Jocuri Murdare - Volumul I

Capitolul 2 - Domnul X

     Nu-mi aminteam cand fusesera asa de catifelate si parfumate asternuturiile mele, insa ma bucuram de aceasta schimbare. Si cum atfel sa te bucuri de o noua zi decat trezindu-te intr-o stare de spirit buna?

     Mi-am ingropat fata in perna, simtindu-ma destul de odihnita dar in acelasi timp destul de lenesa pentru a cobora din pat. Stiam ca azi, ca si ieri si acum doua zile, nu avusese nicio activitate pentru care sa merite deranjul de a ma ridica din pat. De ce sa nu profit de timpul libera pe care inca il mai aveam la dispozitie si sa stau mai mult timp in pat?

     Hotarata sa ignor durerea de cap cu care devenisem atat de familiarizata, m-am intors pe o parte, bucurandu-ma de atingerea firava care se plimba pe coapsa, soldul meu si continua sa urce.

- Tu? am soptit costienta ca fata mea stupefiata nu era cel mai placut lucru pe care sa-l vezi la prima ora a diminetii.

- Buna dimineata si tie, imi spune surazand. Se apropie de mine, sarutandu-ma scurt. Ai dormit bine?

     Oare lui nu i se parea acest lucru nefiresc? Pus in situatia in care sa se trezeasca langa o persoana al carui nume nici macar nu-l cunoaste? Ce tot spun eu? E barbat, probabil ca pentru el e cel mai firesc lucru, de la trezitul de dimineata si pana la a servi cafeaua si painea prajita in preajma unei straine.

     M-am ridicat in fund, sarind din pat de parca as fi fost intepata.

- Cu siguranta nu faptul ca am dormit bine sau nu, ma preocupa pe mine acum, am spus dandu-mi seama ca purtam camasa lui, cea cu guler patat.

     Probabil ca era o imagine destul de amuzanta pentru el, din moment ce puteam sa observ urma unui zambet ascunsa in coltul buzelor sale perfecte. Eu in schimb, ma simteam agitate si jenata fiind pentru prima data expusa intr-o ipostza atat de nepotrivita, etalandu-mi vulnerabilitatea pe care o ascunsesem atata timp tuturor parteneriilor mei. Nu puteam sa-mi amintesc cum ajunsesem in acea situatie si nu eram sigura ca vreau. Cert era ca nu ma puteam duce la Julia cu povestea asta. Ajunsesem in pilea femeiilor pe care le criticasem toata viata mea, neintelegand placerea de care se bucurau in diminetiile in care se trezeau alaturi de cineva necunoscut care ar fi putut fi un psihopat, sfarsind pana la sfarsitul zile in cel mai rau mod posibil.

     Mi-am alungat imaginile morbite care se inghesuiau acum in mintea mea, incercand sa-mi gasesc si sa-mi pastrez calmul. Eram obisnuita sa fiu stapana pe situatie, iar in clipa de fata ma simteam depasita.

     Am aruncat o privire in jurul meu, observand toate hainele mele si ale lui aruncate peste tot. Camera arata de parca ar fi fost ravasita de niste hoti deloc subtili.

- Imi pare rau, zise el ridicand-se. Probabil ca iti e foame. Urmeaza-ma in bucatarie, cafeaua e aproape gata.

     Eram surpinsa de usurinta cu care imi vorbea. Dar ce idioata eram. De ce s-ar fi simtit el jenat sau vinovat? Nu facuse nimic din ceea ce nu ar fi vrut, iar faptul ca ne aflam in apartamentul lui ii dadea clar un avantaj.

- Nu cred ca e o idee buna, am zis luandu-mi rochia pe jos.

     Nu era atat de sifonata precum crezusem, insa mirosea puternic a tutun iar acest lucru ma deranja in mod vizibil.

- De ce nu? intreba urmarindu-ma.

- Cred ca e mai bine sa ma intorc acasa. Eu … eu, ar trebui sa ma intorc la birou.

- Da, mi se pare un plan bun, exceptand faptul ca nu ai un birou la care sa te duci.

     L-am privit umita si rusinata ca ma prinsese cu minciuna. Oare cate lucrurii ii spusesem?