Hope

14

Klaus POV.

De ce trebuia să strice chiar acum tot? De ce trebuia să tragă concluzii pripite? Cum poate crede că nu sunt fericit, când fericirea mea e numai lângă ea?Să îi spun adio a fost cel mai dureros lucru pentru mine. De la moartea mamei nu m-am mai simţit atât de rău, de nervos pe cineva. Sunt furios pe ea, sunt atât de furios că pentru prima dată în viaţă eram fericit şi ea a decis să ia asta. A decis să mă părăsească, să îmi ia ultima speranţă la o viaţă mai bună. Sunt mai rău decât o fată acum. Mă urăsc pentru că am rănit-o de atâtea ori. Mă urăsc pentru că nu i-am arătat de mult cum sunt cu adevărat. Dacă ar fi ştiut că eu o iubesc atât de mult sunt sigur că nu ar fi plecat. Am rănit-o în seara asta. I-am spus vorbe pline de ură, mi-a spus să mă opresc, dar am continuat.

Am plecat de lângă ea şi am pornit în căutarea lui Jade. Stătea pe canapea alături de nişte tipi care probabil abia aşteptau să o convingă să le intre în pat. Mă amuză faptul că ei chiar cred că o vor convinge. Jade este prea deşteaptă pentru a se lăsa uşor. E seducătoare şi te poate păcăli uşor, dar îţi trage clapa imediat. E una dintre cele mai mari provocări de pe aici. Ia destul de mult să o convingi că meriţi să o atingi. Eu am fost primul pentru ea şi nici nu a trebuit să o rog, s-a apropiat singură de mine deşi ştia că nu o să ţină. Ştiu că mereu a avut o slăbiciune pentru mine, dar niciodată nu mi-a păsat. Mereu am văzut-o doar pe Hope, restul fetelor, erau doar distracţii. Am pornit nervos spre ea şi i-am împins pe cei trei visători la o parte. I-am cuprins închieietura  strâns şi am tras-o spre mine. 

- Ce faci idiotule? Lasă-mă! spune ţâfnoasă.

- Taci dracului din gură Jade! mârâi.

Am tras-o spre scări, dar atunci s-a oprit uitându-se sfidător la mine. Mereu avea privirea aia care îi făcea pe oameni să intre în pământ de ruşine sau spaimă. Era mereu pregătită şi dacă nu, avea arma ei secretă. Kevin!

- Dacă nu îmi dai drumul îl strig pe Kevin!

- Îmi pasă? spun sarcastic. 

Crede că fratele ei îi poate rezolva toate problemele, dar Kevin nu ar îndrăzni să se atingă de un fir de păr din capul meu, eu în schimb îl pot bate cu ochii închisi. Nu îmi e frică de el, nu îmi e frică de nimeni.

- O să te bată, ştii ce poate face pentru mine!

Kevin bate pe oricine se apropie de surioara lui mai mică, aparent neajutorată. Nu pot spune că prietenul meu nu e deloc sfidător. Are o atitudine de badboy ce îi speri pe mulţi.

- O să îşi ia bătaie! Ştii că pot să îl bat cu o mână legată la spate. Acum mişcă, dacă nu vrei să merg să îl bat acum ca să te linişteşti!

S-a uitat nervoasă la mine, apoi a început să meargă. Am urcat scările şi a intrat în prima cameră de la etaj. 

- Spune-mi de ce m-ai târât până aici! spune evident nervoasă.

- Ce dracu' i-ai spus lui Hope? 

- Adevărul!

- I-ai spus despre...

- Nu! Nu fi prostuţ, nu aş spune aia nimănui.

- Atunci ce i-ai spus? 

- Destul cât să îşi dea seama că nu eşti fericit! Recunoaşte că aşa e! îmi spune cu privirea ei de: ştiu-mai-bine-decât-tine.

- Eşti atât de stupidă în momentul ăsta, nu îţi închipui! De ce voi fetele aveţi impresia că ştiţi totul? Nu ştii nimic şi nici nu ai ştiut vreodată! Nu ştii ce simt eu pentru Hope, nu ştii ce înseamnă pentru mine! ţip.