Invocarea

paisprezece

Am găsit-o pe doamna Talbot pregătind masa pentru gustarea de seară. Batoane de morcovi şi sos pentru a le înmuia. Delicios. Cu toate nemulţumirile mele în privinţa lui Annette, cel puţin, acasă, întotdeauna puteam conta pe negrese.

- Vă e foame, fetelor? Nu mă miră. Nimeni n-a mâncat prea mult la cină.

Ea ne întinse platoul. Am luat fiecare câte un baton şi l-am înmuiat.

- Chloe şi cu mine ne gândeamnă, doamnă T., la Tori, zise Rae.

Ea aşeză platoul pe masă, dând din cap cu ochi trişti...

- Ştiu, dragă. Suferă foarte tare din pricina plecării lui Liz. Au fost foarte apropriate. Sunt sigură că se va simţi mai bine îndată ce vor putea să vorbească, dar până atunci se poate simţi ceva ma deprimată, până îi dăm... medicamentele în dozele potrivite. O să avem nevoie ca voi, fetelor, să fiţi superdrăguţe cu ea.

- Desigur, zise Rae, lingându-şi sosul de pe deget. Ne întrebam, totuşi, dacă n-ar fi mai simplu pentru ea să fie singură în cameră. Eu aş putea să dorm în camera lui Chloe.

Doamna Talbot îi întinse lui Rae un şerveţel.

- Nu vreau s-o izolez prea mult, dar, da, ar fi probabil mai bucuroasă să fie singură, deocamdată.

- Numai deocamdată?

Sora zâmbi.

- Nu, poţi să te muţi definitiv în camera lui Chloe dacă asta vă aranjează pe amândouă.

În vreme ce Tori se afla la parter, uitându-se la televizor, Rae a început mutatul, de parcă s-ar fi temut ca domnişoara Van Dop sau dr. Gill să nu voteze împotriva schimbării.

Îmi întinse un teanc de tricouri.

- E vorba de Simon, nu?

- Hmm?

- Vrei să ştii de ce se află aici Simon.

- Nu...

Îşi puse jeanşii şi-mi făcut semn să ies.

- Voi doi sporovăiţi la fiecare masă. La început, am crezut că poate se foloseşte de tine ca să scape de Tori de pe urmele lui, dar ea nu i-a dat nici o atenţie astăzi, iar el a continuat să sporovăiască.

- Eu nu...

- Hei, îţi place de el. Asta-i bine.

Deschise sertarul de jos al comodei lui Liz. Era gol - orice urmă a ei dispăruse cât fusesem eu la ore.

- Mie nu-mi place de tip, dar asta e doar părerea mea. Poate că se poartă cu nasul pe sus faţă de mine pentru că eu nu sunt din liga lui.

- Ligă?

Ridică o pereche de jeanşi şi-mi arată eticheta.

- Vezi tu pe altcineva în locul ăsta purtând jeanşi de la Wal-Mart? Aici este un sanatoriu privat. Trebuie să plăteşti şi pun pariu că te costă mai mult decât la Motel 6. Eu sunt desemnată caz caritabil.

- Eu...

- E mişto. Te porţi frumos cu mine. La fel se purta şi Peter şi... Aruncă o privire întunecată prin noua ei cameră. Şi Liz. Derek e măgar cu toată lumea, aşa că n-o lua personal. Dacă nu mi se întoarce spatele decât de către Simon şi Tori, pot suporta foarte bine. De aceea cred că ăştia doi sunt făcuţi unul pentru altul. Însă dacă tu îl plai pe el şi el pe tine - ce treabă am eu? Dar eşti deşteaptă când vrei să verifici ce-i în spatele lui.

O lua înapoi spre camera ei, cu mine în urma sa.

- Mama prietenei mele a făcut asta cu tipul cu care trebuia să se mărite. A descoperit că el avea trei copii despre care nu aflase nici un cuvânt. Îmi rânji peste umăr şi adăugă: Sunt aproape convinsă că Simon n-are copii, dar nu se ştie niciodată.

În timp ce ne ocupam cu golitul sertarelor ei, m-am gândit dacă n-ar fi bine să las povestea să continue aşa. Însă nu voiam să creadă că eram genul de fată care, de cum ajunge într-un loc nou, imediat începe să pună ochii pe băieţi. Dacă nu eram încă pregătită să le spun surorilor despre Derek, trebuia totuşi să spun cuiva. În felul acesta, aş fi avut un susţinător pentru varianta mea, dacă mai târziu aş fi avut nevoie.

- Nu e vorba de Simon, i-am spus când ne-am întors în cameraa ei, după ce terminasem cu hainele. Ci despre Derek.

Ea tocmai se pregătea să dea jos o fotografie de pe perete şi o scapă din mâini, înjurand, în timp ce eu salvam fotografia prizând-o în cadere.

- Derek? Îţi place...

- Doamne, nu. Vreau să spun că pe Derek îl verific eu - şi nu în felul acela.

Ea răsuflă uşurată şi se sprijini de perete.

- Slavă Domnului. Ştiu unele fete care se dau în vânt după brute, dar e pur şi simplu dezgustător.

Roşi când luă fotografia de la mine şi se întinse după alta. 

- N-ar fi trebuit să spun asta. Nu e vina lui, toată asta...

Nu găsea cuvântul. 

- Trânta cu pubertatea.

Un rânjet.

- Exact. Ar trebui să-mi pară rău pentru un tip, dar e greu când atitudinea lui e la fel de urâtă cum îi e şi faţa. Se opri, cu fotografia în mână, şi se uită peste umăr la mine. Asta este? A... făcut ceva?

- De ce? Are antecedente în asta?

- Depinde ce se înţelege prin asta. Purtare grosolană, da. Un ticălos, da. Ne igonoră, mai puţin atunci când nu are de ales şi, crede-mă, nu se plânge nimeni. Deci ce-a făcut?

Mi-am cumpănit cuvintele. Nu voiam ca ea să insiste să mă duc să vorbesc cu surorile, aşa că am trecut sub tăcere partea cu aruncatul-cât-colo şi nu i-am spus decât că mă urmărise, apărând pe neaşteptate când eram singură.

- A, te place.

Îmi întinse să ţin una din fotografii.

- Nu, nu e asta.

- Î-hm. Ei, bine, poate că ai vrea tu să nu fi fost asta, dar eu sunt sigură că aşa sună. Poate că tu eşti genul lui de fată. La şcoala mea, e un tip care-mi place mie, din echipa de baschet. E chiar mai înalt decât Derek, dar întotdeauna se simte atras de fete minione, ca tine.

Am mai luat o fotografie de la ea.

- Nu e vorba de asta. Sunt absolut sigură.

Deschise gura şi am simţit un val de exasperare. De ce de fiecare dată când o fată spune că un băiat o sâcâie, e concediată cu o, el doar te place, de parcă asta face lucrurile okay.

Văzându-mi expresia, Rae îşi închise brusc gura şi mai dădu o fotografie jos.

Am spus:

- Mă sperie de moarte şi vreau să văd ce scrie în fişa lui. Dacă există vreun motiv să fiu îngrozită. Dacă ar, ştii tu, o problemă.

- Asta-i o mutare isteaţă. Şi îmi pare rău. Dacă te sperie, treaba e serioasă. Nu glumesc. O să vedem la noapte cum stau lucrurile.