Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 24

     — Am făcut ce? îl întreb atât de ușor pe bărbatul ce aproape a ajuns la intrare, încât nu sunt sigură dacă m-a auzit.

     — Ai auzit bine, Maya, acum vino, suntem așteptați la prânz! răspunde, în momentul în care deschide ușa. Vi astăzi? mă întreabă ceva mai serios.

      Mă pun în mișcare, încercând să nu rup contactul vizual cu Alex, însă eșuez și îmi cobor privirea pe trupul lui admirându-l. Cât de beată am fost aseară? Cum să nu îmi amintesc cum m-a dus bărbatul ăsta pe culmile plăcerii? Ce naiba? O să regret pentru totdeauna beția asta.

     — Cine ne așteaptă? întreb când ajung în dreptul lui.

     — Flavio cu Daniella și Matei, bunicul și Gloria, astăzi ea o să plece imediat după prânz, așa că diseară ori gătim, ori ieșim să mâncăm pe undeva...

     — Gătim? Știi să gătești, scumpule? întreb ușor ironică.

     — Știu să fac multe, iubito, dar tu vrei să afli de ce sunt în stare doar atunci când ești prea beată ca să îți mai amintești a doua zi! îmi răspunde, în timp ce mă trage în brațele lui. Ai fost atât de dulce aseară iubito, atât de udă, atât de pregătită pentru mine! continuă, plasându-mi săruturi scurte pe gât. Îmi doream atât de mult să te fac a mea, să îți simt feminitatea strângându-se în jurul membrului meu, să te aud gemându-mi numele atunci când ajungem împreună în vârful muntelui numit plăcere! adaugă printre pauze scurte în care îmi strânge între dinți bucăți mici de piele sau se joacă cu lobul urechii mele.

       — Alex! Te rog... șoptesc ușor și îmi duc mâna în părul lui, masându-i ușor scalpul.

       — Ce mă rogi, Maya? întreabă în timp ce se îndepărtează de mine atât cât se ne putem privi în ochi unul pe celălalt. Mă rogi să mă opresc? Vrei să continui? Ce vrei să fac, iubito?

      Suntem tot opriți în ușa, nu ne-am mutat nici măcar un centimentru, nu știu dacă avem spectatori sau nu, nu știu dacă stăm aici de cinci minute sau de o oră... Nu sunt conștientă de nimic din ce este în jurul meu în afară de mâinile lui Alex pe talia mea, de ochii negrii în care mă pierd fără doar și poate, de buzele pe care sunt tentată să le sărut de fiecare dată, de parfumul pielii lui, ce mă îmbată încet și sigur, de respirația sa caldă pe pielea mea și de bătăile inimii lui, ce compun cel mai frumos cântec din lume.

       — Ați ajuns! îl aud pe Domnul Francisco spunând, moment în care sar ca arsă din brațele lui Alexander.

       — Da, am ajuns! răspunde serios Alex.

       — Vă așteptam, ceilalți au ajuns deja, iar Gloria are totul gata.

       — Coborâm în cinci minute! O poți ruga tu pe Gloria să ia florile din mașină și să le pună în apă în camera Mayei?

       La naiba, uitasem și de flori, de Dereck și de tot! Bărbatul ăsta mă face să mă port ca o adolescentă în călduri, fără să se chinuie prea tare. De când naiba se întâmplă asta? De când are efectul ăsta asupra mea?

       Pierdută în gânduri și întrebări fără răspuns, nici măcar nu mi-am dat seama când și cum am ajuns la mine în cameră. Îmi las geanta și geaca pe pat, îmi spăl mâinile și apoi cobor în salon, unde îl găsesc pe Alexander discutând cu Flavio și cu bunicul său, în timp ce Daniella se joacă cu Matei. Mă așez pe canapea și îl trag pe puști în brațele mele. Stă cumințel la pupăcit, însă când îl vede pe Darck intrând, îmi sare din brațe și fuge la el.

        — Este înnebunit după câinele ăsta! o aud pe mama lui spunând, însă nu îi răspund... Nu când am în fața ochilor cel mai frumos tablou din toate timpurile. Imediat ce l-a văzut pe băiat fugind spre câine, Alex s-a pornit și el în aceeași direcție. Acum îl învârte pe Matei în aer, se face că îl scăpa, îl pune pe umerii săi și se învârte, toate astea în timp ce puștiul rade în hohote, Darck se învârte în jurul lor, latră și dă bucuros din coadă, iar bărbatul, pe care nu credeam că am să îl văd vreodată în postura asta, râde și mi se pare că e mai vesel ca niciodată.