Jocuri Murdare - Volumul I

Revedere

     Am clipit de mai multe ori, incerand sa-mi obisnuiesc ochii cu intunericul din incapere,  asteptand ca imaginea tavanului sa se clarifice. Ma simteam ametita si epuizata, fiecare miscare pe care o faceam devenind un efort mult prea mare. Desi ferestrele erau acoperite, reuseam sa deslusesc zgomotul slab al unei ploi usoare, iar din camera alaturata se auzeau susoteli slabe pe care nu le puteam interpreta. Am hotarat sa astept, caci pentru mine era cea mai buna obtiune din moment ce eforul fizic nu era una din variante.

     La scurt timp am auzit usa apartamentului deschizandu-se, urmatata apoi de acel “click” pe care il facea cand se inchidea. O pereche de pasi a inceput sa se apropie de dormitor, iar eu m-am pomenit ca imi tin respiratia, pana cand vizitatorul si-a facut aparitia. Am expirat zgomotos cand l-am vazut pe Dylan si m-am ridicat in fund, regretand aproape imediat, caci miscarea brusca imi provocase o migrena. I-am zambit slab si am vazut ca la randul sau s-a fortat sa ridice colturile buzelor. Chiar daca nu parea real, ceva din zambetul sau ma linistea. Probabil ca nu voi reusi sa-mi dau seama niciodata cum putea sa faca asta.

     In jurul sau plutea nelipsitul fum de tigara, din care a tras cu lacomie. Avea parul ciufulit in acelasi stil cu care ma obisnuisem, iar in jurul ochilor ii aparusera cearcane. Lumina slaba din dormitor proiecta umbre pe fata sa, facandu-mi aprope imposibil sa deslusesc expresia chipului sau. Cumva stiam ca nu e prea fericit, iar atunci am simtit cum imi apare un nod in gat. Am continuat sa-mi tin respiratia, nefiind capabila sa initiez o conversatie si l-am urmarit cum se aseaza pe marginea patului, intinzand mana spre scrumiera de sticla aflata pe noptierea din dreptul capului meu.

- Ce faci aici? am zis intr-un final simtind un gust amar in gura.

- Nu te bucuri sa ma vezi? intreba pe un ton plin de jovialitate, iar atunci am luat prima gura de aer.

- Stii bine ca ma bucur sa te vad, am aduagat repede, doar ca nu ma asteptam sa-ti faci timp pentru o vizita.

- Mi-ai parut nelinisita seara trecuta cand m-ai sunat, imi raspunse continuand sa traga din tigara, asa ca m-am urcat in avion si am venit.

     Am zambit recunoscatoare, simtindu-ma invaluita de un val de caldura.

- Ce s-a intamplat acolo? ma intreba in cele din urma.

- La ce te referi? am raspuns incurcata.

     M-a studiat cateva secunde in linisite.

- Probabil ca ai exagerat cu munca, ca de obicei, isi raspunse tot el la intrebare.

- Nu e adevarat, am sarit repede. Stii si tu la fel de bine ca mine ca in ultima vreme nu am manifestat aproape niciun interes pentru munca mea. Am lasat totul pe seama altora, deci chiar nu am dreptul sa ma plang ca as fi obosita, am incheiat tragandu-mi patura pana sub gat.

- Te simiti bine, domnisoara Harrison? intreba studiindu-ma si mai atent de aceasta data. Te comporti mai ciudat decat de obicei.

- Ti se pare. Nu am dormit prea bine in ultima vreme. Cred ca e din cauza fusului oral. Nu trebuie sa te ingrijorezi.

     Am ramas cateva clipe in linisite, timp in care el inca ma tinutuia cu privirea sa, iar eu evitam cu vinovatie sa-mi ridic ochii. Se ridica cand auzi o bataie in usa, care fu aproape inperceptabila pentru urechiile mele. L-am urmarit cum iese din camera, continuand sa mentin tacerea. Am ramas nemiscata pana in clipa in care s-a intors fiind insotit de Robert si Vanessa.

- Alexis ! exclama aceasta agatandu-se de gatul meu. Mi-am facut atat de multe griji cand am aflat ca a trebuit sa pleci din cauza ca nu te simteai bine.

     Ii tremura glasul si parea cu adevarat ingrijorata, dar cunosteam destul de bine talentul actoricesc al acesteia, asa ca nu eram prea sigura daca sa o cred sau nu. Ceea ce ma ingrijora cel mai mult era faptul ca Robert si Dylan se aflau in aceasi camera, ceea ce facea ca sentimentul de vinovatie sa se intensifice. Incercam sa-mi ascund nelinistea, asa ca m-am gandit sa continui jocul Vanessei.