Împletind Iubirea - Varianta Rescrisă

Capitolul 47

Aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște cât de mult mă afectează tot ceea ce i se întâmplă Anei. Am o mie de întrebări legate de acea Alexandra, o mie de gânduri contradictorii, ce mă fac să mă gândesc că nu doar eu și Alex avem chestii necurate de ascuns, că până la urmă este normal ca lumea să se facă că nu vede, în timp ce în viața, anturajul și familia sa, se întâmplă lucruri mai mult sau mai puțin drepte.

Alexander barem are o vârstă. Afacerile cu droguri și arme le-a început acum vreo zece ani, într-adevăr, era și el un puști pe vremea aceea, dar lucrurile stăteau altfel de cum o fac acum, în plus, nu îl văd pe Nick capabil să ducă pe umerii săi, povara unor astfel de îndeletniciri, așa cum nu o văd nici pe micuța puștoaică, ce mai devreme părea o căprioară speriată, în stare să trăiască cu gândul că undeva, la ea în oraș, sau în prejurimi, un copil sau un adolescent moare din cauza unei supradoze vândută de iubitul ei sau oamenii săi. Și totuși, uite-i aici, cu o povară ce, cel puțin pe Ana, o mănâncă de vie.

- Ce naiba ați făcut? mă întreb, conștientă că nu voi primi un răspuns de la nimeni pentru că sunt singură în bucătărie, învăluită de o liniște asurzitoare, încercând să îmi alung insomnia cu un pahar mare de lapte cald, doar că nu reușesc, sub nici o formă, să îl atrag pe Moș Ene în mrejele mele, pentru a mă putea bucura de un somn dulce, ce îmi va da oportunitatea de a-mi pune gândurile în ordine.

Poate că somnul îmi va fi un sfetnic bun, așa cum are mama obiceiul să îmi spună ori de câte ori am vreo problemă, și mă va ajuta să găsesc singură răspunsurile și logica în cele întâmplate acum câteva minute. Dar somnul nu vrea să vină! Poate și pentru că m-am dezobișnuit să dorm singură, iar în momentul acesta nu e nimeni care să îmi țină companie în dormitor, poate și pentru că am ajuns prea dependentă de bărbatul meu, poate și pentru că toate mi se par străine dacă el nu este în mijlocul lor.

Singura femeie, din câte am cunoscut până astăzi, ce ar putea să îmi încălzească atât inima cât și așternuturile, pentru tot restul vieții! îmi vin în minte cuvintele lui Alex din seara cu balul de caritate, făcându-mă să zâmbesc. Chiar acolo am ajuns! De parcă ar fi știut, în ziua aceea, că vom ajunge aici, de parcă ar fi intuit că voi ajunge să dorm în patul lui, ca și cum nicăieri în lumea aceasta nu m-aș mai putea simți acasă, de parcă ar fi intuit, înaintea tuturor, că doar împreună vom fi un întreg, doar împreună vom putea fi fericiți.

La fel par și Nick cu Ana! În ochii mei sunt exact genul acela de cuplu ce nu îl vezi despărțit niciodată, din contră, îi vezi crescându-și copiii cu duioșie, iubire și răbdare. Parcă îl și văd pe el prea protector, nevrând să îi dea drumul fetiței sale să zboare din cuib, dădăcind-o și răsfățând-o indiferent de vârsta ei. Deja mi-e milă de viitorii ei iubiți, așa cum îmi e și de viitoarele iubite ale fiului său. Sunt sigură că prietenei mele nu i se va părea niciuna îndeajuns de bună pentru fiul ei.

- Despre ce naiba vorbesc? Eu și Alex vom fi mai rău ca ei! bufnesc nervoasă, întorcându-mi privirea spre intrarea în bucătărie.

Poate că am mai rămas aici sperând că ea se va întoarce să îmi dea o explicație, poate că am sperat, prea mult, că are destulă încredere în mine, încât să mi se destăinuie, dar se pare că nu este așa.

Și mai este și problema mea... Oare chiar sunt însărcinată!? gândul că răspunsul este unul afirmativ, mă terorizează, și nu pentru că nu mi-aș dorii un copil cu Alexander, ci pentru că lumea în care trăim este mult prea rea și periculoasă pentru un suflet atât de nevinovat.

Însă și dacă sunt, nu cred că i-aș mai putea cere vreodată, ceva lui Dumnezeu! Nu aș mai avea nevoie decât de sănătate, căci ea ar fi singurul motiv pentru care nu mi-aș putea scoate copilul din lumea aceasta, oferindu-i o viață liniștită și sigură, departe de tot ceea ce se întâmplă aici.