Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 46

- Bună seara, doamnelor! rostește aceasta ferm, însă privirea îmi cade pe chipul Anei ce mă privește panicată.

Ce naiba se petrece aici!?

Sunt sigură că domnișoara din fața mea, este ultima persoană pe care puștoaica ar vrea să o vadă, însă nu înțeleg cine e tipa și ce vrea de la Ana, de la mine, de la noi? De unde naiba știe că ei sunt aici?

Le privesc pe cele două femei, plimbându-mi ochii de la una la cealaltă, iar ura ce se citește pe chipul brunetei, și panica de pe al prietenei mele, mă fac să mă simt ca într-o cușcă cu o căprioară înfruntându-se cu un leu.

O leoaică, mai bine zis, una destul de frumoasă, dacă stau o clipă să o analizez. Picioarele îi sunt ascunse în spatele unei perechi de blugi skyni, albaștri, iar pieptul destul de generos este acoperit cu o cămașă albă, o pereche de pantofi stileto cu toc destul de mare, îi completează ținuta ce ar fi putut-o ajuta să se dea, cu ușurință, drept o femeie de afaceri dacă părul nu i-ar fi prins într-un coc dezordonat, făcut la repezeală.

Bănuiala că tipa, al cărui nume încă nu l-am aflat, vrea să pară ceea ce nu este, îmi este confirmată în momentul în care îmi îndrept atenția spre chipul ei. Ochii de culoarea abanosului nu îmi inspiră decât frig și răceală, nu îi sclipesc și nu se citește nici un pic de fericire în ei și, cu toate că are chipul îmbibat în produse cosmetice, este o femeie frumoasă. Frumoasă dar tristă, sau rea! Nici eu nu știu! Însă nu îmi inspiră nimic bun.

Poate că nu mi-aș fi făcut gânduri de genul, sau nu mi-aș fi ascultat instinctul, dacă Ana ar fi mai relaxată, însă nu este. O simt de parcă ar fierbe într-o oală sub presiune, gata să răbufnească în orice moment. Nici măcar nu mă poate privi și nu știu dacă asta se întâmplă pentru că se simte incomod să mă aibă aici, când bruneta îi invadează bula de confort, sau îi este rușine de situația în sine.

Orice ar fi, sunt curioasă cine e tipa, iar dacă Ana are nevoie de ajutor pentru a îi arăta pipiței cu cine se pune, ar trebui să știe că sunt aici să o ajut.

- Tu ce cauți aici? rostește cuvintele prietena mea, imediat ce prinde curaj și își ridică chipul, privind-o fix în ochi.

Asta aș vrea și eu să știu! Cine e și ce dracu caută la mine în casă, sau, mai bine spus, la Alex în casă.

Îmi îndrept din nou atenția asupra Anei, analizând-o din cap până în picioare, neputând să ignor forța cu care își strânge pumnii, parcă încercând să se abțină să nu sară la gâtul tipei.

Ură! Acesta este singurul sentiment ce se citește pe chipul prietenei mele, făcându-mă să îmi dau seama că o cunosc prea puțin. Încă de când am văzut-o prima dată, am știut că în sufletul ei poartă o imensă durere, o suferință ce atunci când vrea să iasă afară o lasă fără aer, însă niciodată nu am crezut-o în stare să facă rău cuiva. Niciodată până astăzi! În acest moment am impresia că în orice clipă va sări la gâtul musafirei nepoftite, uitând că ea este căprioara.

Ce naiba!? îmi spun, în timp ce o văd pe Ana luându-și avânt spre brunetă.

- Vorbește, Alexandra! îi țipă în față, de parcă ar fi cea mai înspăimântătoare felină de pe pământ, prinzându-i între degete gulerul cămășii albe, cu care este îmbrăcată. Strânge atât de tare în pumni bucata de material, încât aceștia i s-au albit, însă pare că nu își dă seama. Ura pentru persoana din fața ei este cu mult mai mare decât credeam eu!