Hope

00

Porniţi melodia înainte de a citi.

**

- Doar ieşi afară şi lasă-mă în pace, m-am săturat de scuzele tale ieftine, strigă fata printre suspine.

- Hope, doar o şansă, atât îţi cer, îţi jur nu am vrut să te dezamăgesc.

- Aşa ai spus de fiecare dată, şi totuşi am ajuns aici, nu ţi-a păsat niciodată de mine, şi acum am realizat şi eu asta.

- Nu e adevărat şi tu ştii asta, ştii foarte bine că am încercat de atâtea ori să mă schimb pentru tine.

- Ai încercat pe naiba Klaus, eşti doar un mincinos, răspunse fata sarcastic.

- Hope, te rog.

- Doar ieşi, şopti fata.

Figura lui sumbră părăsi camera, îşi dădea seama că a pierdut-o, că a rănit-o prea mult. Nu înţelegea de ce nu a putut fi lângă ea, atunci când avea atâta nevoie, de ce nu era mereu acolo să îi şteargă fiecare lacrimă care îndrâznea să îi părăsească frumoşii ochi. Ştia prea bine că fiecare lacrimă, era vărsată din cauza lui, ea îl iubea, şi el o iubea, chiar dacă o rănea constant, nu îşi dorea să facă asta, doar că aşa era el, nu se putea schimba aşa uşor, chiar dacă ar fi făcut orice pentru ea. Tocmai de aia nu o putea pierde, trebuia să facă orice, să o recâştige, să îi demonstreze că acum chiar s-a schimbat, că el chiar o iubeşte.

În tot acest timp, frumoasa fată, suferea cumplit, lacrimi fierbinţi îi părăseau ochii, era dezamăgită, de ea, de Klaus, de tot! De ea că l-a crezut de atâtea ori, de el că a dat cu piciorul atâtor şanse. Ea i-a spsus să plece, dar nu vroia cu adevărat asta, se aştepta ca el să rămână acolo, să îi arate că o iubeşte, să o calmeze, aşa cum face de fiecare dată. Dacă chiar nu o iubea? Nu ar putea suporta asta, ar durea-o mai mult decât o doare acum.

Ceea ce aveau ei împreună era de neînţeles, o dragoste fragilă, uşor şi totuşi greu de îndepărtat. Poate că s-au grăbit, poate că trebuia să aibe răbdare, probabil aşa totul ar fi fost mai bine.

Au vrut o dragoste, o relaţie echilibrată, poate doar el. Ea avea nevoie de protecţie, de o iubire care să o consume. Avea nevoie de el în fiecare secundă, să fie acolo pentru ea. Un iubit protectiv, iubitor, cu care să îşi creeze un univers al lor, şi să trăiască acolo. 

Contrariile se atrag, da, dar acele lucruri care diferă îi indepărtează, în timp ce ea avea nevoie de el, el era cu prietenii, în timp ce ea şi-l dorea doar pentru ea, era nevoită să îl împartă cu alte poate chiar sute de fete. A fost cu atâtea în timp ce era cu ea, deşi ştia că o răneşte enorm, ascundea asta, nu vroia să îl preseze, să îl îndemne să plece de lângă ea, să o părăsească. Era dependentă de el, era tot ce îi mai rămăsese.

 Lumea ei se dărâma uşor cu fiecare lacrimă scursă încet, toate i se înodau sub barbă, probabil un râu a curs, şi vor mai curge multe. Acum nu mai avea pe cine să iubească, pentru cine să lupte, era gata să lupte oricând pentru el cu oricine, îl vroia doar pentru ea, dar poate el nu o vrea, dacă o vroia, rămânea lângă ea, dar nu. Acum nici nu s-a obosit să îi mai spună scuze, doar de două ori a trebuit să îi spună să plece, şi a făcut-o. A plecat, şi a părăsit-o aşa cum au făcut toţi, au plecat de lângă ea încet, nu mai avea pe nimeni, părinţii ei au părăsit-o când era mică, bunica ei, bătrâneţea a răpus-o, ajunsese la capătul puterilor, crescând-o pe ea şi pe sora ei, care acum e plecată, nici ea nu ştie unde, au trecut 2 ani de la ultima convorbire a lor. Nici el nu avea o viaţă roz, poate de asta se atrag atât de mult unul pe altul, poate de asta sunt alături unul de altul, se susţineau moral, ambii aveau un trecut urât, ambii erau părăsiţi de toţi, el nu avea pe nimeni, şi de asta se iubeau, asta era clar, dar ea în aceste momente refuza să creadă asta. Credea că dacă într-adevăr o iubea, nu pleca, stătea cu ea şi o lua în braţe. Cât îi lipseşte mama ei acum, cât ar vrea să aibe şi ea aşa ceva, să fie lângă ea să îi povestească cum poate şi ea a trecut prin ceva similar, să îi dea un sfat părintesc. Un tată, avea nevoie şi de aşa ceva care să îi spună în glumă 'Ţi-am spus eu că băieţii nu merită şanse, mai bine stai departe de ei'. Bunica ei s-a chinuit să îi fie şi mamă, şi tată şi prietenă şi tot, dar nu le putea înlocui pe toate în inima ei.

Acum vroia doar să îşi pună capăt acestei dureri mari din capul pieptului, vroia doar să adoarmă într-un somn veşnic. Sau poate nu era necesar să moară, poate doar să creeze o durere mai mare. 

Se ridică brusc, parcă fiind într-o transă, intră în micuţa baie, şi din spatele unui dulap, scoate o lamă mică ruginită, o apropie de încheietură fiind gata să îşi lase câteva răni adânci, vroia să simtă o durere mare, care să o poată acoperi pe cea din sufletul ei, atunci o atingere fierbinte, familiară o opreşte şi îi spune:

- Nu face asta, nu pentru mine, nu merit aşa ceva.

Lacrimile şi-au făcut din nou loc pe faţa ei, era fericită chiar şi aşa, el s-a întors, a venit aici pentru ea, nu a uitat-o nu a părăsit-o, poate chiar o iubea, poate chiar ţinea la ea, dar nu îi arăta asta.

______

Mda, am venit şi eu cu o carte scrisă de mine singurică, nu este fan-fiction sau ceva de genul, pur şi simplu aşa mi-am imaginat personajele. Ideea mi-a venit de la melodia pe care o aveţi în dreapta.

Vreau să le mulţumesc lui @Madda2, @_endless, @aristeea şi lui @Dirtysoul_xD care m-au ajutat enorm şi m-au încurajat să postez.