Din negura trecutului

Investigații în trecut

CAPITOLUL 2

Investigații în trecut

-Și de ce nu vrei să îmi spui ce treabă ai tu la primărie azi, într-o zi de sâmbătă?

Tata se uită la mine suspicios. Și pe bună dreptate. Cineva ca mine nu ar fi avut ce căuta la primăria orașului în care se mutase proaspăt nici măcar într-o altă zi lucrătoare a săptămânii. Ce să mai spunem de sâmbătă...

-Dacă nu ți-am spus de ce vreau să merg la primărie într-o zi de sâmbătă, îți închipui că nu am să îți spun nici motivul pentru care nu vreau să îți spun, nu? i-am răspuns, încercând să înăbuș un început de zâmbet.

-În regulă, domnișoară, nu face pe isteața cu mine, bine? Sincer, Inez. Trebuie să vorbești cu mine, să îmi spui ce te preocupă.

Mi-am privit tatăl și am simțit cum o părticică din inima mea se usucă precum o floare. Îi înțelegeam preocuparea și îi eram mai mult decât recunoscătoare, dar, pe de altă parte știam că nu aveam nicio șansă în a îi povesti ce mi se întâmpla fără să provoc și mai mare panică. În plus, eu plănuiam să merg până în pânzele albe pentru a da de trupul sau măcar de urma lui Diego Adan și știu că părinții mei s-ar fi angajat în exact aceeași acțiune pentru a mă împiedica. Pentru ei putea fi o nebunie, un moft. Pentru mine era al naibi de important.

-Îți promit că nu e nimic grav, bine? Doar nu îi spune mamei.

Tata mustăci și mișcă ușor bărbia spre stânga, așa cum îi era obiceiul să facă atunci când ceea ce auzea nu îi pica tocmai bine.

-Dacă nu vrei ca mama ta să afle înseamnă ca e ceva grav, Inez.

Am preferat să tac și să las liniștea dintre noi doi să dea răspunsul pentru mine.

-Am ajuns, mă anunță tata imediat ce mașina opri în fața clădirii primăriei. Ai grijă de tine și nu uita că diseară Esteban e așteptat la cină, bine?

-Da, domnule! am spus eu, strângându-l pe tata în brațe.

Camioneta tatei lăsă un norișor de praf în urmă, norișor care rămase în spatele meu, în timp ce eu urcam treptele de granit ale primăriei. Am salutat politicos paznicii care păzeau intrarea.

-Cu ce vă putem ajuta, domnișoară?

-Am făcut cerere săptămâna trecută pentru a vedea un dosar din arhiva Evidenței Populației. Mi s-a spus că voi avea acces la el astăzi.

Paznicul înclină formal din cap, după care îmi permise să intru in incinta primăriei, printre coloanele umbrite de arcade ca niște ghirlande. Lumina soarelui de ora unsprezece pătrundea prin concavul ferestrelor cu geamuri arămii, răspândind inăuntru, de-o parte și de alta a intrării, o lumină diafană, exotică. Primăria din Caltanirese mă făcea să mă simt brusc precum o maură venită din Talger. Am surâs în sinea mea, apoi am înaintat spre sala arhivelor. Podelele erau pavate cu bucăți de marmură de diferite culori și dimensiuni, iar unele uși îmbinau niște forme șerpuite, cu modele complicate ce parcă spuneau poveștile musulmanilor care decoraseră întreg orășelul cu frumusețea culturii lor.

Când am ajuns în dreptul arhivelor de la Evidența Populației, a trebuit să mă opresc pentru a îi explica încă odată unui alt gardian motivul vizitei mele. Acesta, foarte politicos, de altfel, m-a condus într-o cameră cu un plafon extrem de înalt, pe care era pictat un model înflorat extrem de complicat, într-o linie subțire, de culoare verde măsliniu. Ceea ce era extrem de interesant la această pictură era că întreg decorul părea să curgă pur și simplu, arăta de parcă nu avea un început sau un sfârșit. În cameră erau mai multe mese și scaune, așa că m-am așezat în mijloc, pentru a putea contempla totul în egală măsură. Nu mai era nimeni acolo înafară de mine. Sigur, cine ar mai fi venit la Evidența Populației într-o zi de sâmbătă? Când gardianul s-a întors cu dosarul de care aveam nevoie, m-a surprins privind încă cu foarte mare mirare frumusețea încăperii în care mă aflam.