Hope

07

- Haide Hope, nu îmi face asta, nici nu ştii ce s-a întâmplat, îmi spune cu ochii rugători.

- Nu vreau să ştiu ce s-a întâmplat, nu poţi nega nimic, eram acolo, am văzut-o pe blonda drăguţă în braţele tale, explică asta! Nu poţi! V-aţi distrat măcar, căci totuşi, abia acum ajungeai acasă tu, şi aşteptai ca eu să te aştept cu braţele deschise ca şi cum nimic nu ar fi neobişnuit că nu ai venit o noapte acasă şi ai plecat ca un fulger dintr-un lucru stupid.

- Să îmi citeşti mesajele nu e tocmai cel mai inteligent lucru nici din partea ta, mârâie.

- Huh, şi când mă gândesc că îmi părea atât de rău că te-am supărat, venisem să îmi cer scuze că am făcut ceva stupid, dar tu erai deja împăcat, spun sarcastic.

- Frate, las-o să îşi pună gândurile în ordine, ce crezi că rezolvi dacă vii aici şi mă baţi pe mine? Nimic! Crezi că dacă aş vrea nu te-aş putea face una cu pământul? O fac uşor Klaus, dar ai rănit-o destul pe Hope, şi nu vreau să o fac acum să te adune de pe jos! spune Jace nervos, ridicându-se de pe jos.

- Tu ar trebui să taci dracului din gură Jace, dacă nu vrei să te omor eu cu mâna mea!

Faţa lui Klaus era vizibil nervoasă, ochii săi verzi ca smaraldul erau acum întunecaţi, plini de ură şi tristeţe, dar Jace nu părea prea afectat de faptul că fratele său tocmai avea nervii întinşi la maxim, din contră îl priveşte cu indiferenţă, de parcă nu ar fi impresionat de ceea ce încearcă să arate Klaus. Probabil pentru că îşi cunoaşte fratele, îi ştie slăbiciunile, sau poate doar crede că nu îi poate face nimic.

Mă simt trădată, părăsită, minţită, dar totodată iubită. Şi nu înţeleg de ce. De ce a venit aici după mine? De ce dacă nu mă iubeşte, sau o face? De ce tot timpul se întoarce după mine?

Pumnul lui face contact cu peretele dur, dar care nu rezistă sub forţa lui şi o gaură se formează în locul în care Klaus a lovit cu atâta putere.

- Jace, ieşi afară şi lasă-mă să vorbesc cu Hope singur! mârâie.

- Fac asta doar dacă Hope mi-o spune, venind din partea ta, e ca de obicei, nimic! îi răspunde Jace indiferent.

- Jace, mă descurc singură, oricum nu va rezolva nimic cu discuţia asta!

Am spus adevărul, nu va rezolva nimic. Chiar dacă fiecare bucăţică din corpul meu îmi spune să îl iert, să mă duc acolo să îl sărut, să ascult tot ce spune şi să cred. Dar acum trebuie să fiu tare şi să îmi ascult mintea, trebuie să gândesc clar şi să nu mă mai las dusă de val. Trebuie să arăt că nu sunt jucăria lui şi să îl fac să înţeleagă că s-a terminat, chiar dacă nici eu nu vreau să înţeleg asta, pentru că efectiv nu vreau să se termine.

Vreau doar să termin suferinţa asta şi să găsesc acea persoană specială care să mă facă să mă simt iubită, împlinită. Vreau în viaţa mea o persoană să mă aprecieze pentru ceea ce sunt, să mă iubească şi să mă respecte, pentru că eu una asta pot face.

Jace părăseşte neîncrezător camera şi îmi face semn să am grijă, iar eu dau afirmativ din cap. După ce rămânem singuri total în cameră, Klaus se apropie brusc de mine, îmi pune mâinile pe şolduri şi mă izbeşte puţin cam tare de perete. Îşi baga capul în scobitura gâtului meu şi îmi spune:

- Te rog dă-mi o şansă să explic tot, promit că o să vezi, a fost doar o confuzie.

Vocea lui era caldă şi plină de emoţie, dar trebuia să fiu tare, nu puteam trece din nou aşa uşor peste asta, nu cum o fac de obicei, se vede că e obişnuit să fie iertat aşa uşor până acum, astfel încât acum nu poate accepta că nu este iertat şi nu renunţă.

