Hope

15

Narator POV.

Cu inima frântă şi cu un milion de gânduri umplându-i mintea, frumosul cârlionţat cu ochii verzi, a căzut într-un somn adânc, suspinând, gândindu-se la ceea ce tocmai a pierdut. A pierdut prima persoană cu adevărat importantă din viaţa lui. Persoana pe care ar fi fost în stare să o apere cu propria viaţă, ce i-a arătat adevăratul sens al vieţii, ce i-a arătat calea spre fericire, ce l-a învăţat cu adevărat ce este iubirea. O fată simplă, genul ăla de fată pe care nu o remarci sub nici o formă. Frumoasă din cale-afară, totuşi. Ochii ciocolatii, îţi inspirau sinceritate, bunătate, puritate. Te privea odată şi îţi făcea inima să o ia la goană, te prindea în vraja ei şi apoi nu îţi mai dădea drumul niciodată. Speranţă. Te făcea să speri că vei fii suficient de bun pentru ea, că te vei ridica la standardele ei, să speri că nu o vei răni niciodată, pentru că dacă ai face asta, i-ai dărâma universul. Un univers clădit din suferinţă, singurătate şi tristeţe.

În cealaltă parte, nici micuţa Hope nu se simte în largul ei. Inima îi spune că a făcut cea mai mare greşeală pe care o putea face vreodată, dar creierul îi spunea că a făcut alegerea corectă, că el e mai fericit aşa, că ea era tristeţea din viaţa lui. Jace a adormit cu un pahar de alcool în mână stând pe fotoliul inconfortabil, încercând să o facă să se simtă mai bine. Dar cu ce rost? Universul ei, era acum prăbuşit. Nimeni nu îl poate înlocui pe frumosul băiat cu ochi verzi pe care l-a alungat fără să clipească din viaţa ei. Îi era dor, dor de zâmbetul lui, şi momentul acela când gropiţele frumoase îşi făceau apariţia, de râsul lui colorat, care i se părea fiind cel mai frumos sunet pe care îl putea auzi. Dor de momentele când era supărată şi el venea pur şi simplu şi o strângea la pieptul lui, mirosul lui frums invadându-i nărlie. Îi era dor de tot ceea ce ţine de persoana lui. Îl voia aici, lângă ea, voia să îi spună că îl iubeşte, că îi pare rău pentru ce a făcut, dar era prea târziu, îl pierduse şi odată cu el pierduse singurul ei motiv de fericire.

Telefonul ei suna din nou, spera să fie de el, îşi jură că de data asta o să îi răspundă. Însă de această dată un număr privat îşi face apariţia pe ecranul telefonului. Se duce repede în bucătărie, pentru a nu îl trezi pe Jace şi apasă pe butonul verde.

- Alo? spune curioasă.

- Uitasem ce voce dulce ai, scumpo, se aude o voce bărbătească de partea cealaltă.

- Mike? Tu eşti?

- Mă bucur că mi-ai recunoscut vocea. Eşti aşa frumoasă când eşti confuză. Ai plâns cumva?

Priveşte alarmată pe geamul mare al bucătăriei însă nici urmă de Mike.

- Tu mă vezi? întreabă nervoasă, încercând să îşi ascundă neliniştea.

- Te-am întrebat dacă ai plâns? Nu fii morocănoasă!

- Mike, nu am chef de tine! spune ţâfnoasă.

- Da, am auzit ce s-a întâmplat. Săracul băiat, l-ai cam supărat, vezi să nu-şi taie venele, aţi avea ceva în comun aşa.

În momentul acela putea să îşi simtă cum sângele îi curge alert prin vene si cum furia se instalează în corpul ei. Nu avea nici un drept să se intereseze de viaţa ei şi cu atât mai puţin să îi aducă aminte de greşelile pe care le-a făcut, iar Klaus nu era treaba lui sub nici o formă.

- De unde ştii? De ce nu îmi dai pace, de ce nu îţi vezi de viaţa ta?

- Oh, poveste lungă, scumpo...

- Spune dracului odată Mike! Dacă nu îţi inchid.

- Vrei să îţi spun că Jade şi creţul şi-au tras-o după ce v-aţi despărţit, sau de unde ştiu că v-aţi despărţit? Presupun că pe a doua şi de prima nu trebuia să menţionez. Ups. Dacă tot am fost direct, ei bine eu am învăţat-o pe Jade ce să îţi spună, tu te-ai despărţit de Făt-Frumos, iar ea a obţinut ce a vrut. Înţelege odată, Hope că eu te cunosc mai bine ca oricine, ştiu ce butoane să apăs, pot să te manipulez, pot face orice vreau eu din tine, şi pe deasupra am şi relaţiile necesare să îţi distrug şi iubiţelul şi relaţia voastră de rahat.