I'm a criminal

Capitolul 10

Harry continuă să-și miște buzele ferbințe peste ale mele, fără să-ți imagineze cât de aproape de moarte se află acum. Dacă, desigur, nu mi s-ar fi înmuiat genunchii, pentru că după atâta timp am nevoie de puțină afecțiune din partea unui bărbat care nu este verișorul meu. Sunt și eu, până la urmă om, cu nevoi și dorințe mai puțin ortodoxe.

"Harry...", reușesc să spun printre buzele lui înfometate, făcând-ul să mârâie și să mă strângă mai tare la pieptul lui. Sper deosebire de așteptările mele, sărutul nu este unul pervers, ci din contră moale, dulce, blând și plin de afecțiune.

Când s-a ajuns la asta? Eu lăsând-ul pe crețul iritant pe care l-aș fi ars pe rug acum ceva timp în urmă, să mă sărute

Asta este atât de greșit. Al naibii de greșit. Dar totuți atât de plăcut.

Nu pot să-mi permit luxul de a mă atașa de el, sau de oricine altcineva. Am degând să merg până la urmă pentru a face dreptate. Evident că în lupta mea pentru a-mi răzbuna fratele, voi avea mult de suferit, și primele ținte evident că vor fi persoanele cele mai dragi mie. Îmi este suficient că-l am pe Liam, și trebuie să am grijă de viața lui, nu vreau să mai implic pe nimeni.

"Ai cele mai dulci buze pe care le-am sărutat vreodată.", spune trecându-și limba peste baza inferioară, apoi peste cea superioară, deparcă s-ar fi înfruptat din cel mai delicios fruc.

"Nu cred. Dintre toate miile de buze pe care le-ai sărutat în scurta ta viață, ale mele sunt cele mai dulci. Ce onoare.", îi răspund rece, eliberându-mă din brațele lui.

"Nu au fost chiar mii, au fost doar câteva sute.", mă corectează zâmbind prostește. Neînțelegând că eu sunt prea obosită să mă lupt cu el. A fost o zi întradevăr lungă.

"Uităte bine la fața mea.", spun și afișez cea mai acră față. "Și spune-mi dacă îmi pasă."

"Cum să nu-ți pese de trecutul amoros al iubitului tău?"

Este din cauza oboselii, sau crețul ăsta chiar devine mai enervat ca târfa școlii?

"Nu ești iubitul meu.", spun în timp ce arunc surplusul de perne de pe pat.

Nu a fost o idee de loc bună să-mi pun 14 perne pe pat.

"Nu încă.", spune făcând-mi cu ochiul.

"Ce te face să crezi că eu voi vrea să iubita ta?", îl întreb după ce mă fac comodă în patul meu, care în acest moment mi se pare cel mai mare lux.

"Important este ca eu să vreau ca tu să-mi fii iubită. Restul mai puțin contează."

Scutur din cap derutată, frustrată, și extrem de obosită.

"Uite memorează fraza asta și adu-mi aminte să-ți dau o replică mâine, pentru că acum sunt prea obosită, și dacă nu vrei să ai o moarte misterioasă ar fi bine să-ți cari fundul ăla de aici, și să mă lași să dorm.", spun deja având ochii închiși, încercând să-mi găsesc o poziție comfortabilă între perne.

"S-a făcut.", se apropie și-mi lasă un sărut pe frunte, gest care mă face să mârâi dezgustată. Prea multă afecțiune face rău. "Noapte bună prințesă.", spune trăgând plapuma mai bine pe mine.

Las tot aerul din plămâni afară, lăsându-mi oasele obosite să se acomedeze în patul cald și comfortabil care mă primește cu brațele deschise Te-ai gândit vreodată la ce ralație frumoasă este între tine și patul tău? Mereu acolo, așteptândute să-i cazi în brațe, să-i plângi pe umăr, și să-ți lași secretele, pentru că, ei bine, este un loc mort. Și totuși continuăm să ne punem toată dragostea și încredere în persoane cu sefletul mai rece ca giața, care îți este alături doar pentru că așteaptă momentul potrivit pentru a te lovi pe la spate.