I'm a criminal

Capitolul 4

A doua zi dimineața m-am trezit cu sunetul alramei enervante. M-am ridicat cu greu din pat, chiar dacă corpul meu vroia să mai rămînă. Am făcut un duș rapid, m-am machiat, mi-am aranjat părul ca să arate decent, apoi m-am îmbrăcat. Am coborît jos, în bucătărie. Acolo l-am găsit pe Liam, care beia o cafea.

"Neața.", mormăi deschizind frigiderul.

"Cum de ești trează la o oră atît de devreme?", mă întreabă amuzat. Cei așa amuzant?

"Am primit un mail de la școală în care mi se cere să-mi reiau studiile, altfel voi fi exmatriculată.", spun și îmi dau  ochii peste cap.

"Unde ai disparut aseară? Te-am căutat.", spune încercand să pară serios.

Mai scutește-mă Liam.

"Oh, nici nu mă îndoiesc  că mai căutat. Și probabil că te-a ajutat și roșcata aia pe care mai n-o futeai pe masă.", am spus fiecare cuvînt apăsat, astfel asigurindumă că aude fiecare cuvînt rostit.

"Știi, eu...ăm.", a început să se bîlbîe și să-și scarpine ceafa. "Știi ceva nu trebuie să-ți dau explicație. Eu sunt cel mare aici, eu am grijă de tine.", spune repede.

"Pff... Da sigur cum spui tu.", mi-am mîncat porția de cereale, și apoi Liam m-a dus la școală. Drumul a fost destul de scurt, mai ales ca gîndul meu nu era prezent pe pămînt. Tot drumul m-am tot  gîndit la  Z.M.

Ajunsă în curtea liceului a trebuit să trec printre toți elevii care erau aici, nimic nu s-a schimbat de la ultima mea vizită. Simțeam multe priviri asupta mea, dar nu le-am dat importanță și am mers mai departe. Mi-am îndreptat spre cabinetul secretarei. Am ciocănit de vreo trei ori, iar cînd am auzit un "Intră", am apăsat plictisită pe clanța aia.

"Bună ziua.", spun plictisită.

"Domnișoară Davis, mă bucur să vă văd astăzi prezentă. Condoleanțele mele.", mi-am dat ochii peste cap, în cel mai discret mod posibil.

"Doamnă Swift, m-ați  rugat să mă prezint la ore.  Sunt aici. Îmi piermiteți să plec?"

"Da , sigur.", spune și eu fac întocmai.

***********************După cîteva ore:

Îmi aranjam cărțile în dulăpior, și abia aștept să se termine și ziua asta. Partea bună este că mai am o singură oră. Partea rea este că aceea ultima oră este istoria. Doamne ce urăsc obiectul ăsta. Sincer mă doare fix în cot, de cine cu cine s-a bătut, am problemele mele, de ce trebuie să le știu și pe ale lor, plus că s-a întîmplat în trecut, gata s-a rezolvat.

"Hey frumoaso.", se izbești un tip de dulapul de lîngă al meu.  Mă uit la el și-mi dau seama că este tipul din club.

"Iar tu? Uite nu am idee cine ești și nici nu vreau să am. Tot ce vreau este să mă lași în pace."

"Wait, wait, wait. Noi doi ne-am mai văzut?", mă întreabă confuz.

"Ce să spun. Acum vreo zece ore în urma, preferai să mă numești iubire. Dar nici nu mă mir, că nu-ți aduci aminte, la cît de beat erai. Chiar mă miră cum de ai apărut azi la liceu.", spun închizîndu-mi dulăpiorul. Apoi plec lăsîndul pe tip cu ochii în soare.

Nici măcar nu-i știu numele și nici nu-mi pasă. Dacă nu-l mai vedeam pentru tot restul vieții mele, va fi pur și simplu perfect. L-am văzut doar de două ori și nici nu știu în care ipostază este mai enervant, în ipostaza "beat mort" sau în ipostaza "treaz și plin de tupeu''.

Îmi îndrept plictisită spre clasa de tortură pentru creierii mei. Dar nu pot să am și eu o zi liniștită, fără vreo tîrfă care să-mi facă peri albi.