I'm a criminal

Capitol 1

  "Kristy să nu uiţi niciodată că te iubesc.", spune după care îşi închide ochii, pentru totdeauna.

"Nuuuuuuuuu.", strig tare. O ceaţă se lasă peste noi, şi totul dispare. Mă trezesc in camera mea. Lîngă mine stă speriat  verişorul meu Liam. Eram toată transpirată. Îmi strîing picioarele la piept şi încep să plîng  isteric.

"De ce? De ce eu?", încep să strig. " Îmi vreau fratele înapoi.", strig şi plîng şi mai tare. Liam vine si mă strînge în braţe, mîngîindu-mi spatele, încercînd să mă liniştească. După moartea fratelui meu, el s-a mutat la mine, pentru ca eu să nu stau singură. Ştiu că mă iubeşte şi ţine la mine, şi eu ţin la el, dar nimeni nu-mi va putea înlocui fratele vreodată.

"Trebuie să-l răzbun. Trebuie să aflu cine a pus la cale omorîrea lui.", spun şi-mi şterg lacrimile. Mă ridic din pat, şi mă îndrept spre ieşire.

"Unde pleci Kristy? Nu poţi merge nicăieri în aşa stare."

"Uite Liam.", mă întorc spre el. " Ştii că ţin la tine. Dar în aşa momente ştim amîndoi că este inutil să-mi spui ce să fac. Oricum nu te voi asculta.", spun şi cu asta plec. În drumul meu spre ieşire mă lovesc în cineva.

"Fato fii şi tu mai atentă.", îmi spune Luke, un timp din Liceu şi un prieten dea lui Liam. Ce tupeist. Nu-mi plac aşa băieţi.

"Băiatu, în casa mea merg pe unde vreau.", spun şi plec.

Unde merg? La cimitir. Trebuie să-mi vizitez fratele şi părinţii. Trec pe la o florărie şi cumpăr nişte trandafiri albi. Toată familia mea îi adoră, inclusiv eu.

"Bună mam, tati. Îmi pare rău că nu am venit de mult timp. Am avut unele necazuri. Dar cred că ştiţi şi voi asta.", spun şi las florile pe mormîntul acestora. "Bună frăţioare.", spun şi las şi buchetul lui de trandafiri pe mormînt. "Îmi este foarte dor de tine. Tu ştii cine te-a omorît, nu? Spune-mi şi mie. Dă-mi un semn ceva.", aştept să se întîmple ceva dar nu se întîmplă nimic. Oftez şi mă ridic." Vă iubesc pe toţi chiar dacă ma-ţi lăsat singură în lumea asta crudă.", spun şi plec. Ce să fac n-am nimic, nici cel mai mic indiciu despre cine ar putea merge vorba. Mă îndrept încet spre casă. Intru şi din living se auzeau rîsete. Super eu numai ştiu ce să fac, iar ăştia petrec. Merg la boxe şi le opresc.

"Hey.",  protestează toţi cei prezenţi. Şi prin cei prezenţi mă refer la Liam, prietenii lui, şi cîteva tîrfe din liceu pe care presupun că le-au adus pentru distracţie.

"În casa mea fac ve vreau. Vreau să dorm, şi nu vreau ca aici să fie muzica tare, ţigări, droguri, sau poliţia. Şi dacă v-o trageţi, să strîngeţi după voi, şi o faceţi în linişte. Am fost clară?", întreb şi îi scanez pe toţi cu privirea. Apoi plec. Ar trebui să mai dau pe la liceu. Nu am mai fost de-o lună. Aşa că trebuie să dorm bine în noaptea asta. Mi-am luat pijamalele mele negre. Ca toate hainele mele. În ultimul timp nuanţa asta  a pus stăpînire pe întreaga mea viaţă. Mi-am făcut un duş fierbinte. După ce am terminat, mi-am luat pijamalele pe mine. Am iesit din baie, şi am mers la balcon. Mereu am iubit să privesc stelele, la fel ca întregii mele familii. Şi acum îmi aduc aminte cînd eram mică şi mergeam cu toată familia mea la mare, iar în fiecare noapte ne uitam împreună la stele. Nu pierdeam nici o eclipsă, nici o stea care cade. Tatăl meu mereu a visat să vedem într-o zi aurora boreală. Doar că asta a rămas doar un vis. Nu a mai reuşit s-o facă şi pe asta, din cauza accidentului. Îmi este atît de dor de acele momente. După moartea părinţilor mei, eu şi fratele meu am dus obiceiul ăsta mai departe, iar acum am rămas doar eu. Doamne Louis ce dor îmi este de tine. Las cîteva lacrimi să curgă, aştept să se usuce, apoi mă întorc în camera mea. Sting toate luminile, şi mă pun în pat. Încerc să adorm, dar tot ce fac este să mă rotesc de pe o parte pe alta. Într-un sfîrşit am reuşit să adorm.