Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Volumul 2, Capitolul 1

        Nu mai am aer!

        Până la urmă, ce drept mai am să respir? Cu ce drept o mai fac? Cum voi mai putea să trăiesc, când aerul meu era el? Cum voi putea supraviețui?

        E greșit!

        E al dracului de greșit totul, însă acum, nu mai pot schimba nimic, nu mai am cum! Nu am crezut niciodată că voi ajunge să fac asta, că viața mea va lua această întorsătură, însă frica a pus stăpânire pe mine în cele mai urâte moduri, făcându-mă să fug, turmentată de gândul că lucrurile vor scăpa de sub control și că nu voi putea proteja ceea ce iubesc mai mult pe lumea aceasta.

        Alex va știi să își poarte de grijă, mi-e frică pentru el, întotdeauna îmi va fi, însă mai tare îmi este pentru ghemotocul ce crește, pe zi ce trece, în pântecul meu.

        – Vom fi bine, puiule! șoptesc, mângâindu-mi cu mâna stângă burtica, încercând, mai mult să mă conving pe mine însămi, decât pe el, că lucrurile nu o vor lua razna și aici.

        Am ascuns destul de mult timp sarcina, dar a început să se cunoască deja, nu îl mai puteam minți pe Alex că m-am îngrășat, nu este prost, corpul meu se schimbă, eu mă schimb și, oricât aș vrea să le ascund, toate aceste procese prin care trec înainte de a deveni mamă, sunt vizibile, iar el le-ar fi observat mai devreme sau mai târziu. E inevitabil, îmi cunoaște corpul mai bine decât o fac eu.

        Mă voi întoarce! Atunci când lucrurile se vor calma, când Amanda va dispărea din viața lui definitiv, când va reuși să iasă din toate afacerile ilegale în care este băgat până în gât, o voi face! Voi revenii în viața lui, aducându-i sănătos, fructul iubirii noastre. Sau sănătoasă! mă completez singură în momentul în care realizez că încă nu știu sexul micuței persoane ce crește în pântecul meu.

        Nu m-am gândit niciodată, în aceste patru luni, la sexul copilului meu. Pur și simplu nu îmi pasă, tot ce îmi doresc este să pot duce sarcina până la capăt și să se nască sănătos. Fată sau băiat, va fi un copil superb, un copil iubit și dorit din tot sufletul. Nu l-am programat, însă acum, mi-l doresc mai mult decât îmi doresc să mai respir vreodată.

        Sper ca Alex să mă ierte într-o zi, sper să mă ierte în ziua în care voi avea curaj să mă întorc, în ziua în care voi avea curaj să îi fac cunoștință cu cea mai mare realizare a noastră.

         Jumătate din mine și jumătate din el! Bucățică din mine și bucățică din el, ce crește, respiră și se hrănește în burtica mea. Nu este sentiment mai frumos ca acesta! Nici o realizare nu mi-a adus la fel de multă satisfacție! Când am aflat că voi fi mamă eram atât de speriată, încât credeam că lumea mea s-a sfârșit.

        Ce toantă am fost! Lumea mea abia atunci începea! Adevărata viață abia acum începe! Cât de orbi suntem noi, oamenii! Alergăm după bani, să ne facem averi și conturi cât mai groase în bancă, uitând de ceea ce este cu adevărat important în viață, până când Dumnezeu ne trimite un înger ce ne schimbă total traiectoria, obiceiurile, principiile, totul!

        Trei mii de kilometrii mă despart de el, de omul ce îl iubesc cum nu credeam că am să o fac vreodată în viața aceasta! Trei mii de kilometri am fost nevoită să pun între mine și toate pericolele ce îmi pândeau copilul nenăscut! Trei ore și jumătate cu avionul, trei zile și două nopți de condus mă despart de inima mea, de fericirea mea, de tot ceea ce am avut, de tot ceea ce îmi doresc, trei mii de kilometri nenorociți ce mă vor face să mor câte puțin, cu fiecare zi ce trece.

        Cum poți trăi cu inima făcută bucățele? Cum poți trăi cu gândul că omul pe care îl iubești trece prin iad în momentele acestea, din cauza ta? Cum? Cum Doamne, cum voi putea supraviețui cu toate aceste gânduri?