Miraculous: O poveste încâlcită [ PAUZA ]

Neînțelegerea

Mă aşez pe pat şi mă uit la tavan.

- Eşti bine, tipule? mă întreabă Plagg.
- Nu înțeleg. De ce sunt supărat?
- Poate pentru că îți place de ea.
- Dar mie îmi place de Buburuză.
- Nu...lui Motan Noir îi place de Buburuză. Lui Adrien îi place de Marinette.
- Plagg, nu pot place două fete. Poate e doar pentru că mă simt vinovat.
- Dacă zici tu...
- Ştii, în momente ca astea mi-aş dori ca tata să fie lângă mine. Mă voi duce mâine la Marinette să îi cer scuze.

Mă uit la o poză de-a Buburuzei din blogul Alyei şi cad pe gânduri. Opresc calculatorul şi mă hotărăsc să mă culc mai devreme.

Mă trezesc înaintea alarmei. Nu am dormit prea bine. Mă dau jos din pat şi din greşeală şi pe Plagg.

- Ce e cu graba asta? Aveam un vis cu brânză...mmm...
- Mă grăbesc, Plagg. Ajută-mă să îmi găsesc hainele.

Cobor la parter şi o grăbesc pe Nathalie. O iau din treaba ei ca să mă ducă la şcoală.

- Pot să ştiu ce e ci graba asta? Mă întreabă tatăl meu.
- Tată? întreb eu surprins să îl văd. Păi vreau să ajung la şcoală mai repede.
- Cu ce ocazie?
- Păi dacă ai sta mai mult cu mine ai şti de ce, îi zic eu supărat pe el.

Intru în maşină şi mă gândesc la tata. Dacă ar sta cu mine în loc să stea cu slujba lui...dacă şi-ar face timp destul. Dar nu îşi face. Ceea ce înseamnă că nu ține la mine.

Ajung la şcoală. O văd pe Marinette discutând cu Alya. Mă duc la ea.

- Hei, Marinette.
- A-Adrien...bună.
- Îmi pare rău pentru ieri. Cred că ți-am făcut multe probleme cu iubitul tău.
- Iubit? zice Alya destul de mirată.
- Ămm...zice Marinette întrerupându-mă.
- Nu trebuie să îmi explici nimic, o întrerup la rândul meu. Cere-i scuze din partea mea lui Nathan.

Perspectiva Marinette

Îl văd pe Adrien plecând. Rămân încremenită.

- Nathan? De când? mă întreabă Alya.
- Alya, îi zic eu punându-mi mâinile pe umerii ei şi zguduind-o. E o mare neînțelegere!!!! Acum Adrien crede că sunt cu Nathan. Viața mea e distrusă!
- Marinette calmează-te!
- Acum nu mă va iubi niciodată...Alya, ce mă fac? E o urgență! Voi muri singură!!
- Nu mă mai zgudui. Sigur i-a venit ideea asta de undeva. Întrebarea e de unde.
- Du-te şi află?
- Ce?
- Alya, în calitate de prietenă te rog să mă ajuți.
-Bine, doar nu mă mai zgudui.

O văd pe Alya ducându-se la Nino şi Adrien.

- Îl voi împrumuta pe Nino pentru o secundă, spune ea zâmbind.

Îi văd pe amândoi vorbind. Nino se uită la mine, aşa că mă uit în altă parte. Alya vine la mine.

- Marinette...eşti atât de amețită?
- Eu??
- Te-a văzut îmbrățişându-l pe Nathan şi credea că el s-a supărat pe tine.
- Ce?? Nu, nu a fost chiar aşa...adică da, ne-am îmbrățişat, dar nu de asta.
- Sunt complet confuză.
- Deci...el mă plăcea şi eu nu, aşa că am discutat despre asta. Şi ca să îl fac să se simtă mai bine, i-am zis că dacă sentimentele mele pentru Adrien se vor schimba, voi veni la el. Apoi l-am îmbrățişat ca să se simtă mai bine.

Alya începe să râdă.

- Of, Marinette...în ce probleme te bagi.
- Acum ce mă fac?
- Vedem noi.
- Ne întâlnim în parc după şcoală?
- Sigur...îi răspund eu tristă

Perspectiva Adrien

Stau în parc cu Nino şi aştept fotograful.

- Frate, eşti sigur că ai văzut ce ai văzut.
- Da, de ce?
- Alya părea destul de mirată să audă aşa ceva. Şi în calitate de cea mai bună prietenă sigur ar şti. În plus sunt fete, ele îşi spun totul.
- Păi atunci de ce ar fi fost jenată Marinette?
- Întreab-o şi gata.

O văd stând pe bancă cu Alya. Mă duc la ea, dar nu apucăm să vorbim, vine fotograful. Cele două vin lângă Nino. Marinette se holba la mine. Îmi zâmbea şi îmi făcea cu mâna. I-am zâmbind la rândul meu.

- Perfect! Zâmbeşte în continuare, îmi zice fotograful.

Perspectiva Marinette

E aşa de perfect...nu mă pot opri din zâmbit. Alya se uită la mine şi îmi dă un ghiont ca să mă opresc.

- Nu vezi că sunt concentrată??
- Of, Marinette, arăți ca o disperată.

Alya începe să zâmbească.

- Se pare că şi Adrien îți zâmbeşte.
- $;#*!*#,#&#*#;
- Vrei ca eu şi Nino să plecăm?
- Ai înnebunit? Nu pot singură.
- Cum zici, spune ea râzând.

Se termină şedința. Cred că trebuie să îi spun adevărul, a înțeles totul pe dos. Dar trebuie să o fac fără să mă bâlbâi. Văd că vine spre mine.

- Hei.
- Mi-a zis Alya că vrei să vorbeşti cu mine.
- Păi ştii...ămm..chesti cu Nathan şi...păi...e o chestie complicată ştii defapt l-am îmbrățişat pentru că el mă plăcea nu că nu l-aş fi plăcut dar doar ca prieten şi nu am vrut să fis trist adică e un artist şi e destul de sensibil şi uimitor dar nu atât de uimitor ca tine tu eşti cel mai uimitor, îi zic eu foarte rapid şi dup-aia îi zâmbesc pentru că mi-am dat seama ce prostii am zis.

Stă pe gânduri un timp să refacă propoziția mea în minte.

- Deci ce înțeleg eu e că nu sunteți împreună?
- Nu, îi răspund eu panicată.
- Păi de ce te-ai supărat la faza aia cu dormitul.
- E...e o poveste lungă cu detalii plictisiotare, îi zic eu zâmbind.

Ajung acasă şi îmi notez în jurnal ziua de azi. Tikki iese din geanta mea roz şi se uită în jurnal.

- Ce zi agitată a fost azi.
- Mă bucur că totul s-a rezolvat.
- Totuşi de ce te-ai supărat pe Adrien atunci?
- E complicat, Tikki. M-am supărat pentru că poate îşi dădea seama că îl plac.
- Păi nu asta e şi ideea?
- Ba da...dar nu aşa, îi zic eu tristă.
- Nu te amăgi...într-o zi vei reuşi.
- Sper că da...