În Compania Morților // L.Tomlinson

Capitolul 1

Sânge...sânge peste tot. Nu pot să uit toate aceste imagini îngrozitoare. Intru în casa , încep să țip cât de tare pot spre cer şi simt că nimeni nu mă aude. Plâng cât de tare pot şi nimeni nu e lângă mine să ma țină în brațe să-mi spună că totul va fi bine, pentru că nu va mai fi niciodata bine. Mă duc repede spre mama...oh nu, nu pot să cred. Nu respiră. Cineva a împuşcat-o în cap. Simt cum lacrimile încep să curgă din ce în ce mai tare. Tatăl meu era întins lângă mama, având şi el tot un glonț în cap. Minunat,după ce tatăl meu biologic a murit de cancer, acum îl pierd şi pe acesta. Elena, sora mea este întinsă pe jos , puțin mai departe de părinții mei, cu un glonț în umăr. Stă pur şi simplu într-o baltă de sânge, fară să respire, iar eu încep sa plâng din ce în ce mai tare. Unde este Niall? Nu îl găsesc pe Niall. Mă duc la etaj, căutându-l în camera lui, într-un final auzind un plânset venind din dulap. Când am deschis dulapul, Niall plângea şi era foarte speriat. Mi-am pierdut familia la o vârstă atat de fragedă...eu aveam 16 ani atunci iar Niall avea doar 8.Restul sunt doar amintiri neplăcute, tot ceea ce contează acum este să am grija de Niall, el fiind singura mea familie.
După uriaşa pierdere pe care am avut-o eu şi cu Niall, ne-am mutat în Los Angeles la rudele tatălui nostru biologic . Credeam că va fi bine pentru noi să stăm cu ei. Îmi doream tot ce e mai bun pentru Niall în momentele acestea. Dar , în schimb, totul a decurs groaznic. Mătuşa Abby ne-a dat afara înca din prima zi. Se pare că aceasta ne ura deoarece toate bunurile familiei ne-au rămas mie şi lui Niall, iar aceasta le voia doar pentru ea şi familia ei. Neavând unde să stăm, ne-am mutat înapoi în Londra, acolo unde am locuit până sa moara tatăl nostru. Ne-am dus la vechea noastră casa, care a rămas neschimbata de mai bine de 3 ani de zile . Trebuia doar făcută puțină curățenie şi era ca nouă. Zis şi făcut.

*peste 2 ani*

*Megan povesteşte*
Alarma începe să sune cu putere în camera liniştită in care dorm. Zgomotul făcut de aceasta mă face să ies din lumea viselor. Mă ridic din pat, mă frec puțin la ochi, după care sting alarma. Primul lucru pe care îl fac este să îmi verific telefonul. Acesta indica ora 5:50. Era atât de devreme. De ce trebuie să mergem la ore atât de devreme. O să murim in ritmul ăsta ,îmi spun dupa care încep să râd. Mă ridic din pat şi mă duc în camera lui Niall să-l trezesc. Este foarte încântat că începe clasa a 5a. Tot astăzi este şi ziua lui.
-La mulți ani, Niall. Vreau să ştii că te iubesc foarte mult şi că voi fi mereu aici pentru tine la bine şi la rău ,îi spun eu, dar câteva lacrimi îi pătrund obrajii roşii. Ce s-a întâmplat dragule? Îl întreb ştergându-i lacrimile.
-Este deja a 2-a aniversare pe care o am fără să fie mami , tati şi Elena aici . În fiecare noapte mă rog să îi văd din nou, să fim ca înainte, o familie completă şi fericită. Asta e tot ce îmi doresc. Dar ştiu că asta este imposibil, spune el , lacrimile fiind din ce în ce mai puternice. Când am auzit ceea ce tocmai a spus Niall, o lacrima îmi curgea pe obraz, ştergând-o repede , înainte ca el să o vadă.
-Fii tare, Niall. Astăzi împlineşti 10 ani şi uşor-uşor devii bărbat. Trebuie să fii puternic. Sunt sigură că mama şi tata nu vor să te vadă supărat, chiar azi de ziua ta, îi spun eu, văzând cum îi apare un zâmbet uşor trist pe fată.
Ne-am dus la bucătărie pentru a mânca micul dejun, după care ne-am îmbrăcat si am alergat până la maşina, deoarece ploua puternic afara, şi nu voiam să întârziem în prima zi de şcoala.
În 10 minute deja eram la şcoala. Niall s-a întâlnit cu prietenii lui şi a plecat la ore. Eu am rămas să parchez maşina, mi-am luat geanta şi am fugit până la dulap. Când să fug spre clasă....

Oare ce se întampla cu Megan după ce pleacă de la dulap şi merge spre clasă? Oare e de bine? Oare e de rău?
Aştept comentarii ☆_☆