- Nu pot, chiar nu mai pot să ţin pasul cu toate ieşirile tale, cu tot! spun împingându-l uşor de pe mine, dar în zadar corpul lui puternic şi bine lucra nici măcar nu se clintea sub forţa mea minusculă.

- Te rog, spune în timp ce îmi plasează un sărut sub ureche.

Se juca cu nervii mei acum ştia că de fiecare dată când mă atingea simţeam mii de fiori traversându-mi corpul. Fluturaşii din stomac îşi făceau imediat apariţia, iar acum simţeam o grădină zoologică nu doar câţiva.

- De ce îmi faci asta? reuşesc să spun într-un final?

- Acum ce mai fac Hope? La dracu' vreau doar o şansă să explic, nu am făcut nimic de data asta şi asta mă enervează al naibii de tare! spune lovind peretele cu putere chiar lângă capul meu.

Sunetul puternic m-a speriat îngrozitor, iar acum îmi era teamă să nu cumva să mă lovească şi pe mine. Respiraţia mea era sacadată, iar lacrimile îmi inundau ochii, dar nu vroiam să le las să cadă.

Şi-a dat seama că m-a speriat şi îşi pune mâna mare pe obrazul meu mângâindu-l încet cu degetul mare. Îşi lipeşte fruntea de a mea şi îmi şopteşte un 'Îmi pare rău'.

- Nu mai face asta, ok? M-am săturat, faci aceleaşi lucruri, eşti acelaşi Klaus la naiba! spun după ce îmi revin din şoc.

Nu credeam că îl voi vedea pe Klaus vreodată, aşa... violent, nervos. O parte din mine îmi spune să îl ascult căci poate spune adevărul, iar cealaltă strigă ca nebuna că el nu va spune niciodată adevărul, că va fi mereu aceeaşi persoană mincinoasă şi egoistă. Dar dacă ar fi egoist de ce ar veni mereu după mine.

- Dacă eram aceeaşi persoană te lăsam naiba şi nu mă mai întorceam niciodată după tine!

- Şi înainte o făceai, asta nu schimbă nimic!

- Îţi place aşa mult să mă contrazici Hope, aşa-i? Îţi place aşa mult să fii victimă şi să dramatizezi totul, nu? îmi spune sarcastic.

- Tu ai probleme grave Klaus, eu dramatizez, la naiba? De ce ai mai venit după mine, dacă eu dramazizez totul şi sunt victimă? De ce? Sunt foarte curioasă de asta... şi de ce ai stat cu una ca mine aproape un an, dar stai, aşa e nu ai fost doar cu mine, erai foarte satisfăcut de altele, nu?

- Ai terminat discursul?

- De ce dracu' nu mă laşi în pace? ţip.

- Pentru că te iubesc! Eşti mulţumită? O fac al naibii de mult şi fără tine sunt gol, înţelegi? Nu pot să mă uit la viitor şi să nu te văd acolo, nu pot să îmi închipui cum ar fi fără tine, nu pot face asta! ţipă.

- Atunci obişnuieşte-te pentru că eu nu pot ţine pasul cu tine şi chiar nu vreau să o fac.

- Nici eu nu mă pot obişnui cu acest gând şi o să fac orice să îţi demonstrez asta!

__________

Salut! Păi în primul rând îmi pare rău că am postat aşa de târziu, dar am avut calculatorul stricat şi nu am avut decât un laptop fără diacritice care se mişca mai rău ca un melc, pentru că am avut un talent mare la stricat şi am spus la revedre şi laptopului meu...

Acest capitol iniţial era mult mai lung, dar azi în timp ce îl finalizam mi s-a luat curentul şi nu am avut salvat decât câteva rânduri scrise din el.

Am luat-o de la capăt, dar nu a ieşit la fel, mna.

Mă voi chinui să postez mai des în vacanţă şi să scriu mult înainte capitolele în ciorne, astfel încât să postez la timp în timpul şcolii.

Îmi cer scuze...

Pupici şi chiar vreau să ştiu părerile voastre despre acest capitol.