Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

CAPITOLUL 7

       

                Imediat ce pășim în salonul decorat în nuanțe de roz și bej, inevitabil, toate capetele sunt întoarse spre noi doi, de parcă am avea un far care luminează puternic, atrăgând toate privirile curioșilor și, fără să vreau, realizez că bărbatul frumos de lângă mine a avut dreptate.

                 Trei sferturi dintre doamnele cu care reușesc să fac contact vizual, sunt sigură că m-ar smulge de lângă el și m-ar arunca în purgatoriu, asta, în timp ce, în cazul bărbaţilor, este fix invers. El este cel care merită un loc într-unul dintre cazanele iadului, iar eu aș putea lua locul, cu ușurință, Afroditei.

                Plimbându-mi privirea dintr-o parte în cealaltă, dau de chipul blând al mamei și am tendința de a-i spune lui Alexander că aș vrea să mergem să îi salutăm, dar nu apuc să o mai fac, căci spațiul dintre noi devine inexistent, în timp ce glasul său, se aude ușor în urechea mea.

                    — Șaptezeci la sută pentru tine și treizeci la sută pentru mine, dacă îmi faci jocul! îmi șoptește, răsucindu-mă ușor spre partea dreaptă.

                   Mă întorc mai mult decât curioasă, să văd ce se întâmplă și ce este ceea ce îl face pe Alexander să îmi cedeze încă zece procente din comisionul lui, în timp ce cheltuielile le împărțim în mod egal, dar ajung să fiu tot eu cea surprinsă și cea care rămâne împietrită, în fața imaginii ce se desenează sub privirea mea.

                 Uit până și de felul în care pielea gătului, mi-a fost răsfățată de respirația sa, în timp ce simt cum zâmbetul de acum câteva clipe îmi dispare, fiind înlocuit cu o reală stare de șoc!

                 Bărbatul care mi-a schimbat viața, care m-a făcut să îmi pierd încrederea în cei ce fac parte din aceeași specie cu el, se îndreaptă spre noi, având la braț o blondă absolut superbă. Nu știu care e problema lui Alex cu ei, însă nu aș putea fi niciodată mai mulțumită de modul în care și-a lipit pieptul de spatele meu, decât o fac acum.

                  Ultimul lucru pe care mi-l doresc, este ca Eduardo să mă vadă slabă, cu toate că apariția mea, la brațul Domnului Marquez, nu spune lucruri tocmai bune despre mine, ținând cont de reputația sa.

        Însă, în clipa de față, nu îmi pasă!

                   — Te rog! Fă-mi jocul scumpo, îți explic pe urmă mai multe, îmi șoptește cu nasul afundat între buclele mele, iar apoi, ca și cum ar fi cel mai normal lucru de pe lume, buzele i se lipesc de obrazul meu, forțându-mă, în felul acesta, să accept târgul.

                    Și dacă stau bine să mă gândesc, până la urmă tot eu am de câștigat! cu acest gând în minte, îmi aștern pe față cel mai frumos zâmbet de care sunt capabilă, în aceeași clipă în care îi strâng ușor mâna dreaptă, ce se afla pe talia mea, în semn că sunt de acord.

                     — Alexander, de cand nu te-am mai văzut! vocea pițigăiată a blondei, se aude în momentul în care ne mai desparte mai puțin de un metru, iar eu mă încrunt ușor, când îl simt pe bărbatul din spatele meu, încordându-se. Totuși, de la depărtare părea mult mai frumoasă! Ea este noua ta iubită? continuă tipa al cărui nume, încă, nu-l cunosc și pot să jur că vocea ei, tocmai mi-a zgâriat timpanul. Toate acestea, în timp ce încerc să fac abstracție de bărbatul de lângă ea.

                       — De fix doi ani, Amanda! rostește ferm partenerul meu, pe un ton atât de rece încât mă face să mă gândesc că pipița din fața mea nu este, chiar deloc, intrată în grațiile lui Alexander. Iar Maya nu este iubita mea, ci logodnica mea, continuă, punând accent pe penultimul cuvânt.