Capitolul 9.

35 3 4
                                    

Am ajuns acasă la doamna Malik, mulțumindu-i înca o dată că il ține pe Niall toată săptămâna la ea , urându-ne sărbători fericite după plecând spre locul în care trebuia să ne întalnim cu restul, la benzinărie.

Acolo stăteau afară la o masă Selena şi Liam, aşteptându-ne pe noi, Perrie , Harry si Marcus. Ne-am alăturat şi noi lăngă ei, comandându-ne căte o cafea pentru a ne ține treji tot drumul.

Au apărut la un moment dat şi cei 2 porumbei, Marcus fiind singurul întârziat.
-Deja a întârziat 10 minute! Spune Liam nervos, dar în acea secundă intră pe alee Marcus cu maşina. Odata ajuns şi el am urcat toți în maşini şi ne-am ținut după Liam deoarece doar Selena ştia drumul până acolo. Tot drumul am cântat piesele de la radio împreună, am povestit, am râs şi am făcut poze frumosului peisaj.

Mâine e ziua lui Louis şi trebuie să îi facem o petrecere surpriză . Le-am dat mesaje tuturor cu planurile şi am căzut de acord să o facem diseară la.00:00.

*peste 3 ore*
Intrăm pe o străduță cu multe vile şi cabane minunate. Am mers vreo 5 minute pe acea alee ajungând la ultima cabană. Era minunată, era foarte mare şi foarte diferită față de celălalte. Avea 2 etaje, era îmbrăcată în zăpada albă şi curtea era spațioasă şi frumos decorată.
Am ocupat toti cele 4 camere, eu împărțind-o cu Louis, Harry şi Perrie, Selena şi Liam, Marcus împărțind camera cu el însuşi.
Am planificat petrecera surpriza după ce Louis a plecat la magazin să cumprere băuturi pentru mâine.
-Recapitulare rapidă: Eu îl iau pe Louis la o plimbare pe alee, iar voi rămâneți să pregătiți tortul, lumânările şi cadourile. Vi-l las şi pe al meu şi ne trecem numele pe fiecare pungă, le spun eu pe un ton autoritar prietenilor mei, apoi purtându-ne natural, deoarece Louis a intrat pe uşă.

*Louis's POV*

-Louis, vreau să mergem să admirăm împrejurimile , să facem poze, te roooog, se roagă Megan de mine , eu neputând refuza-o vreodată aşa că ne-am îmbrăcat gros şi am plecat pentru o plimbare mai lungă decât mi-am imaginat.
Era deja 00:00 iar Megan m-a sărutat apăsat şoptindu-mi -La mulți ani, iubire! Am ajuns în pragul uşii şi am intrat în sufragerie. Era destul de întuneric.

*Perrie's POV*

Megan l-a luat pe Louis de aici şi ne-am apucat de pregătit. L-am căutat prin toată casa pe Marcus dar era de negăsit. Nu putea să lipsească fix cel mai bun prieten al lui Louis. Am renunțat la căutare, gândindu-mă ca Megan şi-a schimbat planurile, luându-l cu ei.
-Toți, jos! Vine Louis! Strig în şoaptă .
Pe uşă au intrat Louis şi Megan, Marcus nefiind cu ei. Ok, deja mă sperie. Când Louis a aprins becul am sărit de după canapea şi i-am cântat "Mulți ani trăiască" , Liam şi Harry venind cu tortul. I-am înmânat cadourile şi ne-am dus să tăiem tortul.

*Megan's POV*

Liam şi Harry au venit cu tortul, iar când l-am tăiat, am rămas mască! În tort era un bilețel, Louis luându-l , iar când l-a citit, aproape a leşinat.
-Louis, ce scrie pe bilet? -Louis, de ce te-ai înroşit? Îl întrebăm toți, el răspunzând foarte greu.
-Nu o să vă placă ce scrie....

MUHAHA iar suspans. Credeți că e de rău? Oare ce scrie pe bilet?

În Compania Morților // L.TomlinsonUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum