Invocarea

cu doisprezece ani in urma...

Mami uitase să-i atragă atenţia noii bone în legătură cu pivniţa.

Chloe se legăna puţin pe prima treaptă a scării, cu mâinile ei durdulii întinzându-se ca să se apuce de ambele balustrade, cu braţele tremurându-i atât de tare că abia se putea ţine. Şi picoarele îi tremurau, făcând să se bâţâie capetele de Scooby Doo de pe papucii ei. Până şi respiraţia îi tremura, gâfâind de parcă alergase.

- Chloe? veni plutind din pivniţa întunecată glasul înăbuşit al lui Emily. Mama ta a spus că găsesc cola în beci, la rece, dar nu dau de ea. Poţi să cobori să mă ajuţi?

Mami parcă zisese c-o să-i spună lui Emily despre pivniţă. Chloe era sigură. Strânse din ochi şi se gândi intens. Înainte ca mami şi tati să plece la petrecere, ea se juca în camera cu televizorul. Mami o strigase, iar Chloe dăduse fuga în vestibul, unde mami o prinsese drept în braţe, ridicând-o la piept, râzând când păpuşa lui Chloe o lovi în ochi.

- Văd că te joci cu Prinţesa... adică, Piratul Jasmine. Nu l-a salvat încă pe bietul Aladin de duhul cel rău?

Chloe clătinas din cap, apoi şoptise:

- I-ai zis lui Emily de pivniţă?

- Sigur că da. Fără pivniţă pentru domnişoara Chloe. Uşa aia rămâne închisă. Când tati apăruse de după colţ, mami zisese: Chiar trebuie să vorbim despre mutare, Steve.

- Hotărăşte-te şi-am şi pus anunţul.

Tati îi ciufulise părul lui Chloe.

- Fii bună cu Emily, puştoaico.

Şi-apoi plecaseră.

- Chloe, ştiu că m-auzi! ţipă Emily.

Chloe îşi dezlipi degetele de pe balustradă şi le vârî în urechi.

- Chloe!

- Nu p-pot să intr-u pivniţă, strigă Chloe. N-n-am voie.

- Păi, eu sunt şefa şi eu spun că ai. Eşti fetiţă mare.

Chloe îşi convinse picioarele să se mişte mai jos o treaptă. Îi înţepenise dureros ceafa şi i se părea că vede ca prin ceaţă, de parcă stătea să plângă.

- Chloe Saunders, ai cinci secunde sau te târăsc eu până jos şi încui uşa.

Chloe se năpusti pe scări, atât de repede că i se încurcară picioarele şi se rostogoli grămadă pe palier. Rămase întinsă acolo, cu glezna zvâcnindu-i, cu lacrimele arzându-i ochii, în timp ce privea cu teamă în pivniţă, cu crăpăturile alea, şi mirosurile, şi umbrele. Şi doamna Hobb.

Fuseseră şi alţii, înainte ca doamna Hobb să îi sperie şi să-i gonească. Ca bătrână doamnă Miller, care se juca mereu cucu-bau cu Chloe şi-i spunea Mary. Şi ca domnul Darke, care-i punea întrebări ciudate, de pildă dacă acuma locuia cineva pe lună, şi de cele mai multe ori Chloe nu ştia răspunsul, dar el tot îi zâmbea şi-i spunea că era o fetiţă cuminte.

Înainte îi plăcea să coboare şi să stea de vorbă cu oamenii. Tot ce trebuia să facă era să nu se uite în spatele cuptorului, unde era un bărbat spânzurat de tavan, cu faţa toată purpurie şi umflată. El nu spunea niciodată nimic, însă când îl vedea, pe Chloe o apucau întodeauna durerile de burtică.

- Chloe? strigă vocea înăbuşită a lui Emily. Vii odată?

Mami ar fi spus: "Gândeşte-te la partea bună a lucrurilor, nu la cea rea." Prin urmare, în timp ce Chloe cobora ultimele trei trepte, se gândi la doamna Miller şi la domnul Darke şi nu se gândi la doamna Hobb deloc... sau nu prea mult.

La capătul scărilor, îşi miji ochii prin întunericul aproape deplin. Erau aprinse numai luminile de noapte, cele pe care mami le pusese peste tot, când Chloe începuse să spună că nu voia să coboare, iar mami se gândise că îi era prea frică de întuneric, de care îi era, puţin, dar numai pentru că întunericul însemna că doamna Hobb putea să se strecoare nevăzută până la ea.

Chloe putea vedea totui uşa pivniţei, aşa că-şi pironi ochii într-acolo şi merse cât de repede putu. Când ceva se mişcă, uită că nu trebuia să privească într-acolo, dar nu era decât spânzuratul, din care de altfel zârea doar mână lui, ivindu-se şi dispărând pe după cuptor în timp ce se legăna.

Dădu fuga la uşa pivniţei unde se ţineau lucrurile la rece şi o deschise smucit. Înăuntru, era bezna ca smoala.

- Chloe? întreabă Emily din întunericul adânc. 

Chloe îşi încleştă pumnii. Ei, acum Emily chiar că fusese rea. Să se ascundă tocmai...

Păşi tropăiră  undeva deasupra. Mami? Se întorsese atât de repede?

- Haide, Chloe! Doar nu ţi-e frică de întuneric, nu? râse Emily. Se vedea treaba că tot o mucoasă ai rămas, până la urmă.

Chloe se strâmbă. Ce ştia Emily? Era doar o fată proastă şi rea. Chloe avea să-i duci imediat cola, apoi avea să fugă la etaj şi avea s-o spună lui mami, iar Emily n-avea să mai fie niciodată bona ei.

Se aplecă în încăperea micuţă, încercând să-şi audcă aminte unde ţinea mami cola. Păi, pe raft, nu-i aşa? Se repezi într-acolo şi se ridică pe vârfuri. Mâna i se închise în jurul unui cutii de metal rece.

- Chloe? Chloe?

Era vocea lui Emily, dar îndepărtată, ascuţită. Paşi bocăniră pe podeaua de deasupra.

- Chloe, unde eşti?

Chloe scapă din mână cuita, care lovi betonul cu un pocnet, apoi i se rostogoli la picioare, şuierând şi împroşcând, cu lichidul băltind în jurul papucilor ei.

- Chloe, Chloe, unde eşti? se maimuţări o voce din spatele ei, ca a lui Emily, dar nu chiar.

Chloe se întoarse încet.

În uşă stătea o femeie bătrână într-un halat de casă roz, cu ochii şi dinţii sclipindu-i prin întuneric. Doamne Hobb. Chloe ar fi vrut să-şi închidă ochii strâns, dar nu îndrăznea, fiindcă asta n-ar fi făcut decât s-o înfurie mai tare şi-ar fi fost mai rău.

Pielea doamne Hobb se încreţi şi fremătă. Apoi se făcu neagră şi lucioasă, trosnind ca rămurelele într-un foc de tabără. Bucăţi mari căzură, pleoscăind pe podea. Părul îi sfârâie şi arse complet. Nu mai rămase nimic decât o ţeastă pătată de petice de carne înnegrită. Falca îi căzu, cu dinţii încă sclipind.

- Bine ai venit înapoi, Chloe.