Invocarea

opt

După asta, totul s-a calmat. Aidoma calmului dinaintea furtunii, numai că invers. Surorile au pus mâncarea pentru cină la cuptor, apoi s-au închis în biroul dr. Gill, la o consfătuire, ca să nu fie deranjate.

Nimeni nu a negat expunerea evenimentelor făcute de doamna Wang. Nimeni n-a încercat să spună că fusese un accident. Nimeni n-a părut măcar surprins că Liz aproape că-i scosese cuiva ochii.

Când a sosit ora cinei, doamna Talbot a servit mâncarea, apoi s-a retras iarăşi în birou. Liz a mâncat cu noi, palidă şi tăcută. Simon i-a strecurat o cutie de suc, deşi trebuia să bem lapte. Tori s-a tot învârtit pe lângă ea, ca s-o convingă să mănânce. Până şi Rae şi Peter au făcut eforturi să intreţină conversaţia, parcă s-o mai scoată dintr-ale ei. Numai Derek şi cu mine n-am participat.

După cină, Tori i-a amintit lui Liz că era noaptea de film, când puteau să obţină un DVD. I-a acordat lui Liz onoarea să-l aleagă, dar ea a părut copleşită de responsabilitate şi s-a uitat la noi, după ajutor. Simon a făcut câteva propuneri, dar a spus că el nu se va uita - el şi Derek aveau de terminat un proiect pentru a doua zi. În cele din urmă, Liz a ales o comedie romantică. În timp ce ea şi Tori s-au dus să le spună surorilor, Rae a anunţat că avea de împachetat rufăria proaspăt spălată. M-am oferit s-o ajut.

Fiecare dintre noi a cărat câte un coş în camera pe care Rae o împărţea cu Tori. Bag mâna în foc că nici una dintre ele nu era mulţumită de acest aranjament. Pot să jur că am văzut semne făcute cu creionul pe pervazul ferestrei ca să împartă camera în două.

Partea lui Tori era atât de curată, încât arăta ca a mea când pusesem prima oară piciorul în cameră. Nimic pe pereţi. Nimic pe pat sau pe podea. Fiecare centimetru de suprafaţă era gol, în afară de două fotografii înrămate de pe comodă. Una, cu Tori şi părinţii ei, iar cealaltă cu o uriaşă pisică siameză.

Jumătatea lui Rae era destul de dezordonată pentru amândouă. Svetere de bumbac cu glugă atârnate de stâlpii patului, manuale îngrămădite într-un echilibru precar pe birou, cutii de farduri deschide pe comodă, sertare din care se revărsa rufăria. Camera cuiva care nu vedea rostul strângerii lucrurilor pe care oricum avea să le folosească şi a doua zi. Pereţii ei erau tapetaţi cu fotografii lipite cu bandă adezivă.

Rae îşi puse coşul pe patul lui Tori, apoi închise uşa.

- Okay, aş putea s-o iau pe ocolite, dar nu pot să sufăr asta, aşa că întreb direct. Am auzit bine? Că tu eşti aici pentru că tu vezi stafii?

Pe buze mi-au venit cuvintele Nu vreau să vorbesc despre asta. Dar eu voiam să vorbesc. Muream să ridic receptorul telefonului şi s-o sun pe Kari sau pe Beth, dar nu ştiam sigur cât auziseră ele despre ceea ce se petrecuse şi dacă înţeleseseră. Persoana care părea cel mai puţin susceptibiliă de a râde de mine sau de a bârfi despre problemele mele era chiar în faţa mea, cerându-mi să-i spun povestea. Prin urmare, i-am spus-o.

Când am terminat, Rae a îngenuncheat acolo, ţinând în sus o bluză timp de cel puţin treizeci de secunde, până şi-a dat seama ce făcea şi a împăturit-o.

- Uau, zise ea.

- Nu-i de mitare că sunt aici, nu?

- Şi a început cu puţin înainte de a-ţi veni primul ciclu? Poate că de la asta e. Pentru că erai cumva întârziată, iar toate chestiile alea s-au adunat şi apoi... bum.

- Super SPM?

Ea râse.

- Prin urmare, l-ai căutat?

- Ce să caut?

- Pe paznic. Când m-am încruntat, ea a continuat: Ai fost urmărită de un timp în uniformă de paznic, da? Iar el era ars, de parcă murise într-un foc sau într-o explozie. Dacă asta s-a întâmplat de-adevăratelea, ar fi fost o ştire senzaţională. Poţi să o cauţi pe net.