu. Ca toate fetele se tineau dupa el si ca  Mel a fost prima de care s-a indragostit cu adevarat.  Dar, nu am auzit nimic despre sotia lui. De fiecare data cand tata o intreba pe Mel cien este, ea chicotea.  Nu inteleg de ce. 

                                -Alex? Esti gata? S-a auzit o voce enervanta din spatele usii.

                                -NU! Am strigat si am deschis dulapul. Ce rochie sa-mi iau? Ce rau e sa ai multe rochii. Nus tii pe care s-o alegi. Era mult mai simplu daca aveam una singura.

                                -Grabeste-te atunci! Invitatii au sosit deja?

                                -Deja? Cine naiba e atat de punctual?! am intrebat mai mult pentru mine, continuand ceva care sa-mi placa.  Daniel nu a mai spus nimic. Mi-l si imaginam dandu-si ochii peste cap si plecand de langa usa.

Intr-un final am fsot gata. Mi-am ales una dintre rochitele simple de vara, stramta in jurul sanilor si larguta pe restul corpului. Parca imi venea mai scurta decat anul trecut. Sa fi crescut? Am inceput sa rad la gandul ca am crescut.  Neeh.. cred ca a intrat la apa.

Stiu ca suna ciudat faptul ca am ales sa cred ca rochita a intrat la apa, dar chestia e ca mie mi-erau suficienti cei 1.60 m ai mei. Poate alte fete ar fi fost complexate de inaltimea asta, dar eu o ador. Nici nu stiti ce bine e atunci cand nimeni nu indrazneste sa creada ca tu ai facut tampenia care le-a stricat lor planurile, doar pentru ca te vede acolo micuta si lipsita de aparare.. Mhh..! Inaltimea mea e cel mai bun scut de aparare.

                Am iesit in curte. Curtea era plina de oameni pe care nu i-am mai vazut in viata mea. Bine, exceptandu-i pe bunici si pe parintii lui Mel.  Dar ce au vazut ochii mei? Alaturi de Daniel, langa gratar era un tip foarte, nu stiu cum sa zic.. dar era mai mult decat bun. Inalt, un corp de milioane. Iar zambetul ala si gropitele, si.. si parula cela negru si ondulat. Pff.. parca era barbatul visurilor mele. Arata cam de .. 27, 28? Cam asa. Avand in vedere ca nu l-am cunoscut pana acum, trebuia sa fie vre-un var de-a lui Daniel.

Mi-am tras buclele blonde intr-o parte lasandu-le sa cada pe umarul stang, mi-am pus zambetul de cuceritoare pe fata si m-am apropiat de cei doi.

                                -Buna! am zambit uitandu-ma cu atentie la varul lui Dan. Alexandra, am intins mana clipind des.

                                -Ovidiu, incantat.

„Mi-a zambit!!!! Da!” imi venea sa topai, dar m-am rezumat doar la un mare zambet.