Stau.
De trei zile zac pe această faţă de masă înflorată.
M-a uitat aici, după ce m-a chinuit
câteva minute care pentru mine au părut ani.
S-a uitat cu jind la brânza mea,
la sosul de usturoi, la smântână...
M-a abuzat, iar apoi m-a lăsat să putrezesc
singur, neavând cu cine să-mi împart
suferinţa.
Din rană-mi curge smântâna şi simt
că în curând voi muri...
Deja îmi imaginez totul:
mă voi întări, smântâna se va strica,
brânza nu va mai fi comestibilă.
O, vai! Ce-am făcut să merit asta?
Sunt un biet langoş nevinovat,
rănit mortal...
Langozeule, ascultă-mi rugăciunea
şi trimite pe cineva care să îmi
curme durerea şi să înşface din
mine aşa cum copilul de acum câteva zile
înşfăca din shaorma aceea.
Dă-mi putere, iar când voi ajunge
în paradisul tău,
mă voi scălda în ulei şi voi dansa
în ploaia de telemea.
Dacă totuşi crezi că nu sunt vrednic de împărăţia ta,
îndură-te şi trimite-l pe blestematul meu călău
peste câteva zile, înfometat.
Mă voi ruga să aibă indigestie!
