Day By Day

Still loving someone

Jia:-Este necesar sa porti bandajul!ii zic pe un ton foarte serios.
Disperat,el inca incearca sa si-l dea jos.Imi prin palmele intr-ale mele si incerc sa il linistesc.Ii intind mainile spre o macheta care reprezinta casa noastra.Am facut-o pentru binele lui;sa cunoasca spatiul imprejurat.
Isi intinde mainile si pipaie usor formele din polistiren.Curiozitatea lui ma face sa zambesc.
Deodata il vad cum isi duce mainile spre ochi,incercand sa smulga bandajul.Il bruschez putin incercand sa i le inlatur.
Jia:-Inceteaza!Este pentru binele tau! Inteleg ca iti este foarte greu,insa mai ai putina rabdare!
Se intoarce brusc ca si cum ceva l-ar fi enervat la culme.Isi ridica palma apoi o lipeste de fata mea,tipand:
Leo:-Nu ai cum sa intelegi!
Din cauza durerii fizice cat si morale cauzate mii de lacrimi mi se scurg una dupa cealalta pe obraz.
Imi comanda pe un ton foarte aspru sa il duc inapoi in camera.Il conduc tinandu-l de mana spre camera noastra.Il asez cu grija pe pat,unde il invelesc cu o patura calduroasa.
Isi apropie mana de noptiera de un negru stralucitor,deschizand sertarul.Pipaie cu mana golul din sertar,la final trantindu-l si dand cu pumnul in tablia noptierei.
Nu ii inteleg motivul enervarii.
Stau pe ganduri mult timp,intr-un final dandu-mi seama ca nu am asezat poza inramata inapoi la locul ei.Ideea imi lasa inima grea.
Ora este foarte tarzie,insa avand un pacient-sotul meu-trebuie sa ma ingrijesc de el mai mult ca de obicei.Ii calc niste haine pentru ziua urmatoare,lasandu-i-le impaturite pe noptiera aceea.Langa ele asez un reportofon,inregistrandu-mi vocea,i-am spus ca in dimineata urmatoare sa incerce sa se pregateasca singur pentru micul-de-jun.Vreau sa vad daca are ambitia necesara pentru a indeplini acest lucru.
*Din perspectiva lui Leo*
Alarma ceasului imi tulbura somnul.Ii apas butonul de oprire puternic,mana aluncand pe un material moale.Pare a fi stofa.Ridic sacoul si ma imbrac cu el.Simt cum de pe noptiera cade ceva greu,probabil din plastic.Il pipai cu mainile,apasand un buton din greseala.Aud vocea sotiei mele zicandu-mi ca astazi sunt pe cont propriu.Imi spune ca nu a plecat,ci doar vrea sa vada cum ma descurc singur.Asez reportofonul inapoi pe noptiera si imi incep drumul.Pasii imi sunt mici si rari,mainile imi sunt intinse inaintea-mi,iar sentimentul de nesiguranta ma cuprinde.Ating peretii holului,pastrand linia continua.Imi pierd putin echilibru la lovirea cu piciorul a unui scaun.Simt un miros aromat,de paste cu patrunjel si usturoi.Imi trag scaunul,reusind sa ma asez pe el.Printre zecile de mirosuri,il simt si pe cel al parfumului sotiei mele.Presupun ca se afla fix in fata mea.Zambesc.