Jocuri Murdare - Volumul I

Despartirea

     Vine un moment in viata cand inveti ce inseamna dezamagirea, descoperi sentimentul dur si rece al tradari si te confrunti cu idea ca in viata nimic nu poate dura o vesnicie. Mai devreme sau mai tarziu realitatea te va lovi brutal, zbuciumandu-ti intreaga lume si inainte sa-ti dai seama inevitabilul se va produce. Momentul se depaseste incet, cu grija in aceasi ordine de idei cu cea a conceptului: “timpul vindeca tot” si inainte sa-ti dai seama vei afla ca in spatele acestei afirmati se ascunde o mare minciuna.

     In cazul meu, timpul nu a participat niciodata la procesul de cicatrizare. Durerea a fost intodeauna acolo, iesind la iveala de nenumarate ori impiedicandu-ma in acelasi timp sa repet eroarea din trecut si nu pot sa-mi dau seama cand am inceput s-o ignor. Cert e ca acum se raspandeste in interiorul meu, divizandu-se precum o celula canceroasa, care in tot acest timp s-a raspandit in tacere.

     Dupa ce depasesti perioada dura si rece a liceului, incepi sa crezi ca viata nu poate fi mai nedreapta ca atunci. Insa iata ca aceasta are propriul fel enervant prin care sa-ti demonstreze cat de rau te poti insela.

     Fara a scoate un sunet, m-am asezat pe cel mai aproapiat scaun, constatand ca picioarele mele si-au pierdut brusc capacitatea de a-mi sustine corpul. Tacerea in care se desfasura situatia era sufocanta, asa ca m-am straduit sa-mi mentin ritmul cardiac cat mai bine. Cu cat asteptam mai mult, cu atat avea mai mult timp sa nascoceasca ceva si din nefericire asta asteptam si eu. Ii simteam privirea fixata asupra mea si cumva acest lucru imi facea trupul mult mai slab decat era de fapt.

- Sper ca premiul a fost pe masura, i-am reproasat ridicand in cele din urma ochii spre el.

     M-am blocat cand mi-am vazut reflexia in privirea sa si am rupt contactul vizual imediat. L-am auzit apropiindu-se si mi-am infrant dorinta de-al privi. Impactul provocat de demascarea ticalosului m-a scuturat destul de tare si inainte sa-mi dau seama ochii mei se inundasera cu lacrimi. Abia i-am simtit degetele reci pe obrazul meu cand a venit langa mine.

- Am fost doar un joc in tot acest timp? am spus impingandu-l. Cum ai putut? Si mai important, de ce?

     Imi auzeam glasul cum se stingea de fiecare data cand incheiam o propozitie. A continuat sa stea in fata mea in tot acest timp fara sa se miste. Eram incapabila sa-l privesc. Acest lucru accelera furia si dezamagirea care se exstinsese in mine. Uram faptul ca stateam in fata lui aratandu-i ceea ce probabil ar fi vrut sa vada de la inceput: vulnerabilitate. M-am ridicat in picioare, adunandu-mi ceea ce imi mai ramasese din demnitate si totodata mi-am strans puteriile care mi-au mai ramas. Nu eram sigura pe mine, dar lacrimile s-au oprit iar dupa ce  mi-am sters ochii iritati am putut vedea mai bine. Fara sa incerc sa deduc expresia de pe chipul lui, mi-am strans mainile la piept, stiind ca orice ar fi urmat sa-mi spuna, aveam sa iau aceasi decizie.

- Imi dau seama ca asta nu suna bine oricum ai lua-o si imi pare rau ca ai fost nevoita sa auzi asta, spuse in cele din urma.

- Nu suna bine? am spus pe un ton mult mai ridicat simtind cum imi pierd cumpatul. Cu alte cuvinte, ceea nu pot stii, nu ma poate rani, inchei putin mai calma. M-ai luat de proasta, te-ai jucat cu mine in tot acest timp si ce e si mai rau e faptul ca nici nu aveai de gand sa-mi spui. Pana cand aveai sa-ti continui jocul?

- Nu e un joc. A fost, dar dupa prima seara petrecuta impreuna am luat totul mult mai in serios. Crede-ma Alexis, ceea ce a inceput ca un joc a devenit mai mult decat crezi.

- Da, as fi proasta daca te-as crede si acum. Te rog sa pleci cat mai repede. Nu e nimic ce ai putea sa-mi spui pentru a ma face sa uit ceea ce s-a intamplat. Din fericire pentru mine am fost la locul si momentul potrivit.

- Chiar nu ti-ai dat seama de ceea ce simt pentru tine in tot acest timp? Chiar crezi ca te-as fi prezentat familiei mele daca ma jucam cu tine, crezi ca as mai fi aici tocmai din L.A? Ca sa ce? Daca as fi avut nevoie de sex l-as fi putut gasi intre picioarele oricui. Dar nu caut asta. Sunt aici pentru a te vedea pe tine, Alexis. Ceea ce ai auzit tu au fost doar franturi din conversatie. Lasa-ma sa lamuresc situatia.

- E prea tarziu sa-ti mai susti orice fel de afirmatie. Cum as putea sa mai cred ceva din ce-mi spui acum dupa ce am auzit totul? S-a terminat.

     Chiar si eu am sesizat cat de ciudat suna aceste cuvinte venite din partea mea.

- Pleaca, am spus ferm stapanindu-mi emotiile care ma copleseau din nou.

     Am iesit din camera, rasturnand in acelasi timp scaunul pe care statusem, acordandu-i suficient timp pentru a-si impacheta lucruriile, astfel incat sa plece fara a ne intersecta din nou.

- Alexis!

     Nu-mi recunosteam propriul nume atunci cand venea din partea lui. Cu cat ma straduiam mai mult sa par puternica, indiferenta si rationala cu atat devenea mai greu. Ceea ce m-ar fi ajutat in acel moment ar fi fost sa nu-l mai vad, caci ca de fiecare data cand eram impreuna prezenta lui ma tulbura iremediabil.

     Am coborat scarile incet, ignorandu-mi propriile ganduri incurcate. M-am oprit abia cand am ajuns in barul de la parterul hotelului. M-am cocotat pe primul scaun pe care l-am vazut liber si dupa ce am schimbat un sir de replici amabile cu barmanul, mi-am asteptat paharul zambind cu ironie in fata situatiei. L-am golit imediat ce mi-a fost pus in fata, continuand pana cand tot ce-am mai simtit a fost arsura provocata de alcool de-a lungul gatului meu. Toata intensitatea simtita mai devreme s-a retras undeva intr-un loc ascuns .. pentru un moment. Alcoolul imi indusese cu succes o stare de amorteala placuta. Intr-un fel ciudat ma simteam bine avand in vedere circumstantele respective.

     Pe masura ce timpul trecea, totul se risipea in ceata. Cu cat deveneam mai ametita, cu atat mai repede uitam de viata mea petrecuta cu Dylan Collins. Tot ce-mi doream era un somn profund din care sa ma trezesc si sa realizez ca nu-l cunoscusem niciodata si nimic din tot ceea ce se intamplase nu fusese real. As fi vrut sa pot incheia seara ca orice alta femeie de varsta mea. Sa atrag un strain chipes in patul meu si sa-l tin langa mine atat cat inima mea ranita avea nevoie, insa stiam ca a doua zi aveam sa ma simt rusinata si dezamagita de propria persoana. Cand mi-am atins limitele m-am retras in apartamentul meu, hotarand ca e mai bine sa urc scarile pentru a evita orice chip intalnit in lift. Adevarul era ca trageam de timp, pentru ca totodata incercam sa aman momentul intoarcerii mele, de teama ca m-as putea speria de ce as gasi.

     Cand m-am intors toate lucrurile lui disparusera. Tot ce am facut a fost sa ma arunc in pat epuizata si sa adorm plangand simtind in acelasi timp un gust amar datorat faptului ca plecase mult prea usor.

***

     Dimineata urmatoare a fost umpluta de o durere de cap specifica mahmurelii. Auzeam ploaia in geam si desi eram constienta ca ar trebui sa ma ridic din pat, am ales sa strang asternuturile in jurul meu atata timp cat durerea de cap se incaptana sa nu cedeze. Imi doream sa continui sa lenevesc in pat asa cum vazusem de mult ori ca fac in filme actritele cand sunt parasite, desi eu una nu abordasem niciodata acest stil in vreunul din scenariile mele. Fara prea mult chef, m-am ridicat stiind ca asta nu era felul in care mi-ar fi placut sa-mi petrec ziua. Desi suna foarte tentant, trebuia sa-mi las pijamalele confortabile, sa-mi aman planurile de a urmarit filme proaste intreaga dimineata si sa-mi inec amarul in mancare nesanatoasa si cola. Desi nu intelegeam de ce unele femei prefera sa faca asta, eu mi-am gasit o farama de entuziasm ascunsa. Stiam ca odata cu terminarea filmului puteam sa-mi iau o vacant si daca la inceput aceasta idee nu ma incantase prea tare, acum mi se parea din ce in ce mai buna.

      Dupa ce am refuzat sa-mi plang de mila, visand la un partener de viata mai bun decat Dylan, mi-am revigorat corpul cu un dus fierbinte, m-am imbracat simtind brusc o dorinta intensa de a-mi umple timpul libera cu munca solicitanta de pe platou. Nu stiam ce factor determinase aceasta schimbare, dar aveam de gand sa provit de el atata timp cat persista.

     Am parasit apartamentul in graba, uitand cu desavarsire pelerina de ploaie sau umbrella, asa ca am fost nevoita sa indur pedeapsa naturii. Din fericire pentru mine, nu a trebuit sa astept un taxi prea mult timp, asa ca de indata ce am vazut unul liber m-am urcat, idicandu-i locul dorit. Speram ca Rachel fusese destul de inteligenta sa-mi aduca un termos cu cafea, pentru ca putina energie in plus nu mi-ar fi stricat.

     Cand taxiul a oprit in fata sediului firmei noastre din Londra, am sarit din masina fara sa mai iau restul inapoi, fiind brusc cuprinsa de o dorinta de a vorbi cu Robert. Nu stiam cat avea sa ma tina acest impuls, dar speram eu, destul de mult cat sa-l gasesc. Din fericire pentru mine, se intampla sa ma astepte chiar in fata usilor rulante de la intrare.

     Mi-a zambit politicos, facandu-mi semn sa ma grabesc, iar eu am alergat cat am putut de tare, ignorand baltiile prin care treceam, fara sa-mi mai pese de cat de tare se udase parul meu si cat de ciufulit avea sa arate mai tarziu.