Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 42

- În sfârșit acasă! se aude vocea melodioasă a iubitului meu, în timp ce deschide ușa de la intrare. Căldura și ușurarea ce se simt în glasul lui îmi dau un sentiment familiar de liniște, ce pune stăpânire pe inima și sufletul meu, ori de câte ori, el este prin preajmă.

Este unul din efectele ce le are asupra mea, unul dintre lucrurile pentru care îl ador! Nu mă pot abține să nu îmi mut privirea pe chipul său frumos, însă rămân plăcut surprinsă când observ că și atenția lui este îndreptată, toată, către mine. Nu Nick și Ana sunt cei ce îi stârnesc curiozitatea, nu Dark ce doarme liniștit pe canapeaua din mijlocul livingului, nimic din ceea ce îl înconjoară nu este mai important decât mine, atât la job cât și acasă eu sunt cea cu care își ocupă mintea și timpul.

Sunt mândră de acest lucru! Sunt mândră că am reușit să îi sucesc mințile și să îl fac al meu în toate felurile posibile, că l-am dezobișnuit de ritmul anost în care își ducea viața, de rutina nesănătoasă ce îl ducea pe un drum de pe care, mai târziu, nu s-ar mai fi putut întoarce.

Sunt mândră de dragostea ce i-o port, de legătura ce am reușit să o creăm între noi, încă de când ne-am cunoscut, de felul în care ne simțim atunci când ne privim în ochi, de modul în care corpurile noastre se recunosc și se contopesc în unul singur, de noi ca un întreg ce nu vreau să se destrame vreodată.

Sunt prea dependentă de el pentru a-l mai putea lăsa să plece sau pentru a mă mai putea îndepărta prea tare, în vreun moment.

- Într-adevăr, îi răspunde, la fel de voios Nicolas, în timp ce face un pas în direcția mascotei noastre.

- Nu mușcă! mă trezesc vorbind, în momentul în care micuța Ana pornește pe urmele sale.

Dacă afirmația mea nu le-a stârnit nici o reacție celor doi musafiri și nu i-a întrerupt din drumul lor, pe chipul iubitului meu s-a așternut un zâmbet jucăuș ce îmi confirmă că știe exact la ce m-am gândit. Ziua în care am venit aici, pentru prima dată, momentul în care Dark venea spre mine alergând, iar eu, tot ce am fost capabilă să fac, a fost să las frica să pună stăpânire pe mine și să mă ascund în spatele lui Alex.

- E atât de drăguț! mă scoate din rememorarea acelui moment, glasul entuziasmat al Anei, făcându-mă să îmi îndrept toată atenția asupra ei. Pui mic și frumos, continuă, în timp ce îi plasează pupici mici, pe vârful nasului.

- Numai pui nu este, o contrazice, râzând, iubitul ei. E ditamai animalul, iubito! Dacă se ridică în două labe este mai înalt decât tine, continuă pe același ton jucăuș, fixând-o cu privirea.

Modul în care cei doi se privesc mă face să îi percep ca pe doi copii ce viața i-a pus la grele încercări, ce au trecut atât prin apă, cât și prin foc, ce au fost loviți în cel mai crunt mod posibil, dar care au reușit să rămână uniți și să lupte unul pentru celălalt datorită imensei dragoste, ce aproape că este palpabilă în jurul lor. Sunt sigură că au o poveste, una ce merită auzită și pe care îmi doresc să o aflu cât mai curând.

Trebuie să o conving pe Ana să mi-o spună! Îmi doresc să fiu martoră la povestea lor de dragoste pentru că ceva îmi spune că va fi una plină de suișuri și coborâșuri, însă se va încheia cu final fericit.

- Se pare că doar pe tine te-a speriat Dark, îmi șoptește, zâmbind, Alex, în timp ce își odihnește mâinile pe talia mea.

- Cred că doar mie, mi-e frică de câini! îi răspund râzând, întorcându-mă cu fața spre cei doi musafiri ce par a fi prinși într-o discuție serioasă cu câinele nostru.

- Cât timp ești lângă mine, nu trebuie să te temi de nimic! Lasă-mă pe mine să îmi fac griji, iubito, tu doar bucură-te de lucrurile bune din jurul tău! mă sfătuiește printre săruturi Alex, imediat după ce mă trage în brațele sale.