Invocarea

sase

Doamna Talbot m-a pus să curăţ morcovi pentru prânz. N-am îndrăznit să-i spun că nu curăţasem vreunul în viaţa mea. După ce mi-am crestat degetul mare, am prins mişcarea.

În timp ce curăţam, mintea a început să-mi umble... în locuri pe care nu le-aş fi vizitat de bunăvoie. Atunci mi-am pus în acţiune cea mai bună apărare: să transform totul într-un film.

În privinţa experienţelor traumatice, ultimele câteva zile erau cel mai bun material de inspiraţie pe care l-am avut vreodată. Dar ce gen ar fi fost? Horror curat? Sau suspans psihologic? Poate o combinaţie de elemente, surprizând privitorul cu...

- Deja la curăţat legume? şopti o voce. Ce-ai făcut să meriţi una ca asta?

De data asta, când m-am răsucit, n-am mai văzut o mână fără trup, ci un trup întreg. Un băiat, mai precis, poate cu un  an mai mare decât mine, cu vreo cincisprezece centimetri mai înalt şi slab, cu pomeţii pronunţaţi şi păr blond-închis aranjat cu ţepi scurţi şi alandala. Ochii lui căprui, migdalaţi, jucau amuzaţi.

- Tu trebuie să fii Chloe.

Întinse mâna. Am sărit înapoi. Morcovul mi-a alnunecat printre degete şi s-a lovit de braţul lui. Un braţ adevărat. Ataşat de un băiat adevărat.

- Eu-eu...

Îşi duse un deget la buze, apoi îmi făcut semn către uşa sufrageriei. Dincolo de ea, doamna Talbot vorbea cu Liz.

- N-ar trebi să fiu aici, şopti el. Eu sunt Simon, apropo.

Mi-am dat seama deodată că stătea între mine şi ieşire. Zâmbetul lui părea foarte prietenos şi categoric drăguţ, dar asta n-avea importanţă la un băiat cate te încolţeşte într-un sanatoriu.

Se dădu înapoi către cămară, ridică un deget, spunându-mi să aştept, apoi dispăru înăuntru. L-am auzit scotocind printre rafturi. Când am aruncat o privire, tocmai dădea jos o cutie de biscuiţi cu grham.

Un raid la bucătărie? Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Bănuiesc că nu conta dacă erau într-un sanatoriu sau într-o tabără de vară, băieţii şi stomacurile lor nu se schimabu. Simon ieşi cu o cutie neîncepută de biscuiţi.

- Cealaltă e deja deschisă, am şoptit eu, arătându-i-o.

- Mersi, dar o să vrea una întreagă. Nu-i aşa frăţioare?

I-am urmărit privirea peste umărul meu şi-am scos un scâncet. Tipul care stătea în spatele meu avea un metru optzeci şi umeri laţi cât uşa. Deşi era de talia unui adult, n-ar fi putut fi niciodată luat drept unul. Faţa lui ar  fi putut fi folosită ca imaginea lui "înainte" pentru o cremă căntra acneei. Păr negru, atârnându-i peste ochi, lung, moale şi fără luciu.

- Eu-eu-eu... Am înghiţit în sec. Nu te-am văzut când ai intrat.

Întinse mâna peste mine şi luă biscuiţii de la Simon. Când a dat să se retragă, Simon l-a prins de spatele cămăşii.

- Încă mai lucrăm cu el la bunele maniere, îmi zise el mie. Derek, Chloe. Chloe, fratele meu, Derek.

- Frate? m-am mirat.

- Mda.

Vocea lui Derek era un tunet îndepărtat.

- Gemeni identici, adăugă.

- E fratele meu prin adopţie, zise Simon. Tocmai mă pregăteam să-i spun lui Chloe...

- Am terminat aici? întreabă Derek.

Simon îi făcut semn să plece, apoi îşi dădu ochii peste cap. 

- Scuze. Oricum, tocmai voiam să-ţi spun bine ai venit...