Jocuri Murdare - Volumul I

Robert Clark

     Era uimitor cum reuseau asternuturile lui Dylan sa pastreze caldura corpului sau, chiar si atunci cand el nu mai era langa mine. Il simteam aproape, ca si cum nu parasise niciodata incaperea si inainte sa-mi dau seama ce se petrece cu adevarat era mult prea tarziu.

     Mi-am intins mana in partea stanga, cautand orbeste ceva sau mai bine spus pe cineva si am ridicat capul dezmagita, constatand ca numai eu ramasese infasurata in patura aceea pufoasa. M-am ridicat incet, incercand sa ma dezmeticesc, aruncand o privire telefonului meu, ce parea ca nu avea niciun apel sau mesaj ratat. Era inca dimineata, iar afara se auzeau noii stropi de ploaie ce se reversau pe pamanat in perdele fine de apa ce pareau ca nu se mai opresc.  Era o vreme neobisnuita pentru orasul acesta, dar destul de placuta, aducand cu ea un val de liniste sufleteasca si trupeasca.

     Am pus pe mine o camasa de-a lui, tragand in piept mirosul familiar, parfumul sau scump amestecat cu un iz slab de tutun, putin sex si club, simtindu-ma ca una dintre actritele filmelor al carui scenariu-l scrisesem. Se simtea bine pe corp, avand o textura fina sau pur si simplu era ideea ca aveam pe mine ceva ce-i apartinea. Mi-am tarat picioarele lenese spre bucatarie, incercand sa-mi netezesc parul mult prea ciufulit. Spre surpinderea mea, am avut deosebita placere sa-l gasesc acolo, langa fereastra, privind dezlantuirea naturii, fumandu-si nelipsita tigara. Purta un costum negru, cu o camasa alba bine apretata. O surpriza placuta, deoarece nu-l mai vazusem in aceasta ipostaza niciodata si nu am putu sa nu-i zambesc, vazand cat de bine i se potriveste acest stil.

     M-am apropiat de el in liniste, stiind ca imi vazuse refexia dezordonata in geam si l-am luat in brate, sprijinindu-mi capul de omoplatii sai. Nu stiam de ce facusem acest gest, dar se simtea bine si pentru cateva minute voiam sa stau acolo si sa ma bucur de acest moment. Am inchis ochii, simuland un somn, simtindu-ma brusc molesita si obosita.

- Pleci undeva? am intrebat dorind sa-i aud glasul.

- Da, spuse intorcandu-se spre mine.

     Isi infasura bratele in jurul taliei mele, oferindu-mi ocazia sa-mi odihnesc capul pe pieptul sau ferm. Am simtit un sarut pe crestet si mi-am ridicat capul spre el, tuguindu-mi buzele, asteptandu-mi salutul de dimineata care nu intarzie sa apara. Cand ne despartiram, i-am descheiat sacoul, apretand cu palmele niste cute invizibile de pe camasa lui alba.

- Iti sta mai bine asa, i-am spus zambindu-i.

- Ai fi o sotie buna, imi sopti la ureche, trimitand prin corpul meu impulsuri electrice care imi ridicara parul de pe ceafa.

     Trecu pe langa mine, ciufulindu-mi parul. L-am urmat, incercand sa inlatura rigiditatea si raceala care-l cuprinsese, care il facu pe Dylan din noaptea trecuta sa se piarda undeva intre seara trecuta si dimineata.

- Stii, cand te vei intoarce acasa eu nu o sa mai fiu aici, am spus urmarindu-l cum isi strange lucrurile inainte sa iasa pe usa.

     Se intoarse spre mine afisand o figura nedumerita, dar in acelasi timp trista, fapt care ma facu sa adug:

- Sa nu crezi ca as fi suparata, intr-un fel sau altul, doar ca am mult de lucru la noul scenariu pe care domnul Yin vrea sa-l fac.

     Muschii de pe fata lui se relaxara.

- Atunci voi veni eu la tine ... cand voi termina.

- Sa termini, ce?

- Cat timp bunicul meu este in spital trebui sa se ocupe cineva de firma. Se pare ca eu sunt singurul care o poate face.

     Ma prinse de talie, tragandu-ma mai aproape de el. Corpurile noastre se lipira, simatind amandoi o tensiune in aer ce ne transmitea sa ne intoarcem in dormitor. Ma saruta lung, avand grija sa exploreze cu limba colturile ascunse ale gurii mele, domiandu-ma asa cum ii placea sa faca in majoritatea timpului. Se indrepta spre usa, afisand un regret sincer datorat plecarii sale matinale